DAN LUPESCU despre Dorin N. URITESCU sau… Metronomul spiritului creator

05.08.15 by

DAN LUPESCU despre Dorin N. URITESCU sau… Metronomul spiritului creator

Eugen Simion, Ion Dodu Bălan, Gh. Bulgăr, Cristian Livescu, Valeria Guţu-Romalo, Grigore Brâncuş, Mioara Avram, Florica Dumitrescu, Rodica Zafiu, George Pruteanu, N. Mihăescu sunt doar o parte dintre personalităţile de prim-plan ale literaturii şi limbii române care au scris despre zecile de volume publicate, în ritm frenetic, de metronom, de Dorin N. Uritescu, licenţiat în Litere (1970) şi Istorie-Filosofie (1978), Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1981).
Aşchie de pandur (născut nu în Oltenia lui Tudor Vladimirescu, ci în inima Transilvaniei, în Vinerea-Cugir, judeţul Alba) şi os domnesc (din stirpea Crăişorului Munţilor Apuseni: Avram Iancu) -, Dorin N. Uritescu, pedagog înnăscut şi cercetător tenace, se vădeşte, în zecile de cărţi publicate, un spirit creator în ale cărui linii de forţă descifrăm cu uşurinţă inteligenţa, temeritatea şi dorinţa de a învăţa permanent, de a-şi extinde, pas cu pas, arealul aspiraţiilor sale ştiinţifice, de a descoperi şi comenta faţete noi ale subiectelor abordate, studiate şi analizate cu fineţe şi aplomb.
Metodic, foarte conştiincios şi eficient în toate demersurile sale, el a debutat acum aproape trei decenii cu un volum frapant prin multitudinea elementelor inedite, girat de Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică: Aspecte ortografice controversate (1986), în care – afirmă apreciativ specialiştii – a fundamentat ştiinţific reconsiderarea omofoniilor în ortografia limbii române, a introdus concepte noi, din perspectivă ortografică (precum contradicţia în adaos, pedantismul, analogia improprie…).
Cele două volume publicate în 1992: Cuvinte cu dificultate de scriere în limba română îl atestă ca prim cercetător într-un domeniu extrem de sensibil, jalonat de teme noi, inventate chiar de el, ca: importanţa epistemologică a ortografiei şi valoarea ei stilistică. În 1993, Dorin N. Uritescu îşi şochează elevii, studenţii şi colegii-profesorii de română printr-o altă apariţie editorială, dinamică, energizantă, scânteietoare: De la chioşcari la vesternizare. Mic dicţionar de termeni actuali, care îl consacră, dincolo de orice îndoială, ca analist riguros al inovaţiilor lexicale mulat pe un spirit ludic, care intră atât de profund în consonanţă cu subiectul investigat încât cititorul se înscrie, fără să-şi dea seama, într-un joc interactiv captivant. Volumul Noutăţi în ortografie (1995) îi aduce recunoaşterea de prim teoretician al unor figuri de stil precum arhaismul ortografic şi echivocul ortografic. Autor de monografii privind pleonasmul, contradicţia în adaos, degradarea unităţilor frazeologice, promotor al limbii române corecte, cu ferme contribuţii la extirparea greşelilor de exprimare (2001, 2002) -, Dorin N. Uritescu a publicat cinci dicţionare: …explicativ de pleonasme efective (2006), …de contradicţii în adaos efective (2006), …explicativ de folosire improprie a termenilor (2008), …de cuvinte şi sensuri noi (2009), …explicativ de forme şi sensuri greşite ale unor expresii şi locuţiuni consacrate (2009) – veritabile studii de referinţă, în domeniu.
Văzând lumina acestei lumi într-o zodie aflată sub semnul inventivităţii şi fanteziei bine temperate, Vărsătorul, altoite pe capacitatea de analiză şi sinteză, Dorin N. Uritescu nu s-a lăsat mai prejos nici în domeniul istoriei literare, criticii şi teoriei literare – arie în care, din 2009 până în prezent, a publicat şase volume incitante. Acestora li se adaugă trei culegeri de versuri originale: Pe Rio Costa (Balade erotice), Cântece de logodnă, Rugi şi porunci.
