Cu moartea la dărac

07.01.13 by

Personaje:

Tica – Femeie, pe vremuri, înstărită, acum pensionară prăpăstioasă.

Ica – femeia cu griji.

Icu – soţul Icăi.

Banţa – fost fierar betonist, acum şomer.

Riţa – nevasta lui Ţambric.

Ţambric – un sfrijit, fost fochist pe un vapor pe vremea lui Dej, acum cu pretenţii la partid.

Tache – om influent, fost secretar de partid pe vremea regimului comunist.

Luţă – politicianul, după 89, din partid în partid.

Belega – doctor în toate.

Rică – intelectual, poet, senzaţional, proprietar de post Tv local şi corespondent mass-media la nivel naţional, om iubitor de neam şi etc.

Lulea – fost revoluţionar.

 Popa Feştilă – preot pentru înmormântări.

 

Acţiunea se petrece într-un orăşel construit din temelii, pe vremea când se găsea acolo de lucru. Oamenii parcă şi semănau, şi se cunoşteau între ei. În consecinţă, casele, nişte blocuri, unele jupuite, altele revopsite. Construcţiile pot fi schiţate, pe scenă, prin panouri ce sugerează clădirile, majoritatea nelocuite. În oraş, aproape nimeni nu mai lucrează. În partea centrală a scenei, Piaţa publică. În partea stângă sau în partea dreaptă a pieţei, mai funcţionează doar bodega ,,La Rică’’. În faţa ei, o masă şi un scaun pe care stă proprietarul. Dincolo de masă, o cameră de televiziune pusă pe un trepied, trasnsmite în direct. Personajele vorbesc între ele, la telefon sau strigă, unele la altele, de pe balcoanele clădirilor. Rică trage cu urechea la tot ce se întâmplă şi face emisiuni tv.

 

                                                 Actul I

                                                  Scena 1

 

            Tica (îngrijorată, iese în faţa blocului, îşi propteşte mâinile în şolduri şi strigă spre clădirea de alături, privind spre etajele superioare): – Icooo ! Fătă, fi-ţi-ar urechea  a dracului! (ca pentru ea) Te-ai urcat cu hodorogul ăla tocmai în cer! Fir-ar al dracu, Doamne iartă-mă,  să nu vă mai ia moartea! Ehe! Odată se înfoaie  aia şi urcă până unde şi-a înţărcat mutu iapa. (gânditoare, îşi freacă bărbia şi strigă din nou) Ico !

Ica (preocupată de ceva): – Ăi ? Ăi! …Şi, ho, că nu dau tătarii! …Ce e, că am treburi!

Tica:   Ia ieşi, fă, să-ţi spun o vorbă…

Ica: …Uite, ies! Ia zii!

Tica:  (îi face semn să fie discretă) Fă, vine sfârşitul!

 Ica: Ce-ai, fată? Cum să vie?

Tica: (îngrijorată) Ascultă-mă pe mine!

Ica: Eu parcă n-aş crede…

Tica:  Fă, vine!

Ica: (mirată) Şi se scoală morţii? Ca la scripturi?!

Tica: S-o scula şi ei… Întâi să murim noi.

Ica: Să ştii că rânduiala aşa ar fi… Altfel, am rămâne definitiv morţi.

Tica: Mai bine…

 Ica: E şi cu tine! Păi, eu vreau să fiu martor la judecata de-apoi.

Tica: O să prea fii!

 Ica (intrată în panică): Păi, dacă e aşa, las` să vie! Al iaca-cui să fie ! Icule, sfârşitul sfârşitului! Vine?!…(se intoarce  către soţul ei) I-auzi, Icule!  Şi aia n-am, ailaltă nu se-ajunge… Că ţi-am spus, mă, să fii econom, iar tu, neam! Tămâia parcă  o aveam aci, în geam?

 Icu (nepăsător, se scarpină în păr, se închină mirat): …Şi ce-mi spui mie?! Eu plec cu moartea la ogeac…

Ica (în timp ce îşi căuta tămâia, ridică receptorul telefonului şi formează un număr.)  Vai de mamă de om, ăsta e drac curat! (I se pare că cineva îi răspunde) Riţo! (îşi dă seama că încă nu se ridicase receptorul la capătul celălalt al firului. Vorbeşte iarăşi de una singură, căutând) Uite-o, nu e! Al iaca-cui să fie! Mde! …Şi-a tămâie… O fi ciugulit-o păsările! (Din ce în ce mai neliniştită) Alo! Riţo, scal`fă, că altfel te-ai dat dracului! Pierzi sfârşitul!

 Riţa: (ridică receptorul, apoi cu vocea prefăcută)  Alău! Partidu`?

