Constantele antropologice ale migraţiei modelelor culturale. Ulise în cultura europeană (VI)

08.05.12 by

Constantele antropologice ale migraţiei modelelor culturale. Ulise în cultura europeană (VI)

Allegria di naufragi, Giuseppe Ungaretti

 

E subito riprende
Il viaggio
Come
Dopo il naufragio
Un superstite
Lupo di mare.

 

Prin acest oximoron, poetul exprimă deplinătatea trăirilor generaţiei primului război mondial, naufragiul ca o criză a lumii, călătoria ca metaforă a vieţii, speranţa în supravieţuire, experienţa, încrâncenarea specifică oricărui lup de mare şi, mai ales dorinţa ca totul să redevină foarte repede normalitate.

Poezia este organizată între doi poli semantici: naufragiul, ca exepţionaltate tragică (criză, război) şi călătoria, ca normalitate. Verbul a relua, personalizat prin adverbul repede sugerează încrederea în normalitate, în starea calmă a cunoaşterii prin experienţă, prin călătorie şi în acelaşi timp dorinţa ca trecutul imediat şi barbar al războiului să devină o simplă experienţă a lupului de mare.

Excluzând orice nuanţă estetizantă, poezia pare săracă, sobră precum universul gri al războiului. Poetul pare că-şi păstrează energia pentru alte încleştări, drept care reduce discursul liric la esenţe gramaticalizate şi comunicaţionale.

Asemenea unui haiku, poezia ţâşneşte prin forţa notaţiei. În acest sens, Gianfranco Contini în Letteratura dell’Italia unita 1861-1968, Firenze, 1968, subliniază că prin acest volum Ungaretti se aşează „…vicino alla linea (benche tanto piu letteraria) di Mallarmé e Valéry e lo coinvolge nell’assunto paradossale di fissare in oggetto l’instante, che dovrebbe esser dono ma e in evoluzione” (p.796)

 

James Joyce, Ulise, 1922.

 

Romanul lui Joyce, chiar prin titlu, cu alte cuvinte programatic, se vrea o Odisee modernă. Eroismul vechilor greci este înlocuit cu banalitatea existenţelor a trei locuitori din Dublin: agentul de publicitate, Leopold Bloom, soţia sa Molly (Marion) şi tânărul Stephan Dedalus. Autorul surprinde experienţele celor trei pe parcursul unei zile de vară. Nici timpul eroic al epopeii nu are nimic în comun cu timpul nespectaculos în care sunt incavate experienţele celor trei.

Autorul vrea să sugereze că acest tip de experienţe, nesemnificative, anonime, ca narativitate primară, pot avea semnificaţii mitice într-o narativitate alegorică, o narativitate ce ne integrează într-o serialitate culturală.

Astfel, Bloom devine un fel de Ulise care trăieşte o Odisee inedită. Plecat dimineaţa de acasă, personajul îşi trăieşte viaţa ca pe o aventură epopeică.

Fluxul continuu al gândurilor, lipsa punctuaţiei, monologul interior, sugerează aceeaşi gravitate magmatică a întâmplărilor mitice. Experienţa lui este un act de cunoaştere, căci cunoaşterea este legată de redarea cât mai fidelă a tot ce ne înconjoară şi a tot ce trăim.

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*