În prefaţa volumului Portretul la criticii literari români (Ed. RawexComs, 2015), Eugen Simion afirmă că acest studiu ,,este o bună lucrare de analiză literară cu clasificări dintre cele mai curajoase, inedite, ale speciei portret, din perspectiva extinderii sensului conceptului numit”. După ce face o incursiune captivantă, dar deosebit de succintă, de la vechea critică impresionistă (,,decisă să dovedească faptul că, printre muzele care inspiră artele, se află şi o muză a criticii literare: a zecea muză”), care a dat o mare strălucire artei portretului – până la noua critică postbelică (aceasta l-a eliminat, multe decenii portretul rămânând ostracizat), Eugen Simion exemplifică la modul foarte convingător prin: Nicolae Iorga – un rafinat portretist (,,aşa cum se arată în carte”, punctează ex-preşedintele Academiei Române), Eugen Lovinescu: indiscutabil, maestrul portretului critic la noi (,,Figurinele sale sunt unice capodopere ale genului” – portrete in aqua forte, care au provocat reacţii disproporţionate în viaţa noastră literară, din partea lui Camil Petrescu şi a lui G. Călinescu (care afirmă că ,,portretul este fiul maliţiei”, îi face un portret memorabil lui Mateiu Caragiale, iar despre Ion Creangă lansează imaginea ,,bivolul de geniu”, care scrie în bojdeuca sa îmbrăcat într-o cămaşă lungă şi largă, scăldat în sudori…, imagine devenită ,,bun de manual şcolar”).
Eugen Simion reliefează că, în genere, criticul român este ,,un bun portretist, iar acest fapt se vede şi în studiul d-lui Dorin N. Uritescu”, pentru a sublinia, apoi, foarte clar: ,,…Această tradiţie nu s-a pierdut şi, după valul structuralist şi semiotic, criticul român redescoperă plăcerea de a fantaza în jurul unei personalităţi. (…) Şcoala formalistă n-a eliminat integral portretul critic, dovadă studiul Barthes despre Michelet… şi chiar autoportretul structuralist din Roland Barthes despre Roland Barthes.”
Ajuns la a doua ediţie, volumul (cu titlu, parcă, prea ostentativ specios şi, paradoxal!, şcolăresc) Pentru o lectură adevărată şi o percepere corectă a temei este decodificat de Dora Lazăr (în revista Pro Saeculum, nr.97-98/ sept. 2014) în următorii termeni: ,,Absolut neaşteptată este interpretarea poeziei Plumb (…) Pornind de la sensul cuvântului care desemnează creionul, cuiul de plumb cu care se scrie pe tăbliţe de ardezie, în şcolile noastre până târziu, Dorin Uritescu combate ideea că tema poeziei ar fi moartea, şi oferă interpretarea conform căreia tema o reprezintă imposibilitatea comunicării (…), consumată ca o criză nevrotică a autorului, determinată de întârzierea COMUNICĂRII acestuia cu publicul, prin creaţia sa” (n.n. întârzierea tipăririi volumului de poeme ale lui George Bacovia, deja cules, cu litere de plumb, tipar înalt, conform tehnologiei de imprimare anterioare apariţiei tehnicii offset !).
Romanul Răscoala, una dintre cele trei capodopere ale lui Liviu Rebreanu, este abordată de Dorin N. Uritescu dintr-o perspectivă absolut nouă, în temeiul unei documentări extrem de atente şi al unor conexiuni relevante. Hermeneutul literar Dorin N. Uritescu susţine – cu probe irefragabile – că adevărata temă a romanului Răscoala nu vizează orizontul social (starea jalnică a ţăranilor), ci pe cel naţional: ,,atentat la securitatea naţională a ţării, iniţiat de o putere străină”. Mesajul operei „este de natură justiţiară: RĂSCOALA din raţiuni colective (naţionale) este un mijloc justificat moral şi juridic”. ,,Călăreţii pe cai albi” care străbăteau satele, cu misiuni provocatoare, agitatorice, nu reprezintă ,,ficţiuni literare, cu scop estetic”, ci ,,transfigurări artistice ale unei realităţi indubitabile, imixtiunea prin agenţi profesionişti ai puterilor străine”. Acum, după 1989, când s-au deschis arhivele, ştim că răzmeriţele din 1907 – provocate de agenţi ai ohranei ţariste – nu s-au potolit decât în urma scrisorii oficiale trimise de Regele Carol I, al României, Împăratului de la Viena.
