Cuvinte

26.05.16 by

Rostind cuvintele, arama gândurilor în fapte neîntrecută, măiastră, tandră, ori profundă,
Îmi aminteşte despre o călătorie, urmându-mi calea dreaptă, neîntinată de vorbe mari, de vânt, ori de furtună,
Cuvintele păstrând limba română, mi se aştern cu totul într-o salbă; Atunci o tainică simţire
Îmi întăreşte credinţa în faptul zilei, mă izgoneşte ca pe o frunză lată, pe un drumeag care îşi spune: artă!
Uitând cuvintele a înşiruire din marginea terestră şi subţire, care cu pământul se adună
Din mantia străveche şi străbună, eu, ca un fir de păpădie, a cărui galbenă corolă în devenire
Se spulberă în vâtul pustiit, îmi irosesc timpul lărgind la infinit un orizont aşa nedesluşit,
Care între timpuri cartea vieţii a dospit. Un ev care între evuri se coboară pentru a se înălţa în sfera naturală!
Dintre cuvintele purtate ca vestmânt, s-au ofilit vreo două vorbe în vânt, iar eu care nu mai ţin socoteală,
Deşi uitarea în lume este senzorială, mă reculeg pe o pagină de stele, ori mă ating cu veşnicia dintre ele.
Craiova, 23 Mai 2016

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*