CUM AM PETRECUT AJUN DE CRĂCIUN 2012

03.01.13 by

 

Dacă tot a trecut vâlva cu sfârşitul lumii şi pentru că a nu mai ştiu câta oara, iar nu s-a adeverit prezicerea, (oricum, tot nu ne tulburasem noi prea mult) ne-am intrat în rosturile treburilor, pe care, şi aşa, nu le întrerupsesem. Am început să dăm telefoane de felicitare la neamurile rămase în ţară care şi ei îşi vedeau de treburile lor nestingheriţi de zvonurile prăpăstioase. “Ce mai faceţi voi, sunteţi bine, sănătoşi?” “Bine, să nu-l mâniem pe Dumnezeu, mulţumim de întrebare, ne pregătim să tăiem porcul” „Păi, sunteţi acum numai doi acasă, de ce atâta muncă?” „ Noi tot tăiem porc. Aşa am pomenit din bătrâni, chiar daca am ramas numai noi doi in toata gospodaria asta cat e de mare. Da’,ce sa facem, sa mirosim bunatatile de la altii?” Si dialogul se desfăşura pe pe firul obişnuit. Apoi am fost şi noi la magazinul românesc să ne cumpăram de-ale porcului şi le-am pregătit ca să miroasă şi în casa noastră după tradiţie. Când a venit seara de Ajun, ne-am suit toată familia în maşină şi am luat drumul bisericii ortodoxe  să ascultăm colinde pentru a da hrană şi spiritului românesc din noi. Pânş am ajuns la biserică am ascultat colindele din Lumea Nouă, vesele, dinamice, purtătoare de buna dispoziţie, frumoase. nimic de zis. Mi-a venit în minte comparaţia între acestea şi colindele româneşti şi parcă nu mai îmi venea să stau liniştită pe bancheta din spatele maşinii când mă “persecuta” o amintire. Dusesem colegilor mei de la şcoala de limba engleză un CD cu colinde în care se succedau cele româneşti cu cele americane. Când venea rândul colindelor româneşti, fără să cunoască originea lor, colegii şi profesoarele iîşi mai aranjau câte ceva prin serviete, mai schimbau câte o vorbă între ei sau mă rugau să trec mai repede la următorul colind, fiindcă acesta li se părea prea monoton, prea domol până la a fi plicticos, ori prea trist pentru aşa o mare sărbătoare în care trebuie să te inunde bucuria. Eu înghiţeam în sec, gata să-mi dea lacrimile şi mă uitam cum se veseleau ascultând dinamicul cântec al clopoţelului “jingle bells” realizat prin lătratul unui câime sau mieunatul unei pisici. Incercam să le spun despre colindele noastre ca ele sunt mai aproape de sfinţenie şi de Dumnezeire amintind semnificaţia acestei zile prin scene ale Naşterii Pruncului Iisus, că aceste colinde sunt mai pline de cuviinţă, de aceea sunt mai domoale, mai duioase, mai interiorizate. In această seară de Crăciun, când le-am retrăit ascultandu-le în biserică, am ştiut că ele fac parte din starea noastră de spirit şi de aceea le preţuim, aşa cum americanii le iubesc pe ale lor la care nici ei n-ar putea să renunţe în schimbul altora care nu s-au plămădit pe aceste locuri.

 