Autoare a studiului fundamental Istoria stilisticii româneşti (Ed. Ştiinţifică, 1988), prof. univ. dr. Ileana Oancea se exprimă astfel despre volumul Noutăţi stilistice (2015): ,,…Subliniez originalitatea pregnantă a unora dintre studiile oferite, ceea ce justifică titlul, o veritabilă emblemă unificatoare: Noutăţi stilistice. (…) O altă secţiune, la fel de interesantă, din nou cu elemente de noutate stilistică, este cea privind antonomaza, creaţie lexico-stilistică şi stilistică -, anterior autorul realizând unica monografie a antonomazei în limba română. Profesorul Dorin Uritescu ştie să descifreze acele semne care dau savoare unei exprimări ce poartă pecetea dinamismului spiritului contemporan, confruntat cu o lume în mişcare, derutantă şi adesea contradictorie, reflectată în presă în special, sectorul cel mai supus unui anumit tip de creativitate lingvistică”.
Volumul cel mai proaspăt – sprinten ca un rustem oltenesc – editat de Dorin N. Uritescu are un titlu ,,deprimant” prin obsesia (ştiinţifică!) de a oferi, încă de pe prima copertă, toate elementele vizate: Structura variată, natura expresivă şi valoarea artistică a PAMFLETULUI (Bucureşti, Ed. RawexComs, 2015).
La capătul lecturii, ni s-a consolidat convingerea că Dorin Uritescu continuă să se manifeste – inspirat – ca un copil teribil printre spirite academice. El este, în străfundurile personalităţii sale, un om al baricadelor Limbii şi Literaturii Române – aşa cum a fost, în Decembrie 1989, alături de Dan Iosif şi Dumitru Mazilu, un răs-popit Gavroche al Baricadei de la Intercontinental Bucureşti. Copiii baricadelor, chemaţi, trimişi ori veniţi din proprie iniţiativă, sunt, se ştie, uşor de manipulat, chiar de propriile lor aspiraţii, ţinte, vedenii, voci – dinlăuntru -, dar şi de profesioniştii acestui domeniu de maximă subtilitate, în care (pentru a oferi un singur exemplu) mesajele subliminale, induse de meseriaşi, ocupă, încă din antichitate, rolul de prim-balerină hipnotizantă.
Lăudabile întrutotul, dăruirea, eforturile şi harurile creatoare ale domnului Profesor Dorin N. Uritescu ne pun în faţa mai multor evidenţe:
1.Obsedat de modelele fascinante (strivitoare?) ale erudiţilor şi enciclopediştilor români de talie europeană şi mondială – precum Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade –, Dl Uritescu răstoarnă datele ecuaţiei, pare să renunţe la viziunea din perspectiva timpului şi la aceea de ansamblu, pentru a se concentra (cu minuţiozitate şi răbdare de neurochirurg) asupra analizelor infinitezimale, de fineţea celestă a celor din domeniul cuantic;
2.Abilităţile sale sunt atât de bine cultivate şi strunite încât preferă să renunţe la panoramarea ,,codrilor” seculari, în favoarea copacilor, pe care, însă, îi ,,sare” instantaneu, cantonându-şi bucuria analizei la nivelul ramurilor, al frunzelor, al zgoandelor teribile ale luminii (solare şi spirituale) pe nervurile acestora, pentru a coborî, a se adânci apoi, îndelung, asupra disecţiei în profunzime a ţesuturilor, a decantării şi degustării clorofilei şi a realizării ecografiei fiecărei celule vii, fiecărei molecule;
3.Om de carte şi profesor de certă vocaţie pedagogică, autor a zeci de volume, care însumează mii de pagini -, Dorin Uritescu stăpâneşte resorturile ştiinţei şi artei de a nu cădea în ,,atomizarea” studiilor sale (deloc clorotice, dimpotrivă!), în care acribia documentării, arguţia argumentaţiei, sagacitatea conexiunilor şi judecăţilor de valoare inedite sunt peremptorii şi salutare;
4.Dorin N. Uritescu are inspiraţia divină a iconarilor adevăraţi, care ştiu că postirea, ascultarea şi rugăciunea continuă se cuvine a fi conjugate permanent cu linia sigură a desenului, cu expresivitatea chipului şi a privirii, cu armonia, echilibrul şi vibraţia cromatică sau cu transparenţa aureolei din foiţă de aur de 24 de carate, cu lumina Mântuitorului Iisus, a Fecioarei Maria, a sfinţilor…, dar şi cu tainicul zvâcnet viu al veşmintelor de purpură ori de un albastru cosmic – fără a uita ansamblul, integrarea perfectă în Ansamblu, Armonia Întregului…
Cele enumerate mai sus sunt doar câteva dintre virtuţile cărţilor lui Dorin Uritescu, în care întâlnim lumină, vibraţie spirituală, dar şi o undă anume de hieratism specific iconostasului (din lemn suav de tei sau de tisă, sculptat cu belşug de motive vegetale), sau frescelor magice, cu valenţe de unicat, din monastirile Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, din nordul Olteniei şi de la Sâmbăta (Ţara Făgăraşului), sau ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, postbizantine, din Bucovina şi din Moldova de Sus. Cu sau fără voia autorului, sunt, toate, cărţi ezoterice, ale căror tâlcuri profunde rămân, aproape exclusiv, la îndemâna iniţiaţilor. Aşadar, spirite înguste, puţin cultivate, ignobile, ne-iubitoare de spirit românesc -, FERIŢI-VĂ! Cărţile scrise de Dorin Uritescu, intuindu-vă ignoranţa, vă pot fi atât de nocive, letale chiar, încât vă …muşcă, vă …mănâncă (,,Săriţi că ne mănâncă pe toţi!” – era strigătul ultim dintr-o butadă…).
