Dan Lupescu despre… VIOLETA CALFA DINU În căutarea propriei identități

10.11.17 by

Dan Lupescu despre… VIOLETA CALFA DINU În căutarea propriei identități

Structură neliniștită, într-o veșnică – de Sine – căutare, luminoasă și, paradoxal, prea puțin locuită de angoase ravisante, poate tocmai pentru că are o rigoare înnăscută (de calfă și zidar!) -, Violeta Calfa Dinu pare să se fi aflat, de-a lungul întregii sale vieți, în fața unei răspântii.
Ispititoare răscruce, ca răsuflarea învolburată a Sfinxului, care te provoacă să alegi, cvasi-instantaneu, între și între… Dar care, parcă, îți și sugerează una, două, trei ori mai multe Căi de urmat, fără a te îndemna să-ți ignori liberul arbitru. Deci, fără ca el, Sfinxul, să-și asume vreo responsabilitate. Dimpotrivă: dându-ți imboldul irepresibil de a cugeta rapid și de a opta pentru una dintre variantele de foc. Alegerea fiind, atenție!, a ta. Ca și, se înțelege, răspunderea.
Dacă ar avea vârsta de 20-25 de ani, poate că prea puțin i-ar păsa Violetei (de Parma?) care să fie opțiunea sa. Dacă s-ar situa în țăncușul/ șotronul vârstei de 28-33 de ani, ar ceda, credem, celei dintâi ocheade a lascivității și abandonului de sine. Dar, cum se găsește, bănuim, în zona pârleazului din fața preludiului la înțelepciune (40-45 de ani) -, precauția, atenta și sobra cumpănire, cu antene țintite spre prospectarea viitorului, apreciem că o tentează cu osebire.
Avansăm aceste ipoteze deoarece ne-a fost aproape imposibil să aflăm vreun detaliu mai aparte despre destinul/ biografia domniei sale. În afara câtorva elemente, punctate cu severitate (parcimonie?) extremă, nu am depistat – pe internet – nici un CV (curriculum vitae), ci numai o suită de fotografii și trei trimiteri spre tot atâtea secvențe de emisiuni de televiziune, la care a fost invitată din postura de interpretă de muzică populară, primele fiind ,,Seara bună, dragi români” (la Etno TV), „Hanu lu Nea Mărin” (la canalul Inedit TV).
În cea de-a treia emisiune: ,,eStrada Matinal” -, prezentatorul o numește ,,o doamnă, jos pălăria”, apoi îi definește tripla calitate de: artistă, scriitoare, psiholog.
Moderatorul respectiv flutură, deasupra capului, patru volume, semnate de Violeta Calfa Dinu, însă fără a ne oferi nici un amănunt în plus.
Preopinenta precizează că s-a aventurat în atâtea domenii… ,,din pasiune”. Apoi menționează că prima dintre cărți este de pedagogie: ,,mai tehnică, într-un limbaj extrem de accesibil și modest, ca mine…” – glăsuiește autoarea, după care spune că are și un volum de poezii scrise în vers clasic. Dar și unul despre istoria, cultura și civilizația uneia dintre țările fascinante ale Europei: Cinci ani în Cipru, deducem a fi un soi de note de călătorie, rod al sejururilor repetate, de câteva luni fiecare, petrecute în vestita insulă, al cărei oraș Larnaca (adăugăm noi) este unul dintre cele mai vechi de pe bătrânul nostru continent, atrăgând anual, prin vestigiile sale renumite, sute de mii de turiști.
În prelungirea stilului de cânt inconfundabil al Mariei Ciobanu – dar …departe griva de iepure -, Violeta Calfa Dinu interpretează doar două melodii, în emisiunile amintite: „Mamă care mi-ai dat viață” și „Legănată-n visuri line”, pe versuri contrafăcute, însăilate în manieră pseudo-folclorică, probabil, chiar de doamna Violeta. Tot la nivel veleitar este și interpretarea muzicală propriu-zisă a domniei sale.