       Ţambric: (Îngâmfat, nervos şi bâlbâit, în acelaşi timp) Dă-i, fă, în mă-sa! Păi, la genialitatea mea… Să mă caute ei dacă vrea!– Ţi-am spus doar, dobitocul: ,,to’arăşi… vă supun ordinea!’’ Iar eu: ,, să vedem şi noi care e aia? Păi, nu? Adică, ordinea?! Păi, nu?’’ iar ăla:  ,,Ordinea?  ,,Măi, ăsta!…’’ Adică, eu ăsta? Ca să vezi şi tu! Şi zice porcu`: ,,Ordinea este  ordine, adică aia care a fost şi care, cum spunea to’arăşul la congres, are să fie! Lumea o ştie, numai tu…’’ iar eu, neam: ,,to’arăşul sec… sec, secretar cu tot respectul,…că doar ne-am înţeles pe funcţii, ieri, oamenii, adică noi… aşteptăm darea. Să vedem cu ce vine fiecare, adică, vreau să vedem ce am lipit pe ici, pe colo, pentru binele… Adicălea, pentru propăşirea… Cum s-ar zice, cine merită! Că cine a dormit lângă muiere şi cu baii în teşcherea, să mai stea! E! Păi nu?’’  Iar ăia care mă iubea:  ,,Aşa e… Dreptatea!’’  Atunci, sar şi zic: ,,Acum, cine altul să fie ,,cantitat’’ decât?… A? Lumea mă cunoaşte şi… ce am făcut… şi cum spunea to’arăşul în cuvântările organului’’ ,,Care organ, bă?’’- mă ia un ţâşti, bâşti din opoziţii. …I-am dat-o, cât ai clipi, în bot: ,,I-auzi, organul! Păi organul e organul par.., partidului. Adică noi, unul ca mine, care încă de pe vremea fess… Fâsss…  Adică, vreau să zic, salvării, că tot timpul, când partidul a… a strigat: „to’a, to’a, to’arăşul, hai!” Eu, hai! Adică, eu hai, când cu naţionalizarea, eu hai când cu co, co, colectivizarea… Şi-acum?! Păi, că v-am spus trecutul meu… Şi vin din familie cu o, o, origini,… adică mă înţelegeţi …’’ Paştele mă-si, iar ei neam! (nervos, bâlbâit) Ci, ci, cică, că la alegerile viitoare o să am co, co!…

Riţa: (iritată) Mai taci co, co, cocoşatul dracului! Dacă eu nu eram… Păduchii te mâncau. Alău!  

Ica: Riţo, a iaca-cui să fie de tămâie!

Riţa: (dezamăgită) Ce ţi-e, fă? Lumânările erau parcă în oala aia de sarmale şi chibriturile,  pe tocul de la geam!

Ica:  Nu, fă, cică, i-auzi, vine sfărşitul lumii…

Riţa: (dezamăgită) Măi să fie!  Şi eu care credeam c-am să… Fir-ar al  să fie! …Că şi ăsta al meu a tot umblat ca o momâie! Bă, lua-te-ar!…  (neîncrezătoare) Fă, sigur vine?

Ica:  (încrezătoare) Tica, de!… Dacă îmi zise mie, musai!

Riţa: (descurajată, către soţul ei)  Vine, bă, vine! Iar colegiu, pentru tine, când o face plopul pere şi răchita micşunele! Dacă mai dura cu taica, eram şi eu cineva în adunarea aia… Aşa… Am dat cu curu degeaba.  Să mă fi băgat şi cu ăştia cât mai puteam! Tu de colo: nu şi neam!  

Ţambric: (mirat) Ce-ai, fă, ce ţi-e?

Riţa: (iritată îi răspunde soţului ironic) Uite, mă mânâncă între picioare. …Şi de scărpinat cine, n-are! (formează un număr de telefon şi aşteaptă) Alo! To`arăşul Luţă?

Luţă: (arogant)  La vremuri noi, tot noi, dar domni!

Riţa: Bă, dă-o dracului de treabă, zice-ai că  mă tragi şi pe  mine după tine! Vine sfârşitul mâine şi eu de-aiurea, acolo…

Luţă: (pe acelaşi ton) Riţo, draga mea, ţi-a cam trecut vremea. Te-ai veştejit şi ţi-a răguşit turtureaua. Astăzi, la cătare-i trufandaua!

Riţa: (supărată foc): Aoleu! …Cu ea cu tot! I-auzi, Ţambric, trufanda! Când era doar un limbric, murea după a mea!

Ţambric: Ăstea-s vremurile, muiere! Se mai schimbă lumea!

Riţa: (îşi îmbrânceşte soţul): Du-te dracu de pârlit! (iese din încăpere şi  bate la uşa unui vecin) Alo! (Sună, dar nu răspunde). Ăsta a surzit definitiv. Tache,  fi-ţi-ar urechile!…Tache, tu  mi-ai fi scăparea!

