dăm cu mopul peste cioburi

01.01.12 by

întunericul nu se va duce niciodată la culcare
degeaba tăiem mărunt
ca pe zarzavat
respiraţiile

va sta în jurul nostru
ca un copil pe lângă cutia vie cu jucării

sperietorilor de pe câmp
le curg cuţite prin paie
păsările sunt despicate şi din ele ies
zgripţori cu nişte oglinzi în locul ochilor

noi privim totul din piept
printr-un periscop
din locaşul mic în care stăm
ne frigem mâinile
atingând ţevile înfăşurate în aburi

dimineaţa
dăm cu mopul peste cioburi
ţipetele se mai ciocnesc în noi
ca nişte mingi de ping-pong
scăpate de sub control

dar totul e bine
zâmbetul este o sfoară
pe care punem la uscat sufletul

să aşteptăm să ni se facă frig pe îndelete

şi ne iartă nouă păcatele pălărie luată de vânt
împinge-ne pluta pe care rătăcim
dincolo de buze să cădem pe lângă masa mortului
unde mai e loc doar pentru o lampă cu gaz

să trecem de fetiţa cu degetele arse

de porumbeii ce duc în gheare
statuile din parc

de stuful de gâze ce acoperă soarele
ca o mănuşă de box

să aşteptăm să ni se facă frig pe îndelete
în numele tatălui ce s-a mutat în vinaromul de pe pereţi

 

cineva în picioare

toţi purtăm un cuţit în spatele inimii şi o ţeavă lungă pe umăr
scriem în caiete vrute şi ne
până se aşterne peste noi un cearceaf fără tată
fără umbră
cu o fereastră în loc de hibă

o sută de arlechini împing secundarul
dar noi avem bagaje făcute ghemotoc

ne dorim să întâlnim marea la fiecare colţ de pâine
să iasă cineva din crăpăturile vâslelor
să-i simţim mâna leoarcă îmbărbătându-ne fruntea

împingându-ne o verighetă pe limbă

 

palmele tale mă privesc în ochi toată noaptea

dăm la o parte frunzele căzute pe un tren iubito
mai ştii la început semăna cu un pai
şi noi am râs ca nişte grozavi ni se cuveneau fulare la gură

cineva
ne priveşte pe deasupra ochelarilor pe ramele cărora
se înşiră munţi
dar noi ne continuăm treaba
parcă am înota
parcă am căuta aer în adâncuri

eu prefer să mai bag capul într-o frunză
să mă strâmb la cei de acolo
să mă apropi cu chipul până îmi intră crucile lor în ochi

îmi place să îi văd cum încremenesc în uimire pentru câteva secunde
în drumul lor spre serviciu

*

dacă aş putea aş face ca în dimineaţa aceasta
toţi prezentatorii de matinale
să-ţi pronunţe numele
fenomen care să ducă la explozia instantanee
a centralelor nucleare a uzinelor a aragazelor a pneurilor

a planetei

a soarelui

dacă aş putea aş da sonorul tare
să se audă până la ultima particulă
în care sforăie sfântul duh

*

pentru că orice tăcere trebuie să se facă auzită
hai să emigrăm la hipodrom
unde cresc cu migală prăpăstii în cai

să le vedem carnea cum ne face cu mâna
cum ne promite că ne va da mesaje prin musculiţe
în timp ce noi aşezaţi pe o bancă
vom căuta graalul acela cu dinţi şi ghiare

*

de ziua ta poftim o toamnă sau o balivernă
tot una
în adâncurile centrului ei vei găsi un ou
în care se poate intra şi ieşi ca într-un dormitor
fără să i se spargă coaja în mii de cioburi

tăcerea din el sper să-ţi aducă aminte de noi
ce nu voiam să ajungem cei de acum
de rucsacurile noastre grele ca nişte apartamente
care ne-au dresat cu tact umerii
de săruturile în care am găsit
piramide pline de camere obscure
unde scorpionii ne developau bătăile inimii

de strâmtorile în care demonii miroseau flori de colţ
de fiecare dată când făceam dragoste

curând se vor bate stinghii peste soare
sistemul monetar va dispărea
meteoriţii vor călca pe pământ cu nişte tălpi de uriaşi
doar eu fericit ca piatră nearuncată voi ştii că
pentru următoarea aniversare ţi-am pregătită o pasăre
cu care să evadăm
o ţin în pumnul drept şi simt cum
încet încet îmi găureşte palma cu ciocul

*

eu
stau într-o rază de lună ca într-o sală de aşteptare
perfect valabil pentru moarte ca acum câteva secunde

în cele mai grozave linişti îmi zgârii inima de turle
ies din mine aburi ca dintr-o pâine caldă

în timp ce ancorele se plimbă alene pe fundurile oceanelor
te privesc cum adormi tolănită pe spiţe

întunericul nu răspunde la telefon în locul meu
într-o frică se difuzează multe buletine de ştiri
şi colac peste pupăză
copacul care s-a aprins ca un bec când la adăpostit pe budda
abia ce a fost desenat de un copil la ora de desen

ciocurile valurilor încearcă să spargă sticla în care trăiesc
un vulcan face cercuri pe deasupra
toate organele zboară pe sub piele
ca nişte hârtii luate de vânt

şi palmele tale mă privesc în ochi toată noaptea

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*