Dan Lupescu despre… Romanul Spirala și chiparosul sau Perenitate și Rezistență de Marga Rita POPELI TATU

08.05.17 by

Dan Lupescu despre…  Romanul Spirala și chiparosul sau Perenitate și Rezistență de Marga Rita POPELI TATU

Creuzet polifonic
Luminoasă, fascinantă și complexă ca un labirint antic ori precum șirul lui Fibonacci/ Numărul de Aur -, distinsa Doamnă Marga Rita Popeli Tatu te cucerește, încă din primele paragrafe ale romanului său Spirala și chiparosul, publicat la Editura PACO din București, în 2010, an în care domnia sa împlinea vârsta patriarhală de 82 de ani, dezarmantă pentru unii, pe deplin admirabilă pentru alții.
Anterior, semnase alte două volume, în același gen literar proteic, romanul: Înfruntând destinul (2006) și Ecouri peste timp (2008). Are în pregătire două romane: Satul de la capătul tramvaiului, respectiv, Casa din Ivry – Un rechin la Paris, dar și un alt volum într-un gen sidefiu-transparent, pe care l-a botezat, cu surâzătoare modestie, trăiri: Propileele sonore – Ramada Majestic.
Tinerețea veșnic exuberantă îi este definitorie, o prinde ca o mânușă din cea mai fină piele sau dantelă, o caracterizează ca stare de spirit – viu, dinamic, totdeauna scormonitor, doritor de a cunoaște noi și noi tărâmuri, zări și etape, consemnând și împărtășind rapid semenilor virtuțile lumilor pe care le explorează, în care plonjează și se scaldă, ca într-o cristelniță magică, mistuită și înălțată de setea copilului fără de prihană.
Dacă regele Midas fusese blestemat să i se metamorfozeze în aur tot ce atinge (ca pedeapsă, desigur, a avariției sale nețărmurite) -, Marga Rita Popeli Tatu a fost, dimpotrivă, binecuvântată să transforme în Bucurie (a spiritului) tot ce privește, cercetează și dăruiește celor ce nu s-au născut orbi pentru frumos.
Captivantă și incitantă ca o poveste de dragoste, dar și ca un roman cu tentă mitică și legendară, culturală, istorică și spirituală -, cartea Spirala și chiparosul dă seamă despre calitățile unui om de excepție dedicat luminii ce irumpe nu doar din bibliotecile și muzeele lumii, dar și din tezaurele vestigiilor arheologice, redescoperite, în siturile în care dăinuie de milenii, adică, nemijlocit, la ele acasă.
Romanul însumează 230 de pagini, cărora li se adaugă una cu Erata, altele 18 (nenumerotate, cu ilustrații color și alb-negru, pe hârtie cretată lucioasă), plus două pentru Bibliografie, altă pagină – dedicată precizărilor De aceeași autoare și În pregătire, două pentru Cuprins și ultima, cea de-a 236-a, rezervată casetei tehnice.
Pentru ca totul să fie limpede din capul locului, autoarea ne lămurește – în trei pagini și un sfert, grupate sub titlul Către cititori – asupra intențiilor sale. O face frontal, direct la țintă, pentru a înlătura orice pistă a căderii în greșeală: ,,În prezența chiparoșilor de pe colina Kefalla de la Cnossos, aparținând insulei Creta, ascultând povestea prințului Chyparissos și a Cerbului cu Coarne de Aur, am hotărât titlul călătoriei romanțate în Grecia…’’.
Așadar, ar fi vorba doar despre …romanțarea unei călătorii, în antichitatea elenă. După care, ne oferă chei pentru titlul romanului său, în câte un paragraf. Primul: ‚‚Chiparoșii au semnificație sacră, cu atât mai mult cu cât, din acest lemn, a fost executată Crucea răstignirii lui Iisus Hristos. Simbolic, acest arbore cu vârful de lumânare verde sau de săgeată, în tălmăcirea grecilor reprezintă martiriul, dreptatea, puritatea sufletului și nemurirea (…) Pentru laicii arhitecți de pe timpul lui Minos, același lemn, rezistent ca betonul armat, servea ca traverse între etajele construcțiilor.’’.
Al doilea paragraf – la care ne referim – sună la fel de apodictic, ca un articol de enciclopedie renascentistă, britanică ori franceză: ‚‚Spirala, în schimb, mi-a fost sugerată de Discul pictografic de la Muzeul din Heraclion, cu figuri înlocuind literele, o scriere hieroglifică încă nedescifrată. Pentru vechii greci, pentru popoarele orientale și pentru cele din regiunea Pontului Euxin, această formă răsucită are aceeași semnificație, de perenitate.’’
Doamna Marga Rita Popeli Tatu ne încredințează, în continuare, că romanul Spirala și chiparosul constituie rodul unor căutări, cititorii întâlnind, de-a lungul lecturii, legende interesante, unele pline de umor, de metafore și de multe nedumeriri, firești pentru veacul în care trăim.

