”DACĂ ÎNCERCĂM, AVEM DOUĂ POSIBILITĂȚI, DACĂ NU, N- AVEM NICIUNA”

03.01.14 by

Citind cartea DINCOLO DE ORIZONT apărută în 2013 la Editura SITECH din Craiova a scriitoarei Ioana HEIDEL, mi-am amintit de parabola din capitolul de început – ÎN FAȚA LEGII – al romanului lui Franz KAFKA – PROCESUL – plină de înțelepciune, în care eroul ei , un om de la țară, caută legea și-și dorește să intre pe porțile acesteia, ce erau păzite de un portar și, pentru moment , acesta-i interzice să intre. Totuși, omul așteaptă și, ca să-l înduplece îi oferă și mită. Portarul îi spune că o primește și-l atenționează, că totuși, ”a uitat să mai faci ceva”(!!!). Țăranul nu se revoltă și nu încearcă să-l pedepsească pe portar pentru că nu i se permite să intre pe porțile legii, și așteaptă până… la sfârșitul zilelor sale, când îl întreabă pe mituit ”de ce dacă toată lumea caută legea, nimeni nu a venit la poartă în acești ani?” , iar acela-i răspunde : ”Nimeni, în afară de tine, nu avea dreptul să intre aici, căci poarta era făcută numai pentru tine; acum plec și o încui” ceea ce, cam același lucru s-a întâmplat cu poporul român care, așteptând ani la diferite porți a ezitat să intre, neștiind ce va găsi dincolo de ele și, dacă odată ce-a trecut de acestea va mai fi el, cel crescut în legea noastră creștin/ortodoxă diferită de cea de dincolo de orizontul apusului.
Eroina acestei lucrări, fiică din poporul român, ”își ia lumea-n cap”, rupe bariere și trece spre un dincolo incert deși știa că nimic nu e mai greu în viață decât incertitudinea.
DINCOLO DE ORIZONT – o carte autobiografică -, este de fapt un strigăt de revoltă, inteligent argumentă, împotriva sistemului care, într-adevăr ne-a făcut să așteptăm la porțile Europei într-o totală și minuțios inoculată confuzie între iluzie, utopie și realitate și mă întreb acum, ca o cunoscătoare doar din cărți a vieții occidentului, ce avem noi în comun cu ”ei”? Măcar ”ei” știu să ne bucure sau să sufere ca noi?
Nu. Nu este posibil. Este o altă lume. Noi suntem adepții unei vieți și o trăim după cea de tip Spinoza, (aceea produsă de un lucru care deja a trecut, dar asupra căruia ne-am îndoit) ”ei”, dimpotrivă s-au format și trăiesc o viață potrivit concepțiilor omului de știință și filozofului francez Descartes, ce se caracterizează prin raționalism, ordine și rigoare. Ori, cum spunea Andrei Pleșu ”noi luăm în glumă ceea ce ei iau în serios și luăm în serios ceea ce ei iau în glumă”.
Opera de debut a scriitoarei Ioana HEIDEL, DINCOLO DE ORIZONT se bazează pe un inventar riguros al elementelor componente vieții, spiritului, societății și poate al întregii lumi, folosind un fixator de calitate însușit cu sau fără voie din lumea bună, cu care fixează pe retina bunului cititor imagini prețioase sau scene de viață, plămădite îndelung în retorta sufletului ei de olteancă și în care au stat ani prețioși, poate cei mai importanți din viața ei.
Grație splendidei îndrăzneli intelectuale și animată de nestrămutatul sentiment de apărare a originilor ce și-au găsit sălaș pentru totdeauna în sufletul ei, la un moment dat împovărat de prea plinul vieții, alteori golit de indiferența/nepăsarea sau, din contră de egoismul camuflat impertinent sub o mască prietenoasă, scriitoarea Ioana HEIDEL mi-a bucurat două zile cât a durat lectura acestei cărți și următoarele de aici încolo, pentru că a reușit să mă transpună în așa măsură încât, dintr-o dată, parcă am copilărit împreună, am fost colege de școală, am avut învățători identici (ca inteligență și atitudine), am suferit accidente la aceeași vârstă, datorate neastâmpărului copilăresc, ș.a. astfel că, dacă vreodată mi-aș scrie memoriile, cineva care n-ar cunoaște partea comună a vieților noastre, m-ar acuza de plagiat.
Dacă drumul dumneaei prin viață, plin de cărări, de cele mai multe ori nebătătorite, se caracterizează printr-o permanentă căutare și i-a dirijat pașii spre un dincolo de linia orizontului, explicată pentru prima oară de doamna învățătoare Stela, pe parcurs n-a fost scutită de capcane, fiind salvată de credința ei personalizată în Dumnezeu dar și de dorința nestrămutată a omului ce vrea să învingă.
Cititorul cărții, indiferent din ce generație ar face parte, e tentat să-și ia notițe, – să ia aminte – pentru că de la început la sfârșit se întâlnesc texte ce pot servi ca rețete ideale pentru a atinge culmile, pentru a domina imposibilul și a-l face posibil.