Dintr-o sursă colaterală, aflăm că este absolventă a Facultății de Muzică (de unde, care, în ce an?), având specializări ulterioare în arte muzicale. Faptul s-a petrecut, intuim, în 2016 sau 2017, pentru că – la concursul de titularizare din octombrie 2013, organizat în sectorul 3 București -, la fiecare dintre pozițiile privind studiile sale de Muzică, Pedagogie muzicală, Superioare-Lungă-Durată, Privat, Zi, organizatorii au specificat: „Nu posedă”.
Nota obținută a fost similară cu aceea a Nadiei Comăneci de la Jocurile Olimpice din Montreal, când campioana româncă a pus în …încurcătură computerele: Zece, scris însă 1,0… (nu aveau programată nota Zece) În cazul de față este vorba de 1,05. S-ar putea să fi fost astfel punctată absența …desăvârșită a vreunui act de studiu, în dosarul de înscriere, ci nu calitatea lucrărilor. Rezultatele acestui concurs de titularizare au fost afișate în data de 11.10.2013, ora 15,35.
Încheiem această buclă din recenzia noastră reliefând că nutrim toată stima pentru soliștii autentici de folclor muzical, ca și pentru continuatorii valoroasei culturi tradiționale a neamului românesc ori a altor popoare.

După ce am parcurs, cu atenție și, adeseori, cu interes crescând, operele scrise ale doamnei Violeta Calfa Dinu – lăudabile din destule puncte de vedere -, am apreciat temeritatea saltului său de la interpret de cântece populare, la profesor de educație muzicală, apoi la …„patru cărți de eseuri literare, însemnări de călătorie și exerciții de interpretări și reflecții morale, pe teme de o surprinzătoare diversitate, despre iubire, relații și ură, despre suflet și bolile acestuia (…), eseuri despre concepte greu de definit, toate lăsând imaginea unui proiect venit dintr-o bună tradiție cărturărească, pe cât de spiritual, pe atât de complex și solicitant” (am citat in extenso din Marin Iancu: Cărți și oameni, în revista Vatra veche, pag. 32-33).
Cele mai recente trei volume ale profesoarei de muzică Violeta Calfa Dinu, publicate în ritm de metronom, sunt din cu totul alte domenii decât acela al artei sunetelor, în acest sens fiind relevante înseși titlurile: Voință și Destin – 2013, Psihologia comportamentului uman. Note – 2013, Puterea libertății – 2015.
Trebuie afirmat, înainte de orice, că Violeta Calfa Dinu cunoaște foarte bine limba română, nu doar la nivelul lexicului, morfologiei și sintaxei, dar și la acela al expresivității, uneori cu trimiteri subtile, ceea ce denotă buna proprietate a termenilor, însușirea și stăpânirea Spiritului limbii noastre, cu obârșii ancestrale. Cele enumerate mai sus sunt întrutotul admirabile, demne de prețuit, constituie veritabile performanțe – inclusiv de ordin stilistic -, mai ales în contextul în care (din nefericire, din tragedie!) mulți dintre licențiații în Filologie, din ultimul deceniu, sunt rupți de asemenea lucruri și fenomene, dacă nu cumva se află într-o relație sângeroasă de… incompatibilitate cu Limba Română.
La capătul lecturii, ni s-a consolidat convingerea că autoarea poate caligrafia, pe nisipul eternității ori în imaginara brazdă reavănă din fața Troiței, o inscripție lirică intrând în rezonanță profundă cu poemul celebru Lumina de ieri al poetului-filosof Lucian Blaga, din volumul La cumpăna apelor, publicat în 1933, poem în care fiecare dintre cele patru strofe (de câte trei versuri) începe sacadat, copleșitor, cu mărturisirea: „Caut, nu știu ce caut”…
Pentru noi, este cât se poate de clar că doamna Violeta Calfa Dinu își caută identitatea profundă -, în toate domeniile și registrele în care țintește să se afirme: Educație muzicală și Interpretare, Cuvânt scris, Psihologie, Etică, Pedagogie, Educație…
Purtând, în subconștient, poemul-far al marelui Lucian Blaga, amintit ceva mai înainte, protagonista comentariului nostru de astăzi trăiește la intensitate maximă tot ceea ce scrie, urmărită obsedant de afirmația scriitorului francez existențialist Jean-Paul Sartre, unul din marile spirite europene ale secolului XX, care ne avertiza: Cuvintele sunt pistoale încărcate sau: Fiecare om trebuie să-și inventeze propriul drum” -, dar și de aceea a genialului Franz Kafka, angoasat de lumea absurdă în care trăiește, în care trăim. Autorul faimosului roman Procesul, Kafka, îi oferă o nouă cheie de ghidaj Violetei Calfa Dinu și, desigur, un impuls vânjos prin iluminarea: „Cât timp nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina”.
