Craiova, 21.01.2015 Când clasele de mijloc trist coboară

27.01.15 by

Când clasele de mijloc trist coboară de pe un soclu verde si înţelenit,
Cum a fost scris de un atare poet într-un moment istoric neîmplinit,
Uitat de lume pe o coală albă, obtuz la vorbă şi meschin nespus,
Uitând de fericirea placentară în care însuşi el s-a închinat lui Iisus,
Anterior în darul omenirii, ulterior în verbul”a grăi”,
Făţarnic, însă de renume, prin scrierea pe care poate o şti,
Citind renumele-i pe o filă de mătasă şi timp, şi viaţă par că i se ţeasă.
În toate câte-au fost ca veşnicie, se vede…poţi citi pe chipul lor,
S-au scurs puterea şi voinţele mulţimii-se ştie cum se alungă nor pe nor,
O demnă menţiune ignorată de toţi aceia care sempitern descriu
Cu umbre şterse răsăritul, ori cu imagini palide al vremii lor arbitru,
Ei se alungă în versuri mâzgălite, tot ei se încred în toate cele sfinte,
Cunosc cuvintele nădejdii învechite într-o speranţă nouă, reînnoite.

Bătrâna poezie resemnată în versuri albe şi confuze, fără sens,
Cumplita armă care şfichiuie pământul, nisipuri strălucind atât de des,
Al suspiciunilor şi urii lor jignite, ori ale jignirilor ofensă care sunt
Lacrimi în ochii tuturora , îngropăcinunea seculară în mormânt;
El naşte dintr-o materie subţire, veacul de nădejde a vieţii tuturor,
Se apropie pentru ca întelepţii să înţeleagă istoria cu bunătatea lor,
Priviţi cum timpul ne înşfacă din secunde, din oseminte reci, ale părinţilor,
Cum învelite de norod şi magmă se poartă deasupra cerului lupte triumfător,
Cum se deschide o cutie a Pandorei pentru ca palma din ţărâna îngânată
A neamului să întineze ochiulde lumină si ora de minute resemnată,
Cu zâmbetul rânjit al oarecui care îşi strigă: piatră neamului!..
Cum cerne apoi neaua din zăpadă, albind şi mai vârtos darul dintâi.
Cum vrea… de parcă vrerea-i de pomană, să ne slujească şi în numele cui?
Cum va fi bine?din mirare ca să nască somnul cel albastru visător,
Ori ca în clipele duioase şi preapline, veninul să răsfeţe timpul lor?
Ori să ne înjosească în purtare cojoacele după cum vremea le-a lăsat,
Iar infinitul care se reclamă al nimănui vremelnic cum de s-a schimbat?
Să strige sus şi tare din mulţime cu foale despicate, fără leac:
Luptaţi, clamaţi, şi luaţi-vă un nume! Ca să ramână creanga de copac
La colţul întinat de a lor minciună, fruzişul veşted va deveni uscat
Si florile ce din petunia străbună se înalţă peste lanuri, l-au aflat…
Cât rima nesfârşită nu compară iubirea semenilor ca pe un gunoi
Cu iarba sfântă care se strecoară în lanurile împlinite de noroi
Naturilor întârziate le dictează cu inspiraţie o pace şi un război:
“Fără de început au scris mărire în versurile care nu contează,
Preamărind atât de mic în scris o fire, atât de calculată şi vitează;
Se strecoară idealuri strâmte şi strâmbe chipurile lor sluţite, în necaz,
Ajung să le aprobe fără seamăn, să le adopte, apoi să le dea glas,
Iată! priviţi-i cum se înhamă! din relatarea semnelor din nori,
Atât aşteaptă să îi bată vântul şi să îi ude stropii reci de ploi.”

Când clasele de mijloc trist coboară de pe un soclu verde şi înţelenit,
Din toate câte-au fost îngropăciune,din nepăsare ori din uitare anume,
Privindu-te în oglinda milenară, consideră-ţi şi chipul tău palid,
Adu-ţi aminte de povara pe care cu aplomb ai dus-o negreşit,
Confuzia spre cerurile plenare ce se răscolă mut la infinit,
Şi curcubeul care se iveşte întotdeauna cu binecuvântare-n răsărit
O zi îţi pare un apus, o nestemată, ori poate numai timpul ce s-a scurs,
În ore şi minute vor să vadă cum calculul simetric l-ai dedus,
Cum deasupra se strecoară, se cerne bucurie din necaz,
Cum de mândrie palmele neîndoios se spală ; se spală şi roseaţa din obraz,
Cum patria şi glia cea străbună sunt însemnate cu un mărunt plaivaz,
Din întruchipări şi dintre vise; din inima-ţi rodind de bunătate,
Vei face cu o filă arămie ca lumea să se mântuiască de păcate.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*