Dan Lupescu – Teatrul Naţional Craiova Shakespeare Festival

19.03.15 by

Cu ocazia târgului de carte Gaudeamus din acest an de la Craiova, ca de obicei, au avut loc şi lansări de carte. Concitadinul nostru Dan Lupescu a găsit prilejul optim să ofere craiovenilor iubitori de carte un volum substanţial despre ediţiile anterioare ale Festivalului Internaţional Shakespeare. Pentru a evita o luare de cuvânt pro forma, dar şi sperând că evenimentul “Rinocerii” de la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova are şanse maxime să fie prezentat la ediţia a X-a din 2016 la festivalul amintit mai sus, am găsit de cuviinţă să scot nişte citate din cronica-eseu la acest spectacol, publicată de Dan Lupescu pe opt pagini în revista de cultură “Lamura”, pentru a sublinia de pe plajă intelectuală abordează autorul subiectele. Redau în continuare textul integral al intervenţiei mele la lansarea volumului.

Domnule Dan Lupescu, doamnelor, domnilor,

Sincer şi cu regret vă mărturisesc că nu am avut răgazul să citesc cartea lansată azi de distinsul poet şi jurnalist Dan Lupescu despre ediţiile Festivalului Shakespeare de la Craiova, subiect care mă interesează într-un mod special.

Dar pentru că suntem la un târg de carte, cu scriitorul, criticul şi cronicarul de teatru Dan Lupescu de faţă şi sub cupola Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova vă cer permisiunea, ca preţ de câteva minute, să vă supun atenţiei un şir de citate grupate sub titlul “Mănăstire-ntr-un picior/ ghici ciupercă ce e?”

…umăr la umăr cu Brecht, Beckett, Genet.

…creaţii antologice precum En attendant Godot de Samuel Beckett şi The Mousetrap de Agatha Christie.

…a experimentat, în Cetatea Baniei…

…s-a derulat sub acolada de lumina a Zilei Iei Româneşti

…venind dintr-un oraşel din Texas…

…aveau sa se reîntâlneasca la Paris…, apoi la Boston.

A participat …, la Craiova Shakespeare Festival

Femeia mării de H. Ibsen

…conferinţa Have I been here before?

…filmul … dupa reprezentaţia de la Alley Theater

Hamlet – Un monolog,

…Berliner Ensamble

Sonetele lui William Shakespeare.

…, aici, în inima Olteniei, la Craiova

…cum ar afirma George Banu.

…un ceas elveţian Schaffhausen…

laserul vagului, citându-l pe Marin Sorescu, laureat al Premiului Herder.

…toate cele cinci simţuri cu care i-a înzestrat Dumnezeu.

…profilul fugos creionat de Emil Cioran …: Un Charlie Chaplin care l-a citit pe Pascal.

[Ilie Gheorghe] …a jucat o stagiune întreagă la Londra, în Furtuna de Shakespeare,…

…plasticieni unici prin bizareria universului lor de semne precum De Chirico, Magritte, Dali.

…mărturisirea lui Yves Klein

…pictorul rus Malevici …expunea la Galeria Tretiakov din Moscova …Patrat negru pe fond alb, urmat,…la New York, de Patrat alb pe fond alb,…

…odată cu Pablo Casals,… Severitatea este expresia dragostei supreme

…perfecţiunea coregrafilor de primă mână ai lumii, Isadora Duncan ori Serghei Diaghilev..

…lespede de piatră de greutatea Everestului…

…Valentin Mihali aduce cu legendarul Charlot – omagiu,… la un secol de celebritate a lui Charlie Chaplin.

…filmul Goana după aur.

Dansul chelneriţei… desprins dintr-un can-can din buricul Parisului, de la Moulin Rouge.

…modernizează în stil Broadway genul burlesc perpetuat anterior de granzii comediei mute Charlie Chaplin şi Buster Keaton.

…, seceraţi de spectrul invizibil al noii lumi (New Age?)…

Saxofon, jazz, dixilend-,…

…forţa de Anteu şi expresivitate renascentistă

…scandează ca în anticul Imperiu Roman:…

… ca în debutul… din Cui i-e frică de Virginia Woolf?…

…personajele se zbat într-un labirint de cristal,…într-un Munte rusesc / Montagne russe învăluit în nori himerici de LSD.