Spumos, spectacolul nașterii
Despre capitolul dintâi, autobiografic – cel mai cuprinzător dintre cele 47, însumând 18 pagini -, autoarea, care va deveni protagonista aventurii sale narative, apreciază că ,,pare să nu aibă nicio legătură cu textul propus anume pentru călătoria în Grecia’’.
Preludiul apariției pe lume a autoarei și evocarea – succintă, însă cât se poate de expresivă, densă și suculentă – a primilor ani ai existenței sale alături de Iruca și de părinți au menirea de a răspunde la întrebarea ‚‚De unde venim/ De unde vin eu?’’, pentru a avea șansa de a răspunde, ulterior, celorlalte două, esențiale pentru definirea unui om ori a unui neam, a unei comunități sau a unui popor, după cum reliefa, acum vreun mileniu și jumătate, împăratul-filosof din Roma antică, Marcus Aurelius: ‚‚Cine suntem?’’ și ‚‚Încotro mergem?’’…
Este creionat, astfel, universul uman de pe malul Nistrului moldovenesc, cu cele două epoci influente: cea rusească, dinaintea Marii Revoluții din Octombrie 1917 în Rusia, pe când Basarabia (România de Est e corect, după opinia noastră!) făcea parte din Imperiul Țarist, respectiv, cea pur moldovenească – după cum o numește autoarea -, de după revoluția sovietică socialistă și alipirea la România, având rădăcini străvechi traco-dacice, cu obiceiuri laice și religioase de influență orfică.
Considerăm binevenit acest moment pentru a cita – de pe la jumătatea capitolului Preludiu – viziunea, pe cât de realistă, pe atât de tristă, pe care tatăl romancierei o avea despre destinul Basarabiei: ‚‚Ce-i și cu Basarabia? Trăiește ca într-o luntre. Cârmacii, când o îndreaptă spre răsărit, când spre apus. De câte ori cârmacii au lăsat-o în derivă! Istoria o întoarce când pe dos, când pe față, când la stânga, când la dreapta și, mai mult, o obligă să stea drepți și fără crâcneală. În spațiul său pipernicit, mai poate să se împotrivească? Bine, urmat de harașo, și invers, sunt semne de acceptare, dar și de supunere; când jucăm Cazaciocul, când Perinița (…) Trăim într-o lume cu un trecut zbuciumat, cu un prezent , prevestitor de nenorociri.’’.
Atenție: trăirile consemnate mai sus erau mărturisite de tatăl romancierei acum 80-90 de ani. Echivalent cu o cauționare cu fierul înroșit în foc -, acest diagnostic sună la fel de tragic și în zilele noastre, el fiind întrutotul valabil și în prezent.
Tevatura generată de alegerea prenumelui pentru nou venita pe lume (autoarea) are valențe de comedie de situație și, pe alocuri, chiar de comedie de limbaj. Cohorta de bunici, mătuși, verișoare și alte rubedenii îl asaltează pe proaspătul tată cu fel de fel de propuneri de prenume: Larisa/ Lara, Ana/ după Ana Karenina, Nastasia, Olga, Livia, Cleopatra, Lucreția, Ofelia, Sara, Rașela, Maria…
Trezită din somnul ce o cuprinsese imediat după naștere și după primul alăptat, mama dă sentința irevocabilă: ‚‚Cu toată oboseala, trezită, am râs cu poftă; toți aveți mult haz. Înainte de naștere hotărâsem: dacă va fi băiat, să-i dăm numele Iulian, după numele nașului, iar dacă va fi fată – un nume de floare, Margarita.’’.
Atmosfera disputei se destinde brusc, iar străbunica adoptivă, bucuroasă, întărește propunerea: ‚‚Ai dreptate, Veruța! Margarita înseamnă perlă, nume împrumutat de la grecescul Margarites, în românește mărgărit, mărgăritar, pietriș mărunt, perlă, vâsc, lăcrimioară, de la a mărgări, a înflori.’’. Acestor argumente, tata, cu greaca învățată, stăpânind și limbile slave, adaugă: ‚‚În Rusia, Margarita, prescurtat Rita, are mare trecere, iar în Antiohia, Sfânta Margareta a fost o martiră din timpul împăratului Dioclețian. Era fiica unei regine care ar fi trăit prin secolul al II-lea.’’.

