Dan C. Mihăilescu vine duminică, 14 octombrie, la „Întâlnirile SpectActor” ale Teatrului Național Marin Sorescu Craiova

10.10.12 by

Dan C. Mihăilescu vine duminică, 14 octombrie, la „Întâlnirile SpectActor” ale Teatrului Național Marin Sorescu Craiova
Cunoscutul critic şi istoric literar Dan C. Mihăilescu vine duminică, 14 octombrie, la Întâlnirile SpectActor” ale Teatrului Național Marin Sorescu Craiova. Scriitorul va susține, în cadrul Săptămânii Caragiale”, organizată de TNC, conferința Caragiale: aliatul perfid sau dușmanul complice?”.
Întâlnirea va avea loc la sala Ion D. Sîrbu”, de la ora 11.
Cu acest prilej, autorul va lansa volumele, „I.L.Caragiale și caligrafia plăcerii, „I.L.Caragiale, Cele mai frumoase scrisori”, „I.L.Caragiale despre lume, artă şi neamul românesc” (reeditarea antologiei din 1994), „Să vedeți ce mi s-a-ntâmplat”, toate apărute la Ed. Humanitas.
 Moderator al întâlnirii, Nicolae Coande.
 
„Întâlnirile SpectActor” reprezintă un eveniment cultural important în viaţa Craiovei începând cu anul 2009. Printre cei care au conferenţiat până în prezent la T.N. «Marin Sorescu» se numără personalităţi precum Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Ţopescu, Eugen Negrici, George Banu, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy.
 
 
Dan C. Mihăilescu, n. 1953, este critic şi istoric literar.
Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea din Bucureşti, 1976. Cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ (1980-2003), secretar de redacţie al Revistei de istorie şi teorie literară (1983-1986), editorul suplimentului Litere, arte, idei al ziarului Cotidianul (1991-1996, 2001-2004), iar din anul 2000 realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV (Premiul Consiliului Naţional al Audiovizualului
în 2003).
Cronicar literar la revistele Transilvania (1983-1989), 22 (1994-2000) şi Ziarul de duminică (2001-2006), apoi la Jurnalul naţional (2006-2007) şi Evenimentul zilei (din 2007 până în prezent).
Debutul editorial în 1982, cu volumul Perspective eminesciene (Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor, reeditare Humanitas, 2006), urmat de Dramaturgia lui Lucian Blaga, 1984, Întrebările poeziei, 1989, Stângăcii de dreapta, 1999, Bucureşti. Carte de bucăţi, 2003, Scrieri de plăcere, 2004, Literatura română în postceauşism (vol. I, 2004, vol. II, 2006, vol. III, 2007), Îndreptări de stânga, 2005, Viaţă literară (vol. I, 2005, vol. II, 2006), Dansând pe ruine, 2006, Idei cu zimţi, 2008, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu, 2009.
Prezenţe în volume colective (dicţionare, antologii etc.) din ţară şi străinătate, peste treizeci de prefeţe, postfeţe, antologii, ediţii (de la I.L. Caragiale, Mircea Eliade, E.M. Cioran, Sextil Puşcariu şi F. Brunea-Fox la Haig Acterian, Ioan Petru Culianu, Valeriu Anania, Sorin Mărculescu, Constanţa Buzea şi Ioan Es. Pop).
A tradus la Humanitas trei cărţi de Jean-François Revel (Cunoaşterea inutilă, 1993, Revirimentul democraţiei, 1994, Obsesia antiamericană, 2004), teatru complet de Eugène Ionesco, în cinci volume, la Editura Univers (1993-1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), Sfârşitul imperiului, de Emmanuel Todd, Uniunea Europeană… o nouă URSS? , de Vladimir Bukovski.
A primit Premiul Uniunii Scriitorilor, al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Radio România Cultural, Radio Bucureşti, premiile revistelor Transilvania, Flacăra, Ateneu, Cuvântul, Tribuna, Luceafărul ş.a.
 
Autorul:
În prefaţa ediţiei academice de Opere I.L.Caragiale, Eugen Simion mărturisea că, într-o întâlnire de pe la începutul anilor’80, C. Noica i-ar fi reproşat (numai pe jumătate în glumă) că şaizecismul istorico-literar nu a dat nici un zdravăn detractor al celui care a consacrat moftologia şi miticismul drept categorii definitorii ale etnopsihologiei româneşti.
            În 2002, Marian Popa relua esenţa acuzaţiilor de leznaţiune aduse autorului Nopţii furtunoase de la epoca lui Grigore Ventura, Mişu Văcărescu, Racoviţă-Sfinx şi mai ales Dimitrie Sturdza, către N. Davidescu, pentru ca în 2012 să se audă din mai multe părţi regretul că I.L.Caragiale nu a avut paradoxalul noroc de care a beneficiat Eminescu, când cu buclucaşul „Dosar” din Dilema, 1993. Cu alte cuvinte, adevărata revalorizare a unui clasic presupune o demitizare (demolare ?) prealabilă.
            La o sută de ani de la moarte – trecând prin istoricul receptării omului şi operei – în ce măsură a fost şi este Caragiale un aliat sau un adversar al fiinţei româneşti ?
Cât a fost (şi este) zeflemeaua – marca relativismului balcano-dâmboviţean – o cale de salvare, de „levitaţie istorică”, şi cât un blestem, o condamnare la netrebnicie ?
Care ar trebui să fie raportul dintre actualitatea operei (reflectată în exegeză) şi actualizarea mesajelor acesteia de către noua regie ? Ce se poate învăţa din studierea în paralel a contextelor sociopolitice în care opera caragialiană a fost reactualizată ?
Ce câmp de semnificaţii se întinde între antinomia reprezentată de viziunea paradisiacă a operei caragialiene (M. Ralea-N. Steinhardt), de o parte, şi viziunea Lucian Pintilie-Alexandru Dabija (mahalaua ca bolgie dantescă), de cealaltă ?
Iată cele câteva întrebări cărora Dan C. Mihăilescu îşi propune să le dea un răspuns, fără îndoială că subiectiv şi parţial, în speranţa unui dialog cât mai interactiv, adică mai intens hărţuitor cu onorata asistenţă de la Naţionalul craiovean.
 
 
 

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*