Crăciun, fără Crăciun, sărbători şi nu prea

05.01.12 by

            Sărbătorile de Crăciun, la Grays, fără niciun farmec. Nu tu un guiţat de porc înjunghiat, nu tu Ghiţă în flăcări, nu tu şoric, nu tu sânge pe vârful nasului, pus de moş Gheorghe semn! De pomana porcului, nici pomeneală! Iar de aici, lipsa mirosului de ţuică fiartă şi a jumărilor făcute în tigaie de mamaie. Cu murături!  Ce vorbeşti, domnule, minune mare! La englezi, pe străzi, doar lumini, din plin, apoi cadouri şi iar cadouri! Nişte cutii plimbate, câteva zile, dintr-o parte în alta, apoi aruncate cu sacii în stradă.

La masă, fel şi feluri din curcă împănată, piperată, una peste alta, parfumată. Şi totuşi, teioasă şi fără gust. Am înghiţit în sec cu gândul la cârnaţii făcuţi de bunica. Parcă îi vedeam agăţaţi pe horn, la afumat, alături de şuncile fierte în vin, date cu boia făcută din ardei.

Până după Anul Nou, am avut vacanţă. Tabitha nu mă mai bătea la cap când cu una, când cu alta. Aproape ziua toată, stăteam în casă. Chestiunea asta însă nu-mi pica tocmai bine. Mă plictiseam de moarte, mai ales că nu puteam să-i spun vrute şi nevrute  despre trăznăile făcute pe la mamaie prin curte. Ca să ne treacă, totuşi, cumva, timpul, priveam împreună pe  fereastră şi gândeam fiecare spre partea sa de lume. Ea, la deşert, la troglodiţi sau la cămile, eu, la satul meu , la dealurile înzăpezite şi la  bunica băgată în războiul de ţesut velinţe în iţe.

– Uite, cum să-ţi spun… la noi, în seara de Crăciun,  mamaie lasă suveica şi  face caltaboşi.  Apoi, se închină, pupă icoana şi aşteaptă să vină copiii cu steaua. După ce-o colindă, ea îşi ia sarsanaua plină cu nuci şi colaci, ciobul cu tămâie, şi se suie  sus, la cei din cimitir, să le spună despre una,  despre alta, de pe aici, de prin lume, că e şi nu prea, cine ştie ce vreun bine.  La voi?

Kuskusu…

– E, cuşcuş! Lasă-l, că mi-ai mai spus! De păsat ai auzit?

Kuskusu…

– Of! Ne înţelegem ca turcul cu pistolul! Ai voştri se duc la cimitir cu lumânare?

Kuskusu, and chicken,

spices… Roast Arabic! (cuşcuş, cu pui, mirodenii… Friptură arabă)

– Un drac bălţat, vorba lui moş Gheorghe! Nu înţelegi că puiul vostru nu are gust? Ăla, liber prin curte, crescut de mamaie cu boabe şi huroaie… Ehe, ce ştii tu?! Stai aici cu capul în nori! Că de unde la englezii ăştia, mai ales iarna, soare?!!  În loc să-ţi vezi de caprele tale, prin deşert. …De, şi eu de raţele mele de pe baltă! De-ai şti cum se vaietă… Unele sunt însă mute! Le-a închis pliscul Cel de sus. Cică au dat prea mult din clanţă. Adică au fost prea limbute. Aşa că, ai grijă, mă cam baţi la cap cu tot felul de… Măcar de-ar fi bazaconii! Numai că pentru ălea îţi trebuie minte… şi un loc al tău în lume lăsat de însuşi Dumnezeu.

– Alah!

– Mda! Mi-a spus mami: Dumnezeu, la voi.

– Yes, bud, Alah u Acbar! (Da, dar Dumnezeul Cel Mare.)

– Nu mă lua pe mine cu chestiuni dintr-ăstea. Dumnezeu, şi-al meu, şi-al tău şi al celui ce s-a dus şi al celui ce-o să vină oricând şi oriunde în lume. Mi-a spus mamaie şi află că ea stă de vorbă cu tataie, pe lumea ailaltă dus. Ce ştii tu?! Iar el i-a spus că Cel de sus e Cel de sus! Adică El este Cel ce este. Bagă la cap! Că n-o să-ţi  spun de mii de ori ca popa la babe surde!

– I, baby? (eu copil?)

– Of, asta confundă baba cu puştoaica!

Cum s-o zice, în englezeşte, hoaşcă? Mă rog, hoaşcă surdă. Deaf! Înţelegi?

 

– Not!

– Not or not too? (Nu sau nu prea?) Păi atunci să te învăţ o idee româneşte, de prin sat de la mine, că fără să ştii asta, mira-m-aş să te descurci prin lume!