Geamănă cu Marguerite Yourcenar
Pornind de la aceste considerente, Marga Rita Popeli Tatu, autoarea romanului Spirala și chiparosul, face două conexiuni interesante, notând, cu discreție parcă, dar și cu o mândrie difuză, abia ținută în frâu: ‚‚Marguerite Yourcenar, memorialistă cu izbânzi de invidiat la o vârstă respectabilă, și Rita Levi Moltancini, mare neurolog (104 ani) recomandând exersarea permanentă a creierului și mișcarea zilnică, mă încurajează. Sper să mai trăiesc și să scot manuscrisele din sertar, pentru a le dărui familiei și publicului interesat. Numele celor două și al meu …mare coincidență semnificativă.’’.
Condensând la maximum destinul familiei în care se născuse, prozatoarea se înfiorează în clipele de evocare a comunei natale Izbiștea (‚‚mare, frumoasă, românească, dăruită cu oameni vrednici, cu gospodării pe întrecute’’), căreia îi păstrează amintiri de neuitat. Părinții săi aveau în vedere două variante. Prima: cea de instruire și mutare într-unul din orașele Basarabiei -, Chișinău, Soroca, în ultimul caz Orhei, sau la Iași, universitatea de aici bucurându-se de aprecieri. ‚‚O altă variantă era averea adăugată cu noi suprafețe de teren și case, zestre pentru noi (n.n. pentru Marga Rita și sora sa mai mică), în cazul când renunțarea la studiile universitare ar fi avut motivație. În acele vremuri, a fi bogat, educat și cu studii liceale era la modă. De plecat am plecat, dar în lumea largă a României, părinții orientându-se foarte bine în alegerea noilor reședințe după liniștirea cât de cât a situației basarabenilor strămutați. Anul 1940, cu ocuparea Basarabiei de către sovietici și războiul, a năruit toate planurile.’’.
Involuntar, autoarea comite, aici, o eroare, atribuind părinților săi opțiunea pentru spațiul transilvan de răsădire a familiei sale. Realitatea a fost cu totul alta: statul român era atât de bine organizat, încât șeful său, mareșalul Ion Antonescu, a dispus ca – înainte de plecarea de acasă, din Basarabia, și de urcarea în trenurile cu sute de mii de români refugiați – să se știe exact ce familie din țara mamă le va asigura găzduire. Numai așa a putut fi evitat haosul iminent unei migrații de asemenea proporții.
În context, naratoarea reînvie chipul luminos al mamașei Vera, care avusese norocul să călătorească, împreună cu părinții ei, în metropole ale imperiului rus, la Odessa, Moscova și Sf. Petersburg și de la care învățase multe. ‚‚Cu darul ei de povestitoare, de fiecare dată ne mărturisea din minunățiile locurilor vizitate, din legendele vechii Elade, dar mai aproape de sufletul ei era Orfeu, poetul și cântărețul rătăcitor pe malurile stâncoase ale Nistrului.’’
Prozatoarea nu rezistă ispitei de a mărturisi că interesul pentru Grecia continentală și insulară i l-a stârnit, înainte de toți, străbunica sa, Vera Andrianov, având origini elene. Acesta constituie ‚‚începutul întâlnirii cu legendarul poet și cântăreț Orfeu, a cărui poveste va fi detaliată mai târziu de minunata Alexandrina Anghel, profesoară rămasă în amintire’’. Profesoara de istorie Alexandrina Anghel își duce somnul de veci în cimitirul Sineasca din Craiova, municipiu în care, după refugiul din 1944, și-a continuat profesia la unul din liceele Băniei.