Prin fiecare dintre volumele încredințate tiparului, această autoare – cu preocupări atât de variate – probează că urcă încă și încă o treaptă. Din această perspectivă, Marin Iancu îi dăltuiește un microportret cuprinzător: „În ciuda diversității cu totul surprinzătoare a preocupărilor și a autorilor pe care îi frecventează, Violeta Calfa Dinu se dovedește o persoană cu o vie apetență culturală, lucidă și autoritară, înzestrată cu spirit critic și cu o vie predispoziție spre controverse sau teoretizări, astfel încât, reținută sau, alteori, debordantă, autoarea acestor eseuri procedează metodic, renunță la improvizații sau la reacții mai puțin supravegheate, imprimând reflecțiilor și analizelor sale profunzime și siguranță”.
Scrutat dintr-un anume unghi, chipul doamnei Violeta Calfa Dinu pare contaminat – prin zâmbetul generos, seninătatea și lumina pe care le radiază, dar și prin croiala nasului, expresia sprâncenelor, a frunții și, în ansamblu, a întregii fizionomii – de acela al marelui militant pentru drepturi civile, om politic, jurnalist, filosof, eseist și scriitor politic intrat în istorie cu numele de Mahatma Gandhi, supranumit Părintele Națiunii Indiene, ziua de naștere a acestuia, 2 octombrie, devenind sărbătoarea națională a statului-continent din Asia.
După cum se știe, poetul indian Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel și oaspete al României prin 1929, a fost cel care i-a dat numele de Mahatma, a cărui semnificație în sanscrită este ,,Marele Suflet”.
Voluntar sau nu, în scrierile doamnei Violeta Calfa Dinu se regăsesc, destul de străveziu, cel puțin trei dintre cele cinci principii ale gândirii și operei sociale a lui Mahatma Gandhi: Adevărul (descoperirea adevărului/ Satya, prin învățarea din propriile erori și experimentând pe sine însuși), Non-violența/ Ahisma (,,Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc că, de-a lungul istoriei, calea adevărului și iubirii a învins mereu. Au existat tirani și criminali care – pentru un timp – păreau de neînvins, însă, în cele din urmă, au căzut, întotdeauna”), Simplitatea.
În concordanță cu primul principiu enunțat mai sus, autoarea noastră evidențiază la pag, 64 din volumul Psihologia comportamentului uman: „Mă număr printre cei care cred în importanța recunoașterii greșelilor; de aceea procedez la identificarea cauzelor, încercând să le fac transparente pentru cel interesat, spre a-l convinge că este necesar să se schimbe, să progreseze. (…) A-ți recunoaște greșeala și a nu te schimba este împotriva naturii umane; vine în contradicție cu principiul conservării vieții”.

Disecând eseurile și scrierile pedagogice, de rigoare academică, ale doamnei Violeta Calfa Dinu, avem temeiuri să afirmăm că – în pânzele larg desfășurate, până spre zările cele mai îndepărtate, ale viziunii sale despre viață și despre educația tinerelor generații, despre sine în raport cu lumea supusă tranzițiilor fără de sfârșit – ține cont, nu o dată, de alți trei piloni ciopliți și răsădiți de Gandhi cu spiritul său nepereche: 1. ,, A învăța că, în viață, poți mai ușor învinge ura cu iubirea, minciuna cu adevărul și violența cu abnegația, se impune a fi un element fundamental în educația oricărui copil”; 2. „Trăiește ca și cum ai muri mâine și învață ca și cum ai trăi veșnic”; 3. „Dacă vrei ca lumea să se schimbe -, fii tu însuți schimbarea”.