…în romanul Goodbye to Berlin, scris de …Christopher Sherwood, protagonista Sally Bowles facea furori cu cântecul ei „Viaţa e un cabaret”

…ecouri din filmul Cabaret …[cu] actriţa Liza Minelli…

…un fond muzical de sârbă oltenească interpretată la fluier, apoi la drâmbă,…cu glazură insolită a câte unui ţignal de poliţist şi a unui clacson…

Caluşul oltenesc, joc apotropaic, comparabil …doar cu magica melodie Ciocârlia.

Alături de genul liric al Doinei”-,…este înscris în Patrimoniul Cultural Imaterial Mondial / UNESCO.

…dificultate comparabilă cu ascensiunea pe vârfurile Viştea Mare, Moldoveanul şi Negoiul din Munţii Fagaraşului ori pe Brâna Caprelor şi piscul La Om din Piatra Craiului.

…, Metamorfoza fiind similară cu aceea a protagonistului din proza omonimă a lui Franz Kafka,…

…ca premiile cu care a fost încununat de UNITER,…

…, umăr la umăr cu Peter Brook …

…Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

…laureatului Academiei Române…

…monumentalul spectacol Faust de Silviu Purcarete…

…demnă de un Corn al Abundenţei…

Există şi boli sănătoase, sintagmă la fel de absurdă precum curat murdar din Scrisoarea pierdută a lui I. L. Caragiale.

…, din postura de Adam şi Eva -…

…celebru roman al lui Balzac,…

… – aruncând simbolic mănuşa Oraşului Luminilor.

…, acest Abel,…

…momentul împăcării istorice [când] Constantin Noica…, i-a reproşat: Nu vezi ce Don Quijote răsturnat ai devenit?

…Referindu-se la acest moment, Eugen Simion…

Asemenea simboliştilor wagnerieni, a realizat,… o operă de artă totală (Gesamtkunst),…

…Petru Dumitriu: Non credo, oro / Nu cred, mă rog

… caracter unicat în Univers.

Inscripţia de pe frontonul Templului lui Apollo din Delphi – Nosce te ipsum! / Cunoaşte-te pe tine însuţi!-…

…, în plan metafizic, acrobaţii comparabile cu acelea, în plan fizic, realizate de zburătorii la trapez ai Şcolii Chineze de Circ de la Shanghai…

…Festivalul Internaţional de la Monte Carlo

În prelungirea creaţiei [lui] Constantin Brâncuşi…

…cu gândul la Seminţele vieţii (care este şi genericul primului tablou, urmat de Tobe de primăvară, Invocarea ploii, Tobele vântului, Dansul săbiilor albastre, Dansul Dragonului, Joc de copii, Locomotiva, Tobele marii), reprezentaţie cu care Trupa japoneză de taiko şi teatru Tammakko-za a cucerit laurii în toată lumea.

…Colegiul Naţional Carol I

… ghidată de Divinitate.

… idealul lui Confucius…

…fost ucenic [al] lui Zamolxe şi Confucius, [al] lui Pitagora, Homer, Shakespeare şi Goethe…

…ca un versat Dalai-Lama…

… propus pentru Premiul Pulitzer

…seria montărilor epocale semnate de Vlad Mugur, Silviu Purcărete, Tom Caroll, Tompa Gabor, Mircea Cornişteanu, Cătălina Buzoianu şi mulţi alţii.

Aţi înţeles cu toţii că “ciuperca” din titlu era spectacolul “Rinocerii” realizat la Craiova după Eugen Ionescu de proeminenţa regiei teatrului mondial la cumpăna dintre milenii, texanul Robert Wilson. Subiectul nostru, scriitorul Dan Lupescu, a publicat în revista de cultură “Lamura”, 154-159/2014 un amplu matrial dedicat “Primului spectacol Robert Wilson în România «Rinocerii» după Eugen Ionescu”, din care am extras nume proprii şi sintagme ce vor să contureze meridianele şi paralelele, atât metafizice, cât şi istorice şi spaţiale ale spiritualităţii ce galonează acest eveniment teatral. Manifestare histrionică craioveană pe care, după ce am citit peste şaizeci de cronici naţionale ori locale, dacă aş fi directorul UNITER, automat l-aş propune pe autor pentru Premiul “Cea mai bună cronică de teatru a unui spectacol pus în scenă în anul 2014”.

Autorul îşi încheie amintitul material astfel:

Arigato gozaimashita, Mister Wilson.

Merci beaucoup, Monsieur Mircea Cornişteanu!

Iar eu scriu: Thank you very much, Mister Lupescu!

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*