Inițiere în lumea tracului Orfeu
De aici pornind, în cel de-al doilea capitol (și) ca mărime (10 pagini): Memento mori, Marga Rita Popeli Tatu realizează o vastă, temerară și voluptuoasă reînviere a tracului legendar Orfeu (de la care provine numele orașului Orhei), a mitului argonauților și Lânii de Aur, a genezei poeziei orfice și a curentului numit orfism, ai cărui reprezentanți credeau în existența trupului ca temniță pentru suflet, în destin și metempsihoză, propovăduind reîncarnarea ciclică a tuturor ființelor vii, o metamorfozare când în animale, când în plante, revenind, apoi, la treapta superioară de om, care primea putere de Zeu…
Dorință împlinită (care începe frontal: ‚‚De două luni așteptam ziua de 19 iunie 2005 – ziua plecării în Grecia, la invitația fiului meu Dan, stabilit definitiv în Canada, înainte de anul 1989.’’) și Îndrăzneții cu aripi de pasăre se înscriu tot în buchetul capitolelor pregătitoare pentru lansarea în aventura întâlnirii cu istoria antică, din mândra Grecie. Următoarele șase capitole (Europa, legendă și adevăr, Tăinuirea și soarta lui Dedal, Muntele Lebedei – Monte Cecero, Leonardo în Franța, Coandă, un nume surpriză, Din nou sub nori) continuă această pregătire psihologică pentru proxima aventură de coborâre pe pământul fabulos al Greciei antice, conjugată cu perpetua pendulare între trecutul legendar, prezentul încă ispititor și viitorul pe alocuri neguros, cu multe semne de întrebare.
Scrise cu fervoare, cu talent narativ incontestabil, fior liric și dramatic de profunzime, vibrație și noblețe cuceritoare -, paginile romanului Spirala și chiparosul te provoacă să le citești cu sufletul la gură, reverberează adânc în inima, mintea și duhul lectorului, impactul lor fiind, în egală măsură, similar cu o cavalcadă trepidantă prin locuri și tărâmuri gâlgâind de mitologie, legende și istorie, călătorie logodită intempestiv cu secvențe hipnotizante de oratoriu și simfonie a luminii, purtând în străfunduri – drapate subtil, în tonuri grave – inflexiuni mântuitoare de recviem strunit cu forță demiurgică.
Frumoasă și incitantă ca o poveste de dragoste fără pereche (ca fiecare dintre cele o mie și una de povești salvatoare ale Șeherazadei, ca provocator-galantele narațiuni de amor din Decameronul lui Boccaccio ori ca nestematele din Hanul Ancuței, una dintre cele trei capodopere create de Mihail Sadoveanu) -, cartea venerabilei doamne Marga Rita Popeli Tatu are, totodată, virtuți de roman cu tentă mitică și legendară, culturală, spirituală și chiar metafizică.
Admirabila, nonagenara autoare ține să sublinieze că sâmburele real al romanului său este îmbrăcat cu pojghița umorului și a ficțiunii -, de mare finețe, adăugăm noi, umorul; de largă respirație: ficțiunea.
Numai un cititor grăbit, precipitat și superficial ar putea emite ipoteza că romanul Spirala și chiparosul nu dispune de personaje bine conturate, nu înglobează caractere puternice sau ezitante și fragile, generoase, avare ori rapace, nici conflict/ conflicte generatoare de pasiuni înfocate și tensiuni incendiare, desfășurări dramatice, violențe, atacuri sângeroase și finaluri tragice.

Doric, ionic, corintic –
în viziunea lui Nicolae Manolescu
Toate acestea pot fi întâlnite la tot pasul, secvențial sau global, fulgerător ori în desfășurare aparent liniară, însă într-o viziune, structură și construcție narativă care nu pot fi încadrate nici în aria romanului clasic, de tip balzacian: roman doric (de tip masculin, cum – din perspectiva esteticii receptării – l-a definit Nicolae Manolescu, în cele mai șocante cărți ale sale de la începutul anilor 80, din trilogia Arca lui Noe), nici în acela proustian, de analiză psihologică, roman ionic, în viziunea aceluiași reputat critic Nicolae Manolescu, și nici în arealul romanului corintic (concept de absolută originalitate, creat de celebrul critic român amintit), adică a romanului modern, care se naște după Marcel Proust (În căutarea timpului pierdut, 1913-1927), avându-i ca reprezentanți de excepție pe James Joyce (Ulisse, 1922), Franz Kafka (Procesul, 1925), Andre Gide (Falsificatorii de bani, 1926), Albert Camus (Străinul, 1942, lângă care poate fi invocată Căderea – structură narativă insolită și solitară), Robert Musil (Omul fără însușiri, 1930-1933), Herman Hesse (Lupul de stepă – 1927, Jocul cu mărgele de sticlă – 1943), autori și opere de certă valoare la nivel mondial, care au exercitat, decenii la rând, roluri de magisteriu și au avut influențe benefice asupra multor literaturi.
Ecouri din marile școli ale romanului european se insinuează discret, uneori abia perceptibil, în paginile romanului Spirala și chiparosul, scris cu un soi de înfiorare orfică, inițiatică, dar și cu setea irepresibilă de cunoaștere a esenței lumilor trecute, prezente și viitoare, de Marga Rita Popeli Tatu.

