Constantele antropologice ale migraţiei modelelor culturale. Ulise în cultura europeană(I)

12.12.11 by

Constantele antropologice ale migraţiei modelelor culturale. Ulise în cultura europeană(I)

Lucrarea de faţă este o reacţie analitică faţă de trei obsesii culturale: obsesia călătoriei, obsesia moştenirii greco-latine şi obsesia inovării. Cele trei obsesii confluează în conceptul de model cultural, căruia dorim să-i identificăm o serie de constante, le-am numit antropologice, prin intermediul cărora să ne explicăm devenirile succesive ale modelului în epoci şi contexte ideologice diferite.

Din toată panoplia mitică, l-am ales pe Ulise. Alegerea noastră este indisolubil legată de ideea de călătorie care-l caracterizează pe erou şi de posibilitatea de a sugera două ipostaze antropologice esenţiale, arhetipale: sedentarismul şi nomadismul, agricultorul şi păstorul, agricultorul şi vânătorul.

Ulise este, după noi, o sinteză a acestor două ipostaze: cel greu dus de acasă, cu nostalgia permanentă pentru cei rămaşi acolo, dar gata, în momentul fericit al revenirii, să ia decizia ultimei călătorii, care i-aduce moartea. El este, a

De asemenea, prin Virgiliu, Ulise sudează cultural cele două straturi civilizatorii, cel grecesc şi cel roman, simbolizând, în acelaşi timp, primul exemplu de regândire a modelului, deci de inovare culturală.

Insistăm asupra persistenţei eroului în condiţii şi spaţii culturale diferite şi în forme şi expresivităţi artistice diferite, în încercarea de a demonstra valoarea sa paradigmatică şi componentele antropologice ale paradigmei.

Am urmărit să aflăm nucleele de tensiune antropologică, factorii comuni cultural pentru a construi un sistem de reprezentare şi interpretare. Lucrarea noastră, deşi se bazează pe un material literar, nu este exegeză sau teorie literară, căci nu se interesează de forme sau conţinuturi literare ci de comportamentele culturale exprimate de acestea.

Ulise, fiu al lui Laerte şi al Anticleei, părinte al lui Telemac, rege în Itaca, este una dintre figurile emblematice ale Iliadei şi, mai ales, Odiseii homerice. Când Agamemnon şi Menelau se hotărăsc să pornească războiul împotriva Troiei, Ulise simulează nebunia, refuzând să participe. A fost văzut semănând sare printre brazde şi arând cu un plug la care înjugase un bou şi un măgar.

Palamede, simţind înşelăciunea, l-a aşezat în faţa plugului pe Telemac, obligându-l astfel pe Ulise să se demaşte. La rândul lui, Ulise este cel care descoperă, odată ajuns la Troia, înşelăciunea lui Achile ascuns printre femeile din Scir. Tot Ulise are ideea calului de lemn prin care grecii se strecoară în cetate.

După război, în drum spre casă, trece prin numeroase peripeţii. Când a ajuns în Itaca a omorât pe toţi pretendenţii soţiei sale Penelopa.

Posteritatea lui culturală este mai puţin stufoasă decât a altor personaje mitologice dar mai pregnantă: Eneida lui Virgiliu, Cicero în De officiis, III,26, Dante în Infernul, c. XXVI, Tennyson, Ulise, Pascoli, Ultimul drum, D’Annunzio, Ulise, James Joyce, Ulise.

Moştenirea culturală ne arată un Ulise polifaţetat, căci îl avem mai întîi pe Ulisele din timpul sofiştilor, maestrul vicleniei, a cărui şiretenie oscilează între limitele loialităţii şi perfidiei, căutându-şi încă punctul său de echilibru; este Ulisele cini­cilor, model de putere de îndurare, tip de viaţă ascetică; apoi Ulisele stoicilor şi al platonicienilor, ale cărui victorii asupra monştrilor din poveste simbolizau victoria înţelep­tului asupra pasiunilor, va mai fi şi Ulisele neopitagoreicilor al Numeniilor, Croniilor şi Porphyriilor, Cicero îl percepe ca pe însetatul de cunoaştere.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*