Criminologia dialectică (poem inedit)

30.11.14 by

Fă-ţi timp şi ia-ţi casete, să-ţi las un interviu postum,
Despre nereuşitele mele ţi-aş vorbi, despre spaţiul fără izbândă în care vă caut
Pe voi, toată seminţia de munteni de la Cotul Carpaţilor până la Cotul Donului.
Petre Pandrea găsise o deslegare din adâncime:
Explica înclinarea spre delicvenţă şi crime a buzoienilor
Prin amestecul de sânge ca un stix din substrat.
Neamuri multe învârtejindu-se pe-acolo, de la sciţi la cumani,
Ne-au lăsat o plămadă de populaţii fără dumnezeul interior, s-ar zice.
Eu însă cunosc alte plecări ale instigaţiei criminale,
Brutalităţile, omorul omului de către om,
Trădările, morbiditatea de fapte în fărădelege;
Dintr-o rătăcire de obârşii dacă vine, într-adevăr,
Această pierdere a raţiunii imediate şi din tată-n fiu
Îşi are obârşia în desele schimbări de credinţă, în lepădarea creştină
De vechea Cale a Păcii de Sine
De la izvoarele Călmăţuiului, un fluviu preistoric
Mereu scăzând, lovit de prăbuşirile abisale,
De spargerea codrilor şi de-nclinarea Carului Mare
Pe-o rână, când şi-a rupt cârligul de foc de la Steaua Polară.
Câtă tulburare de gând şi de sânge făcut-au apostolii,
Emisarii, predicatorii Imperiului de Răsărit
Până la acel Sava Gotul pe care bravii munteni
L-au aruncat în vârtejele râului ca pe-un câine ce-a fost,
însă de-atunci până la vremea lui Alexandru Drăghici
Care-a scormonit ani de zile satele şi târlele vânând legionari şi chiaburi,
Din vârful Penteleului, pădurile Pătârlagelor,
Codrii Siriului şi colibele de nutreţ ale Plasei Câmpuri, raion spart în trei,
Până-n bordeiele de sub poloagele de mohor şi colilie,
De la apa Ialomiţei spre Muntenii Buzăului.
Păcat mult a curs pe râurile văzute şi-n apele freatice –
Numai în zilele mele câte izvoare de lacrimi
Din ochii ţărăncilor bătrâne plângându-şi fiii –
Cum a petrecut Mama mea Mare, Ileana Bărăgăneanca,
Pentru fiul ei, nea Lisandru Surdu, trecut cu-acest nume în registre,
după bărbatul ei dintâi;
El deprinsese-n şcoală aritmetică, aduna impozitele,
Dajdiile statului; cineva 1-a otrăvit la masa de seară
Găsitu-l-au în şanţul drumului de balast,
Plecase de la Mihăileşti spre casă, într-o ploaie de vara,
L-au ridicat miliţienii din iarba mâloasă,
L-au întins în curte pe uşa de la polată, spălată-n grabă,
Doamna doctor Eliza Hartz, o femeie abraşă
Care nu s-a liăsat zece ani căutându-şi bărbatul,
Pe doctorul veterinar, un neamţ ce trecuse munţii prin Sita Buzăului,
Până l-a găsit între minerii prizonieri pedepsiţi în Dombas;
Şi l-a adus acasă cu tot felul de memorii, întru târziu, chiar şi la Ana Pauker.
Pe-atunci însă umbla într-o şaretă trasă de cal murg
Cercetând satele de tifos, de scarlatină şi despăduchind şcolile;
Tata era agent sanitar, mâna ei dreaptă pe-acolo,
Ea l-a oprit pe-acest ţăran să-mbrace cămaşă verde.
Când au făcut autopsia fratelui său
Tata-i dădea bisturiile şi-o ajuta să scoată măruntaiele
Aşezându-le în lighean; cercetau aplecaţi peste
Copaia aceea de parcă ar fi fost la tăiere de Crăciun,
Împreună au stabilit că nea Lisandru fusese otrăvit la băutură, atâta tot.