Tache: Ce-ai, hârca dracului, turbarea?

 Riţa: Ho, drace! Că, nu de-aia…  

Tache: Atunci?…

Riţa: (cu ochii în lacrimi) Vine şi eu  ca tine, bos, când?…

Tache: Ca mine?! Fă, ieri nu e azi sau un nu ştiu care mâine! Vine? Las să vie! Scap de ăştia! Scap şi de tine… Uite-l şi pe ăsta! ,,Daţi!’’ Ce să zic? Dă-i!

Riţa: (dezamăgită îl apucă pe Tache de umeri): Bă! Tu să taci!

Tache: Taci! …Şi-ascultă!

Rică: (pe micul ecran) Senzational! Trasmitem de aici… Piaţa Publică! Doamnelor şi domnilor, în direct, sfarşitul lumii… Priviţi! Cumpără, vinde… Senzaţional! Deştepţii donează… Senzaţional! Îşi spală păcatele! Stimaţi spectatori, iată, punem şi noi umărul…  Am înfiinţat aici, loc de spălat. Senzaţional! A venit şi popa! Vedeţi?… Doamne, miruieşte! …Păcat cu păcat! Daţi celor de dreapta!  Daţi! Daţi! Precum zici, părinte! Are dreptate! Şi la cei de stânga… Daţi şi celorlalţi! Daţi! Şi invers, şi invers… Din patru în patru ani…  Daţi! Spălaţi păcat cu păcat! Pentru sufletele voastre, daţi!… Părintele o să  vină cu fosila…  Rugaţi-vă la ea şi daţi!… A, nu, nu se poate… Mie nu-mi pupaţi mâna! Daţi… Senzaţional! Sfârşitul sfârşitului!  Aici, spălaţi păcat cu păcat…. Cine mai dă? Cine mai poate? Daţi! Senzaţional! Popa! A venit racla. Fosila! Daţi! Fosila! Feştilă, aprinde feştila… Senzaţional! (fredonează) ,,Cristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând’’ Veniţi, aomeni buni! Daţi şi spălaţi păcat de păcat! Senzaţional! …Daţi! Daţi!

                                                     Scena 2

 

     În Piaţa Publică, din care transmitea, pentru popor, Rică, intră, pus pe şotii, Ică. Se opreşte, priveşte, îţi face cruce şi vrea să plece mai departe. 

Rică: (în timp ce îl atrage pe Icu în prim cadru) Oameni buni, iată, Icu dă şi el!

Ică: Ba să-mi dai dumneata o ţuică… Pe datorie, pân la pensie.

Rică:  Dă pentru toată lumea. Sfârşitul… Să vedem mesajul pentru Cel de Sus… Deci, aici, în direct, senzaţional! Icu! Să vedem ce dă Icu!

Icu: Eu?

Rică: Senzaţional! Averea! Senzaţional!

Icu: Pe-a mea… Adică dacă o mai vrea şi hoaşca! (ridică din umeri). ...Că i s-a cam tăiat. Gata, am dat! Acu` dumneata, dă cu ţuica aia!

Rică: Oameni buni, aici,în direct, senzaţional, Icu dă…

Icu: (încurcat) Moartea la dărac… A dat de dracu`! S-o văd când o toarce-o tartorele ăl bătrân!

Rică: Senzaţional! Oameni buni, Icu îşi donează până şi veşnicia!

Icu: Moartea, am zis! E doar începutul… Stai  s-o văd făcută izmene pentru boşorogi şi ciorapi pentru nespălaţii de acum! Şi dau tot!

Rică: Oameni buni, Icu a dat…

Icu: (hâtru) Păi altfel cum?! Ieri, alaleri, am încercat-o la ăsta la ogeac. Şi neam! Fugi,  dracului, de-aci! Doar mă-ncurci! Am scuipat-o în cerul gurii… Şi-auzi, dumneata, a dracului, s-a îmbătat dintr-un scuipat! Cică, după ea, eu aş fi fost ăla beat!

Rică: (serios) Oameni buni, daţi! Că vă fac acţionari la sfârşitu sfârşitului! Moartea, cică, pe drum, cu Icu,  s-a îmbătat. …Dar specialiştii spun cum că ar cădea un bolovan din cer. În consecinţă, certificat, să dai moartea la dărac, dumneata ai?

Icu: (mirat) Certificat?  Aşa, doar pentru atâta?! …Că doar n-a fătat!

Popa Feştilă: (Preotul Feştilă dă din cădelniţă, se închină şi îi şopteşte lui Rică ceva la ureche, apoi cântă) ,,Cristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte, călcând…’’ Doamne, apără şi închină! Doamne miruieşte, Doamne miruieşte!

