Constantin Noica şi ADN-ul Infinitului Românesc

01.01.12 by

Constantin Noica şi  ADN-ul Infinitului Românesc

 ( din romanul „Theophil Magus in America” – in pregatire la Editura „Dacia XXI”)

***

Motto:

 „ … despre intraductibilul cuvânt românesc DOR, filosoful-poet Constantin Noica splendid cugeta: ‘…e un cuvânt al deschiderii şi totodată închiderii unui orizont; unul al intimităţii cu depărtările, al aflării şi căutării; un cuvânt al ştiutului şi neştiutului, al limitaţiei şi nelimitaţiei, al concretului şi abstractului, al atracţiei de ceva determinat şi al pierderii în ceva indeterminat’. Insa, astfel, paradoxal pentru mine, Constantin Noica si discipolii sai au uitat pare-se cu desavirsire, existenta CRUCIALA a celuilalt in mod egal – cu DOR – intraductibil cuvânt romanesc, LEHAMITE… De ce oare?… Sa fie aceasta uitare… consecinta directa a existentei lor… politice?…

(Theophil Magus)

***

În esenţa problematicii sale, prin creatorii şi principalii săi scriitori, atît în filosofie, cît şi în literatură, existenţialismul apare ca fiind de ne-definit prin multitudinea încercărilor de definire şi explicare/reprezentare.

Astfel, sunt binecunoscute: conceptul de angoasă şi „omul religios“ în viziunea lui Kierkegaard, apoi individualismul tragic al super-omului lui Nietzsche, „Dasein“-ul lui Heidegger, „Fiinţa şi Neantul“ lui Sartre, dar şi definiţiile filosofice şi teologiile lui Karl Jaspers, Paul Tillich, Nikolai Berdeaev sau Martin Buber. Iar în literatură, practic, întreaga operă a lui Dostoievski şi a lui Kafka, însă şi „Greaţa“ lui Sartre, dar şi „Ciuma“ şi „Sisif“-ul lui Camus, ori „Condiţia umană“ şi „Calea regală“ ale lui Malraux, sau „Rinocerii“ şi „Scaunele“ lui Eugen Ionescu şi lista poate continua cu Samuel Beckett, Arthur Miller, John Updike…

În cultura europeana există un cuvînt care, în definiţia sa, contopeşte cîte ceva din toate cele mai sus amintite – aşadar, germanul „Weltschmerz“ (durerea lumii).

Dar „Weltschmerz“ doar contopeşte cîte ceva din toate cele mai sus amintite. Fiindcă, pînă la urmă „Weltschmerz“ rămîne doar ceea ce semnifică în sine: durerea lumii.

Şi a funcţionat perfect ca manifestare a romantismului, mai ales cel german.

Prin urmare, în continuare, existenţialismul pare a fi de ne-cuprins în alt cuvînt, în afară de… „existenţialism“…, ce înseamnă sute, mii de pagini adunate în zeci şi zeci de cărţi, eseuri etc.

Totuşi, iată – există în limba română INTRADUCTIBIL cuvîntul LEHAMITE.

În definiţia sa de dicţionar explicativ al limbii române, LEHAMITE înseamnă: oboseală, plictiseală, dezgust, silă s.a.m.d. – toate acestea simţite nu altcumva, ci simultan.

Prin urmare, chiar şi în această definire sumară, LEHAMITE se relevă instantaneu ca fiind o proiecţie – subliniez – clară şi simultană a temelor fundamentale ale existenţialismului (amintite mai înainte).

Dar, în acest început de Mileniu III, LEHAMITE este chiar mai mult decît o unică şi completă definiţie a existenţialismului.

Cum asa?

Astfel:

…căci trăind autentic LEHAMITEA, omul modern ajunge să cristalizeze în fiinţa sa spirituală aceste trei stări:

starea de conştientizare a LEHAMITEI

starea de căutare a Adevărului-propriu

(după cum Kierkegaard nota în jurnalul său: „Trebuie să aflu acel adevăr care e adevărat pentru mine… ideea pentru care pot să trăiesc sau să mor“)

şi, finalmente:

starea de Credinţă

(prin Alioşa din „Fraţii Karamazov“, Dostoievski rezuma genial: „Trebuie să iubim viaţa mai mult decît ceea ce ea înseamnă“).

Prin urmare:

INTRADUCTIBILUL cuvânt românesc LEHAMITE, întru o trăire autentică taie nodul gordian al existenţialismului şi deschide calea salvării individuale.

Care, pentru mine, este – Iisus Christos.

…şoimul îmbătat/

 de primavara spre’ nalt/

 săgeata… Surîd…“

***

(from „Theophil Magus – Living in America” // Copyright © 2010 by Leonard Oprea. All rights reserved. Leonard Oprea created the Breathing, an original type of essay in Romanian and world literature.The Breathing is a short, simple yet profound meditation on human condition, a meditation ended by a haiku. But – this haiku does not finish the meditation. In fact, it re-opens this reflection to new questions and responses on human destiny. There are 100 Breathings in Leonard Oprea’s work „Theophil Magus – Confessions 2004 – 2006”, ed. „Universal Dalsi”, 2007, Romania)

 

 

 

leonard oprea

in hoc signo vinces

novelist, poet & essayist/creator of „breathings”/

***

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*