CRONICĂ LITERARĂ a operei „CUTIA CU NERVI DE OŢEL” – autor Any Drăgoianu

08.03.13 by

Numele scriitoarei Any Drăgoianu l-am întâlnit adesea, alături de nume mari ale scrisului românesc, în numeroase reviste de cultură sau pe diferite sit-uri de profil din lumea virtuală. Prezenţă curajoasă în peisajul metaforelor, poeta a rupt bariere şi, înarmată cu simţul umorului, cu viziuni critice precum şi cu alte minunate figuri de stil, a trecut sârguincios la versul alb, realizând o combinaţie reuşită între filozofia „casnică” şi angoasele omului de cultură măcinat de facerile şi desfacerile sec. XXI. Poeta şi-a croit sârguincios drumul spre postmodernism, asumându-şi uneori riscul pierderii identităţii de sine, deşi firea ei trădează că „aluatul” e făcut din rime şi metafore, expuse într-o măsură agreabilă.

Aşa cum s-a împământenit deja expresia „am o veste bună, una rea, pe care o doriţi prima” voi începe cu cea rea, cu cea mai puţin plăcută pentru poetă, dar de bun augur pentru orice scriitor şi anume:

  • inserarea neinspirată a unor metafore reuşite în cadrul unor texte (p-85) „mi-au prins un cod de bare pe inimă” continuă cu „simfonia lacrimilor pe obrazul crestat de speranţe” ori, dacă e să traducem, speranţele „nu crestează” ele ne întorc din drum chiar şi iubirea hotărâtă să ne părăsească, ne ajută să clădim, ne menţin în viaţă, ne dau avânt;

  • suprimarea semnelor de punctuaţie – simptom de patetism stilistic, făcând ca lucrarea de faţă să devină ininteligibilă pentru unii.

M-am oprit puţin la pag. 37 – „avea un gust dulce şi nu contestam aparenţele”, „negaţia dă alt sens destinului”, ca autoarea să încheiecu „pe trupul tău firav îmi picur tristeţea” şi acestea îmi relevă ceea ce am susţinut cândva, că „În viaţă, dacă ştii să fii artist/înrobită arta îţi va fi”. Restul e percepţie.

Sincer, n-am înţeles multe din aluziile autoarei, cu pretenţii de metafore, ceea ce nu înseamnă că fac lucrarea prezentă mai puţin lecturabilă (savuroasă). De exemplu, n-am înţeles cine este „mesagerul invincibil” din poezia cu acelaşi titlu(p.84).

Am întâlnit o comparaţie nereuşită, din punctul meu de vedere şi din care n-aş vrea să înţeleg ceva greşit „poeţii sunt elemente care desfigurează absolutul”, într-o contradicţie totală: „e dictatură în masă”,aici se pun bazele noilor legi universal valabile” şi, mă-ntorc şi spun: poeţii „nu desfigurează”, ei prefigurează, ei pictează în cuvinte colorate sau poate, uneori, terne, dar pictează. Poetul adună iubirea pe care mai apoi o dă tuturor; în cer, „toţi îngerii îi bucură cu versurile sale publicate antum” din poezia TOAMNA TE CAUTĂ, autor, subsemnata.

Ideile ce au stat la baza creaţiei scriitoarei Any Drăgoianu devin o adevărată capcană pentru cititor, tocmai prin amestecul acesta inextricabil de cuvinte. Autoarea şi-a dorit o legătură directă cu cititorul, luând în calcul călătoriile d.ei pe diferite reţele de socializare sau pe cele literare şi nu mă îndoiesc că nu i-a fost împărtăşită dorinţa, dar mai mult, şi-a dorit „să nu vorbească în pustiu” şi a folosit, în volumul de faţă, toate formele de provocare. Mă gândesc totuşi, şi aici îi acord o poliţă de supravieţuire, că modernizarea rapidă a societăţii şi-a cam bulversat valorile, iar prin acest volum de versuri, autoarea trece de aceeaşi baricadă, pentru a fi în trend. Sper totuşi, că în viitor va ţine cont de aceste pertinente observaţii şi nu se va supune efectului herdenic,- tocmai pentru a nu „cădea în puţ”.

Cea mai grea misiune a autoarei, cred că a fost aceea de a găsi titluri pentru poeziile sale şi, chiar şi aşa, între ele şi amalgamul înnebunit de cuvinte „răsturnate în golul imens” s-a creat un dezacord. La pag. 9, intră în normalitate în sensul că, într-adevăr, „nu se mai întâmplă nimic nou, aceeaşi îmbulzeală, aceleaşi hoţii din anii de secetă”.