Sunt vorbe de duh și holograme dintr-o vastă experiență de viață, la care mulți dintre noi facem, uneori, trimiteri, chit că s-ar putea să nu le fi reținut decât trunchiat. Violeta Calfa Dinu își construiește multe dintre vadurile demonstrațiilor sale eseistice și pedagogice păstrând aceste maxime mereu vii în memorie – jaloane infailibile pentru izbânzi prezente și viitoare, în domeniile respective.
Ele intră în rezonanță cu alte și alte secvențe din sintezele documentate cu acribie și redactate cu acuratețe de autoare, care își afirmă punctele de vedere, când este nevoie, la modul tranșant: ,,…Valoarea supremă, adevărul, este atribuit familiei, chiar dacă nu apare pe primul loc (…) Școala apare ca având cea mai mare influență în ceea ce privește însușirea unor valori civice și socio-profesionale. (…) Televiziunea apare ca având cea mai mare influență în ceea ce privește însușirea unor valori și atitudini „mediatice” precum: vedetismul, sexualitatea, lipsa de scrupule, plăcerile vieții, violența, agresivitatea, vulgaritatea. Influența televiziunii apare ca fiind cea mai complexă și cea mai orientată pe anti-valori” – subliniază profesoara spre finalul Capitolului VII: Violența, din volumul Psihologia comportamentului uman.
Pentru ca, la pag. 101, Violeta Calfa Dinu să susțină cu toată fermitatea, demnă de același Mahatma Gandhi: „A vorbi despre caracter în societatea anomică (s.n.) în care trăim, care și-a încurcat reperele existențiale cu cele materiale și a schimbat valorile autentice cu posesiunile, este numai datorită faptului că la nivel de individ există și va exista întotdeauna preocuparea pentru marile valori universale, valabile în orice societate, precum binele, adevărul, dreptatea, frumosul care oferă caractere demne umanității”.
Trecem peste fisura (poate numai stângăcia exprimării, generată de grabă/ precipitare…) dintre prima și a doua parte a frazei și apreciem că ar fi binevenite, în volumele domniei sale, și notele de subsol, mai ales când se resimte necesitatea de a clarifica noțiuni de strictă specialitate.
Credem că ar fi fost bine, de exemplu, dacă ar fi explicat semnificația termenului de anomie, redefinit de Emile Durkheim, în urmă cu peste un veac, prin care celebrul fondator al sociologiei franceze, inițiator al sociologiei devianței, titularul primului curs universitar de sociologie din lume (la Bordeaux, în 1882) numea dereglarea funcționării unui sistem/ subsistem social, dereglare pricinuită de dezintegrarea normelor sociale.
Împărtășim pe deplin observațiile concentrate de Diana Cismaru în microeseul său Anomia și generația tânără, la români: „În România (…), normele și valorile s-au dezintegrat continuu după 1989, dar fie au fost înlocuite cu non-valori, fie au rămas spații simbolice „vide” în referențialul colectiv (exemplu, moralitatea ca valoare a fost eliminată, fără a fi înlocuită cu altceva). Anomia socială se manifestă în final prin anomie psihică, prin devianță: generația tânără nu reușește să găsească o cale de orientare în concertul confuz care este viața actuală, atunci se blochează într-o atitudine de refuz care poate sfârși și în sinucidere. (…) Am o strângere de inimă gândindu-mă la câte cazuri de sinucideri vor mai fi din cauza marginalizării și a lipsei de înțelegere și asistență psihologică…”

Finalul Capitolului IX: Profesorul este cât se poate de limpede, pe urmele celebrului Jean Piaget: „Consider că omul este o ființă culturală, educația este definită drept proces de transmitere a culturii -, iar pedagogia ca o știință a culturii. Cunoașterea de sine este un proces de durată, considerat neîncheiat, pentru că însăși dezvoltarea constituie un proces continuu”.