Dorin Uritescu infuzează operelor sale – fie ele din domeniul istoriei literare, criticii şi teoriei literare, fie din acela al hermeneuticii tematice, stilistice, expresive a Limbii Române – filonul aurifer, mereu fraged, numit nu geniu, ci ingenium ingens.
DAN LUPESCU
P.S.: Preţuindu-l pe profesorul Uritescu, nu ne putem abţine să nu ne arătăm mâhniţi de zecile de virgule (obligatorii!) lipsă, mai ales în ultimele capitole ale volumului Structura variată, natura expresivă şi valoarea artistică a PAMFLETULUI, ori de formulări stângace/ neglijente:
p.12: ,,o prestigioasă tradiţie a cultivării lui” – dacă-i tradiţie, e clar că e a …cultivării lui;
p.13: ,,Că, după cât – s.n. -, aceasta este o condiţie esenţială pentru reuşita pamfletului, pentru ceea ce-i asigură…” – efectiv, nu înţelegem ce vrea să spună, aici, sintagma după cât;
p. 15: ,,ca un tip orgolios” – din context reiese că e vorba de un tip vanitos, nu orgolios;
p. 15: ,,Pentru a parada ca om cult…”;
p. 18: ,,Afectaţia unui atare poet” – bine că nu e …fecaţia, Doamne, fereşte!;
p. 19: ,,individualizarea ca tip” – există şi individualizare ca …grup?, poate că da…;
pp. 52, 54 ……… grafierea eronată Haşdeu, cu ,,ş”, când se ştie că Bogdan Petriceicu – pentru a nu mai fi tachinat Haidău – nu şi-a mai scris numele Hâjdeu, aşa după cum îl moştenise, ci Hasdeu, cu ,,s”, nu cu ,,ş”, pronunţat însă Hâşdeu; aceeaşi este situaţia şi la Densusianu, scris aşa, cu ,,s”, dar pronunţat Densuşianu…;
p. 66 ,,cu reproducerea” – ligament deranjant, fie şi numai auditiv: cur…;
p. 81: ,,la bază inaderenţa” – ligament laba…;
p. 71: ,,un pendant monstruos al revoluţiei”, unde, în mod sigur, e vorba despre pAndant al revoluţiei, nu pEndant…
Toate cele menţionate mai sus culminează cu sărituri de cuvinte, care fac anumite secvenţe aproape de neînţeles:
p. 89 – ,,nu sunt mai puţin semnificative eticii” – apreciem că lipseşte cuvântul ,,asupra”, corect fiind ,,nu sunt mai puţin semnificative asupra eticii”;
p. 87 – ,,Respectivul pamflet se intitulează Modestia creatorului la unele cazuri deficitare” – lipseşte virgula obligatorie după titlul pamfletului (Modestia creatorului,…”) şi cuvântul, bănuim, ,,referindu-se”, pe înţeles fiind: ,,Modestia creatorului, referindu-se la unele cazuri”.
Se subînţelege, că – la reeditarea volumului respectiv – se impun corecturile de genul celor precizate de noi, mai înainte. Succes!

Craiova, Iulie-August 2015
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*