Roman-călător,
din legendarul Olimp în veacul XXI
Cadențat după tainice ritmuri cinematografice și desfășurat pe un enorm ecran panoramic – precum Marea Frescă a Neamului (3×70 metri) realizată, în anii 1934-1939, de Costin Petrescu, la Ateneul Român din București – ,alternând zonele de lumină blândă, cu acelea de beznă devastatoare, de smoală, ca la începuturile lumii, cu orbitoare, ultrarapide secvențe stroboscopice, evidențiind, instantaneu, cu febrilitate maximă, chipuri și umbre cvasi-indescifrabile -, romanul-călător, romanul-călătorie (în timp și spațiu) al doamnei Marga Rita Popeli Tatu ne poartă, de-a lungul următoarelor 21 de capitole, prin anii de pubertate și adolescență, primă tinerețe și început de maturitate ai Europei, în fapt, prin multitudinea problemelor specifice antichității grecești – suport pentru civilizația, cultura, în special pentru arta europeană și universală, după cum însăși se exprimă prozatoarea.

Univers poliedric,
cu sute de personaje
…Trecem pe nerăsuflate prin universul poliedric al unor sute de personaje, din vremea lui Pisistrate controversatul, din împrejurimile Acropolei și de pe Stânca lui Ares-Areopagitul, din Piața veche – Agora, apoi pe urmele lui Hadrian și ale lui Cronos, zeul canibal, pentru a reveni, brusc, într-o plimbare prin vechiul cartier, prin Atena modernă, după care țâșnim, printr-o nouă buclă în timp, în arealul unor amintiri, cu iz fantastic, despre Zeița Atena, serbările dionysiace, Tesmophoriile, lumea fabuloasă a Atenei înainte de Pericle – până la un nou salt, de cangur celest, în Grecia reîntregită, și din nou, în altă direcție: la zidul lui Temistocle, până în mrejele misterioasei Calypso din insula Ogigio.
A treia parte din amețitor-pseudo-oniricul și, totuși, realistul roman Spirala și chiparosul – realist chit că-i vorba de sute și sute de alte personaje din lumea miturilor, intrate în memoria noastră colectivă – cuprinde 16 capitole: periplul, într-o croazieră cu un vapor de lux, dar cu popasuri mirifice, prin Grecia insulară.
Cititorului îi sunt oferite noi și noi pagini, de Rug și flacără (putem afirma, citând titlul unui film românesc, turnat după un roman al lui Eugen Uricaru), despre Myconos, insula vrăjită, istorii din Dodecanez, Cos, leagănul lui Hipocrate, hărțuielile și atacurile turcilor, Rodos, orașul trandafirului, împărăția regelui Minos, povestea Lânii de Aur, expediția argonauților, Împărăția adormită, până la plonjoanele irezistibile în slava mărturiilor celebrului arheolog Arthur Evans (director al Muzeului din Oxford la 1900, care aduce lumină în istoria Cretei), în sălile maiestuoase ale Muzeului Heraclion, în strania Insulă Sfânta Irina-Santorini (rest al furiei zeilor focului și pământului, al unei lupte între elemente, spațiu împărțit între sumbru și lumină), culminând cu Catastrofa vulcanică (Akrotiri – Pompeiul minoic, singurul bine conservat din epoca bronzului, datând din jurul anului 1.500 înainte de Hristos, așadar din vremea lui Zamolxe).