Adunător de biruri şi impozite pentru bunul mers al statului –
Purtase înfocat cămaşă verde, cum să se mai afle
Cine i-a pus venin în băutură, sau dacă nu cumva
El, din prea îndelungată cercetare de sine şi voinţă de bărbat dârz,
Şi-ar fi turnat singur cucuta, ca filozoful;
Ne uitam noi, copiii, la ligheanul de intestine de om
Până ce-a venit Mama Mare să ne pună pe fugă cu grija-i
Să nu ne speriem pe viaţă, să nu ducem în minte şi fiinţare sufletească
Amintirea acelei copăi de maţe de om, să nu cădem
În bolnava apreciere şi concluzie devastatoare
Că omul cu maţele scoase mai presus decât porcul de Crăciun nu este.
Şi uite că Mama mea Mare m-a tras înapoi dintr-acea vedere de viaţă şi moarte,
Ea mi-a salvat curăţenia viziunii celor despre om
Şi despre organele sale dinlăuntru, nespurcate.
Eu, pe-acea bătrâna ţărancă, n-am văzut-o plângând,
Era o piatră, nu altceva, nici în noaptea
Când hăitaşii lui Alexandru Draghici,
Muntean de printre sihlele de dincoace de Penteleu,
Scormonit-au trei luni de zile şurile de nutreţ,
Gropile de bucate, ascunzătorile bănuite,
După cel de-al doilea frate al tatei;
Zdupăiau din cizmele lor de ofiţeri sovietici
Pe după casa bătrânei: Ieşi, laşule, de la fundul mătii
Să dai seama poporului muncitor, strigau
Bătând în ferăstruica dinspre ograda fiului acela –
Casa Mamei Mari fusese aşezată de către fiii săi, Anton şi-acest fugărit,
Jumătate pe locul unuia, jumătate pe-al celuilalt.
Pe ochiul de geam intrase ditamai bărbatul
Sărind ca un copil în patul mumei; tremura
Şi plângea la spatele bătrânei, zgâlţâit ca pământul de cutremur:
Nu mă da, nu mă lăsa la mâna lor, gângăvea,
Până-n zori când spart-au geamul şi-au băgat câine pe fereastră.
L-au dus ai ăluia de la munte şi nu s-a mai ştiut
Vreme multă de el.
Ţăran sărac, purtase cămaşă verde şi-a plătit viaţa greşită
Cu încă vreo zece ani de suferinţă,
Scos de Ceauşescu din cumplita temniţă,
Umbla târâş de-o mână şi de-un picior:
Pentazol, mi-a ţipat el odată peste gard,
Ca şi când vorbea de-un cal de pe care căzuse de şi-a rupt oasele.
Scrisesem Vine Iarba, Elegii Politice dar mai mult n-am putut să fac.
O nereuşită a vieţii mele, de neiertat, vor zice şi urmaşii,
De-aceea rugatu-l-am pe-acel paznic al cărţilor mele numeroase,
Să convorbim literar despre unchii mei ţărani păcăliţi
De sloganuri furioase şi credinţe deşarte, şi-ar fi fost într-o singură casetă
Următorii Alexandrii: ţăranul perceptor – Alexandru Surdu,
Generalul şi ministrul de Securitate – Alexandru Draghici,
Şi el, directorul bibliotecii,
Iar între ei, nefericitul Constantin Gheorghe
Care s-a târât în libertate zece ani ca zeul meu păgân
Ţugulea Fiul Mătuşei, de-i furase zmeoaica vinele de la picioare.
N-am reuşit acel interviu cu privire la neîmplinirile mele
Deoarece se mai află-n vigoare datini şi oameni:
Care senator, care secretar de stat, care director pe undeva,
Dar mai cu seamă tot felul de patroni de gazete şi edituri.
Cine şi-ar călca legământul cu Securitatea
Nici daca şi-ar da ultima suflare?
Cine poate să spargă în trei mandate de Preşedinte
Ceea ce mai multe generaţii au consimţit cu laşitate, şi supunere şi folos personal?
Cum ar fi explicat Petre Pandrea această vocaţie
A românilor pentru crimă după crimă în apărarea unor secrete de Stat, chipurile?
Cartea, Criminologia dialectică este scrisă cu tensiune
Dar autorul ei, savant de oarece renume,
Fost-a coleg de celulă cu unchiul Gheorghe Constantin, ţăranul care tocit-a cămaşă verde
Până i s-au rupt ciucurii şi i-au căzut trei nasturi,
Când o dădea la spălat, Mama Mare i-o azvârlea peste gard:
Duceţi-vă cu zdrenţele voastre verzi, c-o să vă rupeţi gâtul!
Întotdeauna Marile Mame au vorbit în oracole pe care fiii nu le-au luat în seamă.
www.pmniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*