Simpatia autoarei față de locul de baștină – sudul Olteniei – și de oamenii timpului dumneaei, atașamentul față de aceștia, apropierea de ceea ce însemna OM, au ajutat-o să dea o imagine justă realității timpurilor trecute și prezente din evidența stării de fapt și, de loc voalat, să-și manifeste revolta față de racilele regimului comunist și de uneltele acestuia – securitatea – încât, dacă nu aș cunoaște epoca în care a trăit și s-a dezvoltat ca intelectual, aș spune că sunt fabulații și ar rămâne de apreciat doar talentul scriitoricesc.
Prin gene, prin formația profesională și culturală, autoarea a reușit să treacă dincolo de orizont, iar un titlu mai potrivit nici că ar fi fost.
Dincolo de importanța literară și socială, lucrarea aceasta are un caracter psihologic, autoarea, recurgând la intuiție, logică, observații corecte: ”Aș fi vrut să zbor sau să mor, una din două. Mereu mă preocupau întrebările: De ce gândul poate ajunge așa de repede la capătul imposibilului? De ce aripile lui sunt mereu deschise și ne poartă spre lumi de nepătruns? De ce nu-l poți opri niciodată din drumul lui lung? De ce îmi sfredelește sufletul cu lancea tăioasă a tristeții, dar mai ales a neputinței?” sau ”Dacă el a reușit-o, o voi reuși și eu.”, fiind vorba de exemplul bunicului, ce prin exercițiu și o voință de fier, acțiunile sale nu puteau decât să reușească.
Autoarea invocă frecvent puterea divină și pe bună dreptate, năzuința astfel hrănită a ajutat-o. De asemenea, de la început la sfârșit, cartea este străbătută de un puternic sentiment de patriotism ce se face simțit atât prin parfumul cuvintelor cu ajutorul cărora vorbește de propria-i țară – România – și în speță de locurile natale, reușind să inoculeze cititorului ideea, că nu există ceva mai frumos și mai important în acest univers, dar și prin urmele faptelor sale: ”Simțeam cum mi se deschide calea când am ajuns pe porțiunea sfântă de pământ ce aparținea în exclusivitate nouă, cei înrădăcinați în seva acestor locuri” , scrie autoarea.
Pentru cei ce cunosc și iubesc viața la țară, dar și pentru cititorul avizat este o plăcere să citească DICOLO DE ORIZONT, fiindcă se vor întâlni cu numeroase expresii oltenești invocate la locul potrivit sau cu multe proverbe ce-au devenit principii de viață pentru multe generații și nu pot să spun decât că m-a bucurat această apreciere a înțelepciunii populare românești/oltenești.
Nu numai pentru acestea este importantă lucrarea doamnei Ioana HEIDEL ci, dacă ne întoarcem la paginile în care relatează momente din istorie, din geografie sau pe cele de sociologie , nu putem da înapoi de la lectura ei, ocazie cu care aflăm că cineva, undeva, departe de țară gândește într-o limbă muritoreacă, o limbă a noastră și spune lucrurilor pe nume, fără ocolișuri.
Meritul de a fi o lucrare captivantă îi revine autoarei și se datorează, printre altele, faptului că de la început la sfârșit te îmbie stilul cursiv, elocvent pe care-l folosește și prin care ne dovedește cu prisosință că, deși plecată de mult din țară, n-a uitat limba literară a poporului său, limba română și nici graiul oltenesc cu toate expresiile neaoșe pe care, pur și simplu, le promovează cu mândrie, ca pe un brand oltenesc/românesc. ”Din câine nu faci slănină”, ”Am căzut direct cu ușa-n casă”, ”Ți se închide o ușă ți se deschide o fereastră” altele care îndeamnă la optimism: ”Nici Dumnezeu nu a făcut lumea într-o zi” , iar altele, pline de umor, exprimă înțelegerea deplină pentru semeni ”…fiecare măgar cu povara lui”.
De fapt, autoarea a creat o frescă a societății pe de o parte a celei românești cu naționalitățile ei conlocuitoare, pe de alta a celei germane de la sfârșitul secolului XX și începutul sec. XXI, atenționând că: ”În Germania prezinți interes atâta timp cât rodul muncii tale înlocuiește trei brațe de muncă altfel, încetul cu încetul, pe măsură ce-ți scade valoarea ți se taie pic cu pic din creanga de sub picioare”, realitate netăgăduită.
În consecință, cititorii au toată libertatea de a hotărî dacă intervenția mea poate fi luată ca o etichetă de promovare sau le-am trezit curiozitatea pentru a citi această carte, dar sigur vor fi mulți cititori care-mi vor da dreptate.
Dacă închei aici comentariul despre cartea doamnei Ioana HEIDEL, DICOLO DE ORIZONT, nu înseamnă că am spus tot din ce mai puteam spune.
”O carte scrisă și publicată creează imunitate pentru a scrie și pe următoarea” M. Sorescu.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*