Concursul de pile

08.06.15 by

Nicăieri nu am găsit o istorie a pilelor din societatea românească, deși cred că ar fi necesară o asemenea lucrare. Așa cum s-a realizat o istorie a prostiei, de ce nu ar fi și una a pilelor. Desigur, nu mă refer la acele unelte nelipsite din gospodăria oricărui cetățean harnic și priceput, ci mă refer la acel fenomen atât de încetățenit la noi de a apela pentru rezolvarea oricărei probleme din viață la intervenția sau la protecția unei cunoștințe cu o poziție socială, politică sau economică mai bună decât a noastră. Nu știu dacă fenomenul este prezent în viața și istoria altor popoare, dar la noi, din păcate, înăbușă oamenii de valoare, le stopează avântul, hărnicia, pofta de viață și de muncă, făcându-i să-și ia lumea în cap. În același timp, fenomenul blestemat promovează tot felul de nonvalori, de nulități, pe trepte tot mai înalte ale piramidei sociale. Oameni care nu se remarcă cu nimic a fi mai presus de plevușca socială se trezesc peste noapte beneficiarii a tot felul de ,,succesuri” care mai de care mai pompoase. Undeva, ascunsă după culise, veghează grijulie o rudă, un tovarăș de cârdășie, un individ mituit să facă asta. Nu contează că persoana în cauză nu are nici o pregătire în domeniul în care este pusă ca să ia decizii, să controleze sau să conducă, important este că ,,are pile”. Când pila i se rupe, nulitatea se prăbușește ca un balon dezumflat și, cel mai adesea, o vedem mustăcind de după gratii. Se întâmplă și situații de ,,conflict de interese”, când pilele însele se iau la trântă pentru protejații lor. Parcă am asista la o luptă între zeitățile Olimpului pentru a favoriza pe unii sau pe alții, persoane, grupuri politice, sociale sau chiar popoare întregi.
Există în mentalitatea populară o adevărată megalomanie cu privire la pile. Fiecare se mândrește cu pila lui: cât e de mare, de tare, de proțăpită mai bine în trunchiul social, cât îi este de apropiată. Unii, mai buni de gură și cu mai mult tupeu, fac o adevărată afacere din ,,distribuirea și utilizarea” pilelor. Ei știu totul, pot să rezolve totul, li se deschid toate ușile, vorbesc toate limbile, au poze cu tot felul de potentați ai zilei jucând fotbal, sau poker, făcând plajă, sau pupându-se, pur și simplu, ca niște amici la cataramă. Îți rezolvă orice și oricum, nu te întreabă ce pregătire și competență ai, important e să le dai bani, cât mai mulți bani, ca să ungă osiile și ușile să nu scârțâie. În rest, îi privește pe ei. Îți rezolvă totul, începând de