După concertul de la biserică, am plecat iarăşi cu întreaga familie să facem o tură, ca în fiecare an, prin Pickering, localitatea în care vieţuim de 15 ani, în imediata apropere de Toronto. Luminile care împodobesc casele în aceste zile, acum au prins viaţă şi în oraşele României; globalizarea îşi întinde larg aripile, şi în această privinţă nu-i rău, dar pentru că  rădăcinile sunt înfipte în această parte a lumii, evident că sunt şi aspecte ce aparţin particularităţii acestei populaţii. Am fost deosebit de nerabdători să vedem în câteva locuri luminile care îmbrăcau câteva case, toţi pomii, toate boschetele  şi spaţiile din împrejurimi formând un tablou unitar de decoruri şi jocuri de lumini în ritmul muzicii care inunda plăcut strada. Ştiam unde să le căutăm fiindcă, astfel de spectacole de toată frumuseţea, bine organizate sunt anunţate în ziare pentru a fi vizitate. La intrarea pe strada unui astfel de spectacol de lumini şi muzică  se află un anunţ mare prin care te informează că poţi pune radioul din maşina pe o anumită undă de radio pentru a asculta muzica şi astfel să poţi privi spectacolul din maşina dacă nu voiai să cobori. Circulaţia maşinilor era modificată cu acceptul poliţiei, pentru a permite o vizionare cât mai bună timp de un sfert de oră. Anunţul te informa că spectacolul are şi un scop de binefacere. Spectatorii coborau sau dădeau pe fereastră câţi bani doreau pentru o cauză nobilă, bolnavi de diferite cancere, femei abuzate, copii autişti, ajutor noilor veniţi în Canada, etc. Voluntarii care participau la acest minunat spectacol, îmbrăcaţi cu haine reflectorizante şi cu un coş mare, alb în care adunau banii, nu pridideau să alerge de la o maşină la alta. Se apropiau de maşină numai dacă îi chemai, se adresau cu urări facute cu yâmbetul pe buze, cu respect şi  demnitate,  cu importanţa gestului de generozitate din partea tuturor. Era atata omenie şi atâta frumuseţe sufletească în tot ce vedeai înaintea ochilor, încât nu puteai  să nu fii mandru că trăieşti într-o asemenea ţară şi nu nu te lăsa inima să treci fără să te încadrezi în rândul nobleţei omeneşti. Şi totuşi… nu mi-am putut opri gândul la modul cum românii dăruie din prinosul lor pentru cei aflaţi în situaţie grea. Mi s-a făcut dor de gestul românilor în care darul îl învăluie cu căldura şi bunătatea pe care le-o citeşti în priviri. Mă gândesc la nobletea oamenilor de rând care sunt foarte mulţi. Am un lung şir de astfel de prieteni foarte dragi, oameni de o mare frumuseţe sufletească, prieteni carora le rostesc  numele cu inima într-o adancă preţuire. Fiindcă nu-i pot aminti pe toţi fără să fiu nedreaptă prin omisiune, ma opresc doar la un singur nume, Ligya Diaconescu, care a întrecut pe mulţi fiind profund religioasă, de parcă a fost construită pe un suport interior clădit doar din credinţă Dumnezeiască, aşa cum rar am mai văzut. Dragostea sa faţă de oameni şi dăruirea pentru ei, în ochii mei au atins punctul cel mai înalt. Daca nu ar fi fost nevoită să lupte pentru câştigarea pâinii cea de toate zilele, eu o vedeam un fel de Maica Tereza. Si, Doamne, iarăşi zic, câţi oameni cunosc croiţi după un tipar asemănător şi cât de mulţi sunt cei pe care nu+i cunosc, dar  care dăruie din tot sufletul lor acea dragostea pe care nu o poţi compara cu nimic pe lumea asta! Mă gândeam acum în Ajun de Craciun, pe unde or fi ei si cum isi daruie in marea lor simplitate prinosul de bunatate si iubire de oameni si de Dumnezeu.

 

Oricât s-ar întinde peste lume tăvălugul globalizării, rămân la credinţa că oamenii îşi vor păstra ceva din partea lor de suflet care îi individualizează. Canadienii vor rămâne mândri de colindele lor frumoase, îşi vor păstra generozitatea împletită cu bună-cuviinţă, respectul şi demnitatea umană, iar românii vor pune aceeaşi căldură în colinde şi cântece, dar şi în lumina ochilor cu care fac daruri din toată fiinţa lor şi darul cel mai de preţ, iubirea de oameni. In acest Ajun de Crăciun le-am trimis si eu toata dragostea mea, înainte de toate, acestor prieteni ai mei plămadiţi din mare bunătate, tuturor oamenilor buni, dar si celorlalţi semeni, aşa cum i-a lăsat Domnul pe pământ, cu bune cu rele, fiecare în felul lui.

 

 

Ajun de Craciun 2012 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*