D-ALE TAGMEI !

01.08.11 by

Duminică, dimineaţă de vară, ora şapte, lunca Mureşului în dreptul clocitoriei care a deversat până aproape de apă câteva tone de coji de ouă stricate. Vântul nu adia deloc cu miresme îmbătătoare; c-o mână mă ţin de nas, cu cealaltă undiţa. Stau aşa, nemişcat, ca o statuie. Razele soarelui joacă prin frunzele arinilor, apa face valuri-vălurele, pluta dansează sus-jos, dar nici vorbă să se dea la fund. Juvelnicul, gol-goluţ…

Undeva în apropiere, cu pălăria mare trasă pe ochi şi cu ţânţari încurcaţi prin firele bărbii, moţăie Gâgă, c-un băţ în mână, altul pe-o crăcană. Linişte şi pace. În tufele din spatele nostru, un unchiaş cu nişte oi ne contemplă cu veselie, doar-doar s-o produce minunea.

Iau mâna de la nas şi plesnesc un ţânţar.

-Nu vrea mă, nu vrea deloc! scrâşneşte Gâgă. E şi cam tulbure, recunoscu îngândurat. Mirosul ca mirosul, dă-le naibii de ouă, am mai cules eu viermuşi de pe câini morţi, dar la aşa momeli şi să nu meargă…

Câteva secunde îmi amintesc cum am săpat după râme şi coropişniţe o după-amiază întreagă, apoi răbufnesc:

-Şi cine zici că ţi-a spus de locul acesta minunat?

-Cine să-mi spună, deşteptul de Capmare! Ce te uiţi aşa, să mor dacă nu i-am văzut şi peştii! Mă, şi cât e de mutălău, da’ tot şi-a umplut juvelnicul cu mreană…

Duminică, dimineaţă de vară, ora nouă, lunca Mureşului, la Malul cu Spini. Zăpăcit de căldură, Sandu Cizmă-Spartă s-a tolănit sub o salcie, pândind c-un ochi vârful beţelor. Din chelia lui înroşită se ridică încet aburi subţiri. Lângă el, cu limba scoasă de-un cot, şorecarul gâfâie ca o locomotivă băgată-n viteză. La nici trei-patru paşi, nea Ion remorchează o răgălie, urmărit de rânjetul lui Sandu Cizmă-Spartă, bombăne cât bombăne, apoi, îşi aduce aminte de vişinată, scoate sticluţa din tureatca cizmei, trage o duşcă şi o trece mai departe. Dar lui Sandu Cizmă-Spartă nu-i arde de vişinată, priveşte lung juvelnicul gol spânzurat de-o cracă. Se ridică gemând, îşi aprinde o ţigară şi-i aruncă o privire ucigătoare lui nea Ion.

-Mă Ioane, cine ziceai că ţi-a spus ţie de locul ăsta?

-Cum cine? se miră copilăreşte nea Ion. Capmare ăla prăpăditul, acu’ două zile i-am văzut juvelnicul, numai’ mrene de la kil în sus!

-Hmm, mormăie Sandu Cizmă-Spartă, precis era mreană albă de Mureş?

-Precis, mă! întăreşte nea Ion puţin iritat, ce naiba, doar s-a jurat că de-aici le-a scos!

Duminică, dimineaţă de vară, ora unsprezece, lunca Mureşului, bacul plutitor de la Brănişca. Vreo opt sau nouă amărâţi, aliniaţi băţ lângă băţ, păzindu-şi cu evlavie firele. Apa tulbure, plină de crăci. Juvelnicele goale, nici măcar un oblete. Din creştetul cerului se varsă peste toată suflarea o căldură năucitoare.

Unul mai slab de înger şi c-o privire pierdută, abandonează.

-Fraţilor, nu mai pot, trag pe dreapta, că altfel damblagesc!

Ceilalţi, mai puţin convinşi, rabdă cât rabdă şi-l urmează pe rând.

-Păi, bine, mă, se miră careva, cum dracu’ o fi prins Capmare mrenele alea grase prin răgăliile astea, ce ne vinde el nouă gogoşi? Fac pariu că-n mocirla asta de la Brănişca nu mişună nici măcar un porcuşor!

Duminică, seară de vară, ora douăzeci, în tren. Toţi cei din tagmă, strânşi grămadă în ultimul vagon. Priviri furişate, de la unul la altul, şi primele întrebări:

-Voi?

-La clocitorie. Nimic!

-Chiar nimic?

-Nimic. Voi?

-La Spini. Nimic! Dar voi?

-Brănişca. Nimic!

Un hohot general, de voie bună; dacă nimeni n-a prins nimic, atunci, totul e-n regulă. Sandu Cizmă-Spartă plimbă sticla cu palincă de la unul la altul şi devine brusc bănuitor:

-Mă, da’ voi ce-aţi căutat la Brănişca?

-Păi, nu acolo a prins Capmare mrenele ălea?

-Nu! îl contrazice Sandu Cizmă-Spartă, pe noi ne-a trimis la Malul cu Spini!

-Prostii, bombăne Gâgă, mie mi-a zis de clocitorie!

Scurt răgaz de gândire.

-Ce dobitoc! se scandalizează Sandu Cizmă-Spartă în şoaptă.

-Şacalul! silabiseşte Gâgă printre dinţi.

-Cretin şi idiot! le ţin eu hangul.

-Nenorocit, curat nenorocit! strigă ceilalţi. Ăsta minte de îngheaţă apele!

Pauză şi oftaturi, fiecare înghite hapul în felul lui, toţi îşi aprind ţigările şi trag vârtos din palinca lui Sandu Cizmă-Spartă. S-a făcut o linişte de auzi muştele zbârnâind în barbă lui Gâgă, sau ţăcănitul uniform al roţilor. Vădit interesaţi, privim cu toţii peisajul, de parc-am fi uitat de peştii lui Capmare şi figura lui de copil nevinovat, blond cu ochii albaştri şi gura până la urechi. Şi chiar atunci năvăleşte naşul:

-Biletele amărâţilor, că peşte precis n-aveţi, cu mutrele astea de înmormântare!

Când să plece, ca să ne pleoştim şi mai tare, ne plimbă pe sub nas o mreană de toată frumuseţea, scoasă din taşca de la şold.

-Ha, ce ziceţi prăpădiţilor, e peşte sau nu?

-Mda, aprobăm noi c-o jumătate de gură, unde se vinde?

-Ha, ha, râde naşul şi ne face complice cu ochiul, în vagonul celălalt!

Unul după altul, ne-am strecurat tiptil-tiptil până la uşa vagonului. Când am văzut juvelnicul acela uriaş, plin cu mrene, una şi una, legănându-se deasupra banchetei pe care se lăfăia Capmare, am îngheţat. Capmare, săracul, a mai apucat doar să ne facă un semn vesel cu mâna:

-Ura, fraţilor, eu azi m-am gândit să dau la canalul de pe lângă porcărie, da’ să ştiţi cu nu mai merge la coropişniţă, ci la cubuleţ de carne conservată!

Şi s-a dezlănţuit uraganul…

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*