În aceeaşi ordine de idei, afirm că autoarea a adoptat repede bricolajul intelectual, folosind expresii bazate pe asocieri la nimereală, pe analogii nepotrivite, pe extrapolări care reprezintă o altă faţă a creativităţii actuale, astfel că d.ei vede epifanii din domeniul filozofiei în banalitatea de zi cu zi, ceea ce nu înseamnă că o diplomă de înalte studii şi deţinerea unui vocabular tehnic, te face peste noapte filozof. Este de apreciat cantitatea şi calitatea ideilor pe care le închide deseori în „temniţa zilei”, dar nu le dirijează precis/concret spre „inima mării”,folosind tăbliţe de avertizare (titluri) ce ne duc în eroare şi ne fac să rătăcim în „meandrele verbale ale concretului”, fără să ducă la o culturalizare, cum s-ar aştepta fiecare.

Fiind preocupată în aceeaşi măsură de ecologie (SISTEMUL DE COMBATERE A POLUĂRII p.86), de „misiuni secrete”, de problemele diverse ale societăţii şi nu în ultimul rând de dragoste, fără nicio bibliografie, care nici n-ar mai conta, în creaţia d.ei toate gândurile/ideile, viziunile sunt metabolizate iar nu reproduse motamó, îndeplinind astfel rolul şi de şef şi de subaltern. Exemplu: MISIUNE SECRETĂ (p.81), MESAGERUL INVINCIBIL (P.84), EXILUL (P.82), etc.

Într-adevăr, la început, cititorul pare a fi dus în eroare, pentru ca mai apoi să fie pus în faţa unor scenarii pe care le intuieşte singur sau fac parte din sfera existenţială proprie autoarei, pentru că, în acest drum, de creaţie, şi-a luat cu dânsa toate uneltele ajutătoare moderne pentru a extrage aurul pe care, mai apoi, să-l ofere gratis, din plăcere şi dintr-o menire a scriitorului, omenirii. A muncit enorm, de una singură, fără să realizeze că, furată de atâtea frumuseţi, pierde printre degete filonul atât de preţios, care i-ar fi confirmat victoria.

Mi-a plăcut jocul de idei „poporul forţează norocul trecând la reciclarea propriilor nevoi”, ducându-mă cu gândul la zecile de improvizaţii şi la uzul multor obiecte uitate, pentru a continua să existe. Sau expresia, „pentru a mă trezi din somnul unor decenii înjunghiate mişeleşte”.

Dacă în poezia ŞI DUMNEZEU PRUNCISE de la p. 19, autoarea se referă la momentul „Adam şi Eva” deşi nu face nicio numire, da, în viziunea biblică, după momentul creaţiei, a existat unul ruşinos, dar din punctul meu de vedere, geneza/creaţia şi tot ce-a fost atunci, nu poate fi ”un trecut ruşinos” căruia să-i închidem porţile.

În poezia UNII LATRĂ ŞI ACUM, p. 28, n-am înţeles spre ce se îndreaptă viziunea creatoare a poetei, altceva decât disecarea superficială, dar cu precizie de bisturiu chirurgical, a pulsiunilor sociale şi istorice.

În volumul „CUTIA CU NERVI DE OŢEL” imagini într-o sinestezie destul de complicată vorbesc despre sentimente, gesturi, fenomene sociale contradictorii: siguranţă-spaimă, curaj-frică, fie în faţa morţii, fie de-a lungul vieţii – „din armata regelui nu mai sunt decât doi soldaţi, eu şi moartea/ne-am sprijinit până la locul masacrului/legam fiecare trup de un alt suflet/al meu şi al ei deveniseră unul”. Observăm cum viaţa şi moartea în creaţia lui Any Drăgoianu se află pe faţa aceleiaşi monede, creând, efectul de ambiguitate de la graniţa dintre ele.

La p.44 – CÂND M-AM TREZIT OM – autoarea spune metaforic „e închisoarea perversă/timpul”şi încheie cu o expresie de-a dreptul filozofică „nu ştiu nimic despre ziua Învierii/Am o povară mult prea grea/Viaţa”.

Nu ştiu a câta lucrare este – a scriitoarei Any Drăgoianu -, dar îi doresc drum bun şi să nu rămână prinsă doar în chinga încrustată cu figuri de stil.

Timpul alocat nu-mi permite să spun tot ce se poate spune despre acest volum şi de aceea vă rog, citiţi, disecaţi şi trageţi concluzii. Daţi „serch pe stânca plină de cruci” cum spune autoarea. A realizat o carte grea care pune cititorul la încercare, dar se merită efortul. Să-i nu-i estompăm avântul şi s-o lăsăm să „creadă în etapele finale când leii atacă şi verdele scapă din adâncul fântânii.”

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*