 

***

 

Cu doar trei zile înainte de Anul Nou, toate planurile au fost date peste cap. Katy a căzut seara, târziu, la bar, de pe o scară. Şi-a rup mâna dreaptă din umăr. Mami s-a întors cu ea plângând, de la spital, după miezul nopţii.  Când am văzut-o, m-am speriat. Tremura toată şi părea desfigurată. Când s-a mai liniştit, şi-a sunat familia din România. Nu am înţeles nimic. Au vorbit în ungureşte. Oricum, pe tot  parcursul convorbirii, i-au curs lacrimile pe obraz.

 

– Ce-am să mă fac?  Cu ce am să-mi  întreţin copilul? – s-a plâns Mariei.

 

– Stai liniştită! Ne vom descurca, o să fie bine!

 

– Dacă îmi frângem coloana şi muream sau, mai rău, îmi blestema restul zilelor în cărucior, paralizată?

 

– Mulţumeşte-I lui Dumnezeu că e doar atât! Ai să vezi, o să-ţi treacă!

 

Noaptea de Anul Nou am petrecut-o în casă. Am stat toate patru la masă în camera de la parter. Tabitha a pregătit meniul. La miezul nopţii, am desfăcut totuşi o sticlă de şampanie, am ciocnit şi ne-am pus în gând câte o dorinţă. Pentru prima dată, am gustat şi eu din vinul spumat. Nu mi s-a părut grozav deşi băutura părea dulce. La un moment dat, m-am strâmbat, semn că licoarea nu era tocmai pe gustul meu. Abia atunci Katy a schiţat un zâmbet în colţul gurii. Câteva clipe mai târziu, a sunat-o Lajoş, băiatul ei. Katy s-a luminat dintr-o dată la faţă. Au vorbit mult. Câteva clipe, mi l-a dat şi mie la telefon. Luată prin surprindere, m-am emoţionat  şi abia i-am putut spune ,,La mulţi ani!. Când el mi-a spus că i-a zis Katy că sunt o frumoasă, m-am roşit toată şi mi-a picat receptorul din mână. Atunci, ceva s-a  întâmplat în sufletul meu, chiar dacă nimeni nu a sesizat.  Tot în acel moment, m-am simţit pentru prima  dată firavă, mai feminină şi  suficient de vulnerabilă. Un sentiment ciudat pentru o copilă ce aştepta să meargă la şcoală în toamna anului abia început. Zi de zi, încercam să fiu eu, cea denainte, şi nu reuşeam. Vocea lui Lajos rămăsese undeva, în mine şi nu o putea nicicum scoate.

– Sara, mami, ce e cu tine? – m-a întrebat  Maria la câteva zile după aceea, într-o seară când a venit acasă oarecum bine dispusă.

– Nimic.

– Nu se poate, nu eşti tu!

– Păi, cum nu?!

– Nu, că doar te ştiu! Hai, îmi spui?

– Mami, ţie  ţi-a spus cineva, zilele de acum, că eşti o frumoasă?

– E, şi cu tine! Dar ce ţi-a venit?

– Atunci am să-ţi spun eu.

– Ooo! Mânca-o-ar mama! Dacă îmi spui tu e ca şi cum mi-ar fi spus lumea toată…

– Inclusiv tati? Că zici că am un tătic, nu?

– Da, că Dumnezeu n-a vrut să fiu şi eu o Fecioara Maria!

– L-ai fi  făcut iar pe Dumnezeu, iar eu…

– Nu, puiul meu, El e de dinainte de a fi fost născut om… Nu prea ştiu cum să-ţi spun ca să înţelegi. Nu de-alta, dar nici eu nu prea ştiu. Oricum, trebuie  să mă crezi că doar tu eşti îngeraşul meu.

– Şi tati?

– Tati tău?! Deocamdată, o amintire pe care am să ţi-o povestesc într-un mâine, când vom fi doar noi două într-un fel de paradis…

– Ehe, lungeşte-mi, Doamne, viaţa, vorba lui moş Gheorghe, ca s-o văd şi pe asta!

 – Mda, parcă, încet, încet, îţi vii acasă. Dar tot nu mi-ai spus?

– Mami, Lajos mi-a zis că sunt frumoasă!

 

 

– Da? I-auzi, afurisitul! Dar, nu e rău…  Ce-aşi fi vrut eu să fiu în locul tău!

 

– Adică să fii iar mică?

 

– Da, şi să-mi zică  mie ce ţi-a zis ţie puştiulică.

 

– Eu nu! Mai bine mare…

 

– Mda! Ai dreptate, cam tot la asta mă gândeam acum şi eu. Să fii mare, mare şi să ai lumea la picioare…

 

– Nu chiar lumea, şi nici la picioare…

 

– Atunci?

 

–  Lângă mine şi tot timpul, pe cine vreau eu.

 

– De exemplu…

 

– Acum aş vrea-o pe mamaie. Of, să o iau de urechi şi să-i trag o mamă de bătaie!