Ghilotina căderii în realitate
Poposind în cartierul Phirostephani (în drum spre Phyra, la revenirea de la Akrotiri), autoarea este șocată de imaginea părții restaurate a satului, cu deschidere spre vulcan și Kaldera, parte așezată pe marginea prăpastiei, mușcătoare și mișcătoare în ani de groază.
Gândul îi fuge spre realitățile de acasă, de acum: Privind acest spectacol aducător de frumusețe, dar și de moarte, mă întorc cu gândul la plaiurile subcarpatine, cu pădurile defrișate, terenurile dezgolite și dislocate. În ultima vreme, se scurg acoperind casele satelor cu oameni disperați, rugile către Dumnezeu fiindu-le singura speranță în vremuri mai bune. Branul, drumurile spre Sinaia și Predeal primesc cu multă resemnare tonele de pământ montan care, în cădere, sfidează parapeții din beton, acoperind șoselele întărite cu cheltuieli de nedescris.

…Revenită în România, în apartamentul din București, de pe str. Grigore Alexandrescu -, romanciera Marga Rita Popeli Tatu trece rapid din ficțiune în realitate, trezindu-se, cu amărăciune și luciditate dureros de dulce, cu picioarele pe pământ: Problemele cotidiene mă rup de Atena. Urmărind direct situația din țară, cu inundații și dislocări de terenuri deluroase, cu conflicte sociale și politice urmate de nesiguranța zilei de mâine, trag concluzia metaforică: PĂCAT!
…Astfel se încheie – aidoma unui cerc/ inel de vârstă în trunchiul secular al unui gorun tracic ori asemenea unui cerc hermeneutic, de comprehensiune și înțelepciune, de interpretare și descifrare a unor tâlcuri greu bănuite, din spirala țintind cerul – cartea fascinantă a unei scriitoare experimentate, deplin stăpână pe arsenalul stilistic al prozei adevărate, iradiind lumina iubirii de oameni și a bucuriei de a împărtăși cu aceștia valorile veritabile, care ne-au perpetuat specia în istorie.
Dincolo de orice paradox, romanul Spirala și chiparosul – în care autoarei, celor doi fii ai săi, familiilor acestora (o notă aparte pentru nepoata cea mai micuță, cu chip de înger și întrebări încuietoare) le revin roluri de personaje în jurul cărora se învârt toate cele, deși unele par să se rezume la prezențe discrete – poate fi citit și în registrul unei opere științifice, grație acribiei documentării, dar rămâne, înainte de toate, operă de creație ficțională, pornind de la mituri, legende, conducători militari și politici, intrigi și realități din ultimele două milenii.

Cartea doamnei Marga Rita Popeli Tatu se citește, repetăm, cu sufletul la gură, aidoma unui roman fabulos ori unei Comedii umane, având personaje desprinse din legendele Olimpului, dar și din zările reale ale unei istorii a Greciei de acum 2.000, o mie sau numai de acum o sută de ani ori doar din ultimele decenii.
În această cavalcadă neobosită prin horbota de biografii, destine, unele puternic ancorate în istoria Atenei și a celorlalte orașe-state ale antichității grecești, altele mai palid conturate, romanciera acordă rolul de prim-plan, locul central și, dacă vreți, tronul regal omului. Omului în confruntare neostoită, adeseori absurdă, cu Timpul, dar și cu vanitățile spiritelor înguste, cu deșertăciunile și blestemele dintr-o Cutie a Pandorei, sinucigaș deschisă de autocrați malefici.

Dens, cât se poate de dens, ca desfășurare și ritm narativ, romanul Spirala și chiparosul amestecă, într-un creuzet miraculos, într-un malaxor polifonic, percepții fugitive, conjugate, nu rareori, cu impresii fugoase, abia developate din geana unei antilope dezlănțuite , a unui stroboscop care fulgeră fără încetare, cu înfiorări și scânteieri de spirit înalt, cultivat cu acuratețe, rigoare și delicatețe, hrănit permanent cu dorul de obârșii, cu iubirea fierbinte față de limba strămoșească, față de glia străbună și de acel spirit al locului/ Spiritus Loci, luminând straniu din concentratul aurifer numit patriotism, cuvânt pentru care ne tot sfădesc să ne rușinăm mai marii asasini ai lumii de azi.

Craiova, 12 martie – 5 mai 2017
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. Emilian Stefarta

    Admirabila prezentare a unei autoare si a unei opere .
    Mai profund , mai nuantat , mai valorizant nu se poate !
    Admirabil !

Leave a Comment

*