Craiova, 24.01. 2015 Masca

27.01.15 by

Se sting încet vocile zguduite de somnul rece, îndrăzneţ, fugar,
Se înfăţişează icoane în umbrele înverzite, cascade în peretele din galantar,
Armonioase fiinţele eterice îşi umflă pieptul cu un aer superluu şi amar,
Nădăjduiesc nădejdea în ruină, şi timpul ce nu s-a irosit în calendar;
Mărunt la paşi, dar ascuţit la vorbă, mă regăsesc pe fila dimineţilor cu har,
Uituc de-a vremii întâmplare, măsor şi curcubeiele ce pe furiş apar,
Arunc cu piatra, lapidez minciuna, al celor răi devin gumă de masticat,
Cum să dezic poporul cu o glumă? sunt om şi cu condiţia umană am pactizat.
Uitate rânduri pe un scrin de noapte îmi răscolesc memoria-n zadar,
Duşmanii patriei se strigă mut, în şoapte, iar eu, superb, îi iau ca pe un dar!
Îmi calc mândria vieţii în picioare, mă resemnez în textul literar,
Ascund, de ce mă întrebi? nici eu nu aş recunoaşte o faptă derizorie, plenar.
Cu vorbe goale mă imaginez ca Sfinxul aflându-mă deasupra munţilor,
Ce din înalt aruncă o privire omenirii şi îşi rosteşte imnul peremptor,
De parcă oile ar vedea ziua cu ochii minţii, deşi sunt simple oi,
Ce parcă nu mai au în Zei nici o credinţă şi nici o încredere în viaţa de apoi…
Cu suflu literar şi cu mult patos ascult discursul unui mare politician,
Ce cu clarviziunea omului de gheaţă admite paralel războiul dac şi pe cel roman.
Mărunte idealuri mă răsfaţă, ating o carte cu gândul iluzor, pictorial,
Sorb printre rânduri cuvinte, cunoştinţe, mă regăsesc pe creasta unui val,
Priviţi-mă acum eu merg pe ape, şi Simon îşi va face din jalba de pescar
O cruce care să -i atingă pe toţi aceia care se prigonesc în mod primordial.
Curând sfârşesc a nu ştiu câta filă… a patruzecea, cum de mai pot a şti?
Dintre minunile ce se înfăptuiră, privesc tristeţea unui magazin cu jucării.
Amplu în gândire, purtat de-a mării valuri eu mă răsfăţ în jocul ideal,
Sfârşesc şi eu… printre misterele care au acoperit chipul de ceară al lui Icar,
Se aprind lumini din ceruri, de pomană sunt stelele ce s-au mirat de noi,
Căci nu le vrem pentru iluminare, ci numai în cădere în apele de ploi.
Iată! cascada şi peretele se deghizează, dispar şi eu, un simplu cerşetor,
Fără prea multă minte însemnată, aprins la chip şi miluit de trecători.
De-ar fi un timp şi pentru cerşetorul meschin, de-ar fi, cât nu s-ar înnopta!
Cu o secundă caldă i-aş mângâia obrazul, l-aş atârna de speranţă, banal
I-aş rostui o soartă, aş toarce din borangic ie cu care să ajungă demnitar.
Iată-l se apropie! cum el mă cercetează, având în ochi o lacrimă tânjind
Să-i cureţe de necaz vremelnica sa viaţă şi chipul cu raza soarelui înveselind.
Eu îi vorbesc cu vorba mea cea bună, cu ochiul sclipitor îl iscodesc,
Din graiul meu şi mutul înţelege, o zi din neamul nostru românesc.
Nu va fi el, nu voi fi eu acela, care să-l acopere cu flori pe caldarâm,
Cu toate acestea scriind istorioare, eu cerşetorule la tine mă închin!
Şi merg grăbit cu mâna în buzunare, pământul la picioare răscolesc,
Iar frunzele mi se închină a supărare, şi florile precum tot ceea ce gândesc…
Răspund chemării : pe marginile colii sunt două gâze ce parcă îşi şoptesc,
Miracole înfăptuiesc luminii, şi cu Lumina, eu ochiul minţii, fireşte, adâncesc.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*