Autoeducându-se în spiritul gândirii pozitive, fiind – după cum însăși se confesează – o persoană deschisă, „cu un raționament sănătos și cu o dorință de cunoaștere”, Violeta Calfa Dinu ne invită, prin volumele publicate până acum, într-o călătorie insolită și incitantă, cu valențe pedagogice, educative și culturale dincolo de orice îndoială.
Îi sugerăm ca, pe viitor, să-și apropie cât se poate de mult scrierile a două personalități feminine de notorietate la nivel european: Alice Voinescu și Marta Bibescu, meditând pe îndelete nu numai asupra conținutului substanțial al operelor acestora și încercând, pe cât posibil, să preia din stilul lor (adaptând) ceea ce va considera că i se potrivește, că intră în vibrație și armonie cu propria-i identitate.
O călătorire – la cel mai înalt nivel – prin Modelul Finlandez de învățământ, profund original și unic, deosebit radical față de învățământul românesc, european și american (tributar practicilor de acum o sută de ani), considerăm a-i fi binevenită și provocatoare pentru viitoarele sale volume.
Îi dorim, totodată, să mediteze periodic asupra sugestiilor de mare finețe și rafinament spiritual din poemul Lumina de ieri al lui Lucian Blaga: „Caut, nu știu ce caut. Caut/ un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată/ e fruntea menită-nălțărilor altădată?// Caut, nu știu ce caut. Caut/ aurore ce-au fost, țâșnitoare, aprinse/ fântâni – azi cu ape legate și-nvinse.// Caut, nu știu ce caut. Caut/ o oră mare rămasă în mine fără făptură/ ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.// Caut, nu știu ce caut. Subt stele de ieri,/ subt trecutele, caut/ lumina stinsă pe care-o tot laud.”
Să cugete dacă nu s-ar cuveni să scrie măcar un capitol, dacă nu o carte întreagă, pornind de la câteva repere primordiale, sintetizate de prof. univ. dr. Mihai Nenoiu (solist fagotist răstimp de 48-50 de ani în Orchestra Radiodifuziunii Române, fondator al cvintetului Național CONCORDIA): „Pitagora și adepții săi lansează, în secolul IV înainte de Hristos, cultivarea virtuților cetățenești prin muzică. Formulează teoria ethosului, întemeiată pe ideea rolului social al artei și – raportat la arta sunetelor – pe credința că o anumită muzică poate exprima sau poate produce anumite stări afective, ceea ce conduce la concluzia necesității de a se compune și interpreta doar acea muzică ce influențează în mod armonios formarea cetățeanului ideal”.
Același muzician desăvârșit, dotat cu auz absolut, autor al manualului exhaustiv Fagotul, mulți ani președinte al UNIMIR (Uniunea Interpreților Muzicieni din România), Mihai Nenoiu, în egală măsură poet și prozator, reitera convingător: „Platon (429-347 î. H.) va amplifica teoria ethosului, declarând muzica drept instrument de educație prin excelență, punând-o la temelia principiilor sale de conducere a statului. După concepția sa și a elevului său Aristotel (384-322 î. H.), armonia și propășirea statului depindeau în mare măsură de felul în care se practica muzica”.
Pentru a puncta, finalmente, cu un semnal de alarmă căruia politicienii noștri (politicaștri de doi-trei aștri) ar trebui să-i acorde atenție maximă, dacă nu cumva au în program asasinarea definitivă a ființei poporului român: „Învățământul muzical devine o problemă de stat (n.n. se afirma acum 2.400 de ani !), cântul coral fiind obligatoriu pentru tineretul școlar și constituind o datorie de onoare pentru toți cetățenii”.
Și să nu uite niciodată, doamna Violeta Calfa Dinu, nici afirmațiile memorabile ale aceluiași Jean-Paul Sartre, citat și în prima parte a cronicii noastre: „Esența omului este libertatea de a alege. Omul este condamnat să fie liber, își alege libertatea, esența – și-n aceasta constă măreția, disperarea și neliniștea lui”…
Măreția, disperarea și neliniștea omului… -, pentru a conchide, în același ori în alt context: „Fără Dumnezeu nu există scop, valoare sau sens în lume”.

Craiova, 29-30 octombrie 2017
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*