Constantele antropologice ale migraţiei modelelor culturale. Ulise în cultura europeană (V)

04.04.12 by

Constantele antropologice ale migraţiei modelelor culturale. Ulise în cultura europeană (V)

 

Tabloul îl reprezintă pe Odiseu ajuns pe insula feacilor. Pânza este organizată în două spaţii despărţite de o diagonală; un spaţiu celest dominat de zei şi un spaţiu terestru, organizat conform reprezentării piramidale. Muntele ce este pictat ca fundal clasic, aproape pastoral pur şi simplu sufocă, apasă personajele, pictate in dimensiuni nesemnificative. Rubens insistă asupra nesiguranţei fiinţei umane, Ulise este obligat să stea ascuns, fragilităţii destinului, dominat de măreţia zeilor şi a naturii.

 

John William Waterhouse (1849-1917), Ulise şi sirenele, 1891, Royal Academyof Art, London

 

Pictor născut în Italia din părinţi englezi, Waterhouse este unul dintre reprezentanţii cei mai cunoscuţi ai mişcării prerafaelite. Obsedat de mitologia greacă şi de ciclul arturian, pictorul îşi găseşte aici majoritatea subiectelor, pictând cu o consecvenţă impresionantă, în special personaje feminine.

De altfel, şi în acest tablou, figurile sirenelor domină pânza, în timp ce Ulise, pictat din profil, în pofida centralităţii lui, pare a fi un personaj secundar. Doar  poziţia lui oarecum avântată sugerează tumultul şi efortul făcut de a rezista cântecului sirenelor. Deşi legat de catarg, ipostaza în care îl pictează Waterhouse sugerează mai curând zborul, efectul înălţător, catharctic al cîntecului.

Conform specificului stilului, excesul de amănunte realiste domină pictura, corabia fiind pictată cu o atenţie a detaliului care o scoate în relief aproape instantaneu şi aproape ca pe o machetă. Vâslaşii au capetele înfăşurate în pânză pentru a nu putea asculta cintecul sirenelor.

De asemenea, penele aripilor sirenelor sunt pictate minuţios, chipul lor transfigurat sugerează efortul de a cânta. L-am ales pe Waterhouse ca punct de comparaţie pentru Rubens nu doar pentru că reprezintă o altă sensibilitate, pe care la momentul debutului numai John Ruskin a intuit-o ca fiind mai modernă, ci pentru obsesia lui faţă de mitologia greacă, pentru specificul curentului de a interpreta teme vechi cu ajutorul reinventării unor tehnici picturale riguros şi primitiv realiste.

Ulisse, Umberto Saba

Poezia face parte din volumul Mediterranee(1946, Milano). Cei 13 endecasilabi, fără rimă, dar cu enjambament creează o senzaţie de o muzicalitate aproape religioasă. Saba preia tema voiajului, atât din perspectiva melancolică şi autobiografică dar şi din perspectiva unei arte poetice. Călătoria este simbol al vieţii dar şi al cunoaşterii.

Giuliano Manacorda subliniază în Storia de la letteratura italiana contemporanea, „Se mai e nel gruppo di Mediterranee che si potrebbe scorgere il punto di maggior vicinanza tra Saba e l’alone ermetico; proprio perche qui l’accostamento avverrebbe non mediante l’accoglimento di alcune proposte tecniche, ma piuttosto attraverso la tendenza a traspore i suoi contenuti in un aura di gusto miticizzante (che potrebbe in qualche modo far pensare a Quasimodo.)” (p.190)

Nella mia giovinezza ho navigato
lungo le coste dalmate. Isolotti
a fior d’onda emergevano, ove raro
un uccello sostava intento a prede,
coperti d’alghe, scivolosi, al sole
belli come smeraldi. Quando l’alta
marea e la notte li annullava, vele
sottovento sbandavano più al largo,
per fuggirne l’insidia. Oggi il mio regno
è quella terra di nessuno. Il porto
accende ad altri i suoi lumi; me al largo
sospinge ancora il non domato spirito,
e della vita il doloroso amore.

 

Poetul ca şi Ulise rătăceşte, viaţa este o continuă iniţiere, o călătorie printre stânci periculoase, plină de iluzii, asemenea ţărmului care nu este altceva decât o insulă, mare şi pământ în acelaşi timp, odihnă şi certitudinea continuării călătoriei, care dispare în întunericul nopţii. Cu toate acestea, călătorul nu-şi pierde speranţa de a ajunge în port.

Optimismul lui Saba se referă şi la actul creator, poetul, călător prin cuvinte şi imagini, gata să descopere oceane sau pământuri ale nimănui (Oggi il mio regno e quella terra di nessuno), crede în poezia şi destinul său de poet. Saba ermeticizează aici, aproape testamentar, oracular (nu întâmplător poezia conţine aliteraţii care o fac aproape incantatorie) concepţia sa de poet luptător (non domato spirito), tenace, încrezător în puterea versului.

 www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*