 

– Ca să vezi! Dar de ce?

 

– Că m-a lăsat să plec cu tine în lume. Uite aşa, câine surd la vânătoare. Măcar tu ai serviciu, munceşti, ai treburile tale, dacă le-ai avea, dar eu?

 

– Şi tu faci gimnastică, înot, una, alta… Într-un fel, îţi ordonezi viaţa.

 

– Ei şi cu tine, păi dacă o fac de-acum, mai târziu cu ce am să mă ocup?

 

***

 

Timp de aproape o lună, Katy a stat acasă. O vedeam chinuită şi, în acelaşi timp, îndurerată. Stătea pe marginea patului, iar când o scăpam din priviri, parcă se rezema de marginea vieţii şi lăcrima.  Alteori, o surprindeam zâmbind amar în umbra unor amintiri ce o urmăreau mai stăruitor decât umbra zilelor însorite. Când Maria era acasă şi stăteau una lângă alta, vedeam cum teama de singurătate, de necunoscut, le  îndârjau în a fi alături. Deşi nu semănau la chip, parcă erau surori. Ţineau una la alta. Uneori, mi se părea că se iubeau asemenea perechilor de îndrăgostiţi. Atunci, mă înfuriam şi voiam cu orice chip să plec, să mă întorc în sat la bunica. Cu toate acestea, nu le-am suspectat niciodată de faptul că, după eşecul lor în dragoste, probabil, undeva asemănător, ar fi putut deveni lesbiene. Totuşi, ambele evitau discuţiile despre bărbaţi şi mai ales despre cei cu care îşi făcuseră copiii. Maria nu l-a bârfit niciodată pe tati şi nici Katy nu trăncănea ceva despre cel cu care îl făcuse pe Lajos.

 

După lunga perioadă de convalescenţă, Katy s-a eliberat de apartul ce i-a susţinut mâna. A făcut apoi gimnastică de recuperare şi a reînceput lucrul. Liniştea părea a se reinstala în casă şi zâmbetul, pe buzele fiecăreia dintre noi.

– My dear… (draga mea) – încercam eu un dialog prietenos cu Tabitha, însă nu îmi răspundea. Intuia că îi pregătesc o capcană din care, de cele mai multe ori, victorioasă eram doar eu, chiar dacă ne amuzam şi una şi cealaltă.  Tabitha! – Insistam când vedeam că nu mă bagă în seamă.

            – Yes, dear! (da, dragă!)

            – Ooo, my lady, I want to take you with me in Romania marry a boşorog! (Ooo, doamna mea, vreau să te iau cu mine în România să te căsătoreşti cu un…)

God, a gentleman! (Dumnezeule, un domn!)

– Boşorog, Tabitha! Hodorog, ştii ce e ăla?

– Waw! Yes, a gentleman… (waw! Da, un domn…)

 

– Vrabia mălai visează! De unde, scumpo, atâţia domni când hoţii, la tot pasul, iar prostia-i  patima timpurilor?!

 

– Yes, a gentleman full of muscle! (Da, un domn plin de muşchi)

– Full of muscle… Full of muscle and no brain!  (plin de muşchi şi fără creier!) Că dintr-ăsta e în colţ la măcelar!

 

Tabitha, la bunica în sat, doar boşorogi!

Waw, yes boss?! (waw, da şefi bogaţi?!)

– Nu! Cum să-ţi explic, în engleza asta a ta? De exemplu, pentru tine, după cum văd, ar fi bun, la început, Staroş. Face îngheţată, are capră, are iapă, numai că… ăsta are şi babă! Dacă o fi murit aia, te-ai aranjat!  Înţelegi?

– Not!

– Vezi, dacă nu ştii româneşte?! Oricum, acum, mai bine! Adică, ,,better!’’ De-asta am să te iau cu mine. Să vezi şi tu cum e când pe  lumea asta, când pe cealaltă… Să-ţi spună şi ţie mamaie povestea cu dracu împăiat cocoş, cu creastă în cap pe lotra carului şi Litră beat, întors din Infern, la Gorici, pe margine de şanţ, să mai bea o cinzeacă… Iar cumpăna: scââârţ! Ehe! Atunci să te văd?!  Ai să te pişi pe tine! Ca Măria beată, întoarsă de la cârciuma asta nouă, privată! Pe vremuri, de la mat! Mat! Tu ştii ce e ăla mat? (You know what is mat?)

– Not!

– Vorbesc cu lemnele! Un drac bălţat! Cum s-o traduce asta?! Mă rog,

devil (diavol). Bine zice moş Gheorghe: ,,fă, zăpăcito, parcă n-ai fi nici pe-aici, nici pe lumea ailaltă! Ai?! Şi nu prea e bine!’’ Ce zici? Of, of, of!  Dar mai bine, lasă…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*