Rică: Mda! Oameni buni, pe criza de-acum, asta ne-ar mai trebui! Să nască moartea morţii! Ieri, a crescut dolarul. Iar ăştia, ciocoi, ne-au transformat pe noi în euroi şi dolărei… Aşa că mai e timp să daţi şi să spălaţi păcat cu păcat, aici, la noi… Daţi cât să vă fac acţionari şi la judecata de apoi!

Icu: (în timp ce îi tremură uşor mâinile) Dumneata, puietul neamului… De dat, ce-ai dat? Că de luat, de la toţi, din neam, ai tot luat!

Rică: (mai întâi evită răspunsul, apoi, zâmbind, în şoaptă) Păi, să vindem, întâi, moartea, apoi… Şi când voi scăpa de ăştia şi de popa… Dau şi eu acolo… 

Icu: Măcar zeciuiala! Şi mie, acum, ţuica! Trece-mă la caiet cu ea!

Rică: Oameni buni, Icu se cinsteşte cu sfârşitul… În curând, alături de noi, prinsoare pun, şi doamna Ica… Senzaţional, vorbeam de ea şi hârca, la şosea…  Ia să vedem ce-o da? (se apropie se femeia ce se sprijinea în baston şi vrea să o întrebe. Ea  îi întoarce spatele şi se îndreaptă spre soţul ei) Doamna Ica, doamna Ica!

Ica: (către bărbatul său, apoi pentru ce-i ce priveau la televizor) Halal să-ţi fie! Lume, lume! Vine sfârştul sfărşitului!  Eu n-am tămâie, iar ăsta, al meu, bea pe datorie!

Ica: (spre Rică) Halal să-ţi fie! Eu n-am, pentru sfârşit, tămâie, iar dumneata, ca mare patriot, dai orbetelui pe datorie?!

Icu: (în timp ce ridică paharul) Domn` puiet, în contu` începutului! Dă-i şi ei tămâie tot pe datorie! Zic bine?

Rică: Bine! Bine! (către telespectatori) Omeni buni, doamna are dreptate! Ciocoi şi orbeţi ca… Noi, am vrut să spun, adică eu, mă duc cu socotelile până la judecata de apoi.  Nu uitaţi să daţi! Uite că pentru vindecarea rănilor, a venit şi ierbaru`… Mai o dudă, mai o frunză, cu fum de tămâie, cu lumânarea…

Popa Feştilă: (se repede să-i ia vorba din gură) …şi feştila permanent aprinsă trecem mai uşor sfârşitul.

Belega: (ca doctor în toate, intră în piaţă şi spune răspicat) Eu, care, din belit, mi-am cumpărat vile, case, bloc, vă spun că, fără frunze, nu se poate. Păi?! Până şi ţăranii făceau din crengile încărcate, frunzar şi pentru oi şi pentru capre.

Rică: (În timp ce le toarnă celor  prezenţi câte un pahar de ţuică): Dacă tot ne-am adunat, pâcat cu păcat, eu zic să mai şi cântaţi! I-auzi! Ia maneaua, na maneaua! Ia maneaua, na maneaua!

Icu: (după ce dă paharul pe gât) Şape văi şi- o vale adâncă/ Şape văi şi-o vale adâncă

Rică: Sfârşitul în direct! I-auzi! Ia maneaua, na maneaua! Ia maneaua, na maneaua!

Popa Feştilă: Ia fosila,  na fosila! Ia fosila,  na fosila!

Icu: (face semn să i se umple iarăşi paharul) Şape văi şi-o vale adâncă/ Şape văi şi- o vale adâncă…

Popa Feştilă:

 (dirijând) Daolică Leano, şi-aici lupii mă mănâncă/Daolică Leano, şi-o potecă mititică/ Daolica, lica , lica, lica /Dodă, fă/ Daolica, lica , lica, lica/Dodă, fă!

Rică: (entuziasmat) Ia maneaua, na maneaua! Ia maneaua, na maneaua!

Popa Feştilă:

 Stai, lupe, nu mă mânca, măi/Că nu mi-a venit vremea/Daolică Leano, până o răsări luna! /Daolică Leano, până o răsări luna! /Daolica, lica , lica, lica /Dodă, fă!

În cor, cei prezenţi mai puţin Ica: Daolica, lica , lica, lica/ Dodă, fă!

Ica: (în timp ce se închină, spre Rică) ,,Muică, vine sfârşitul sfârşitului! Mai potoliţi-vă şi voi!”

Toţi (în timp ce Ica pleacă) Daolica, lica , lica, lica/ Dodă, fă!

           
www.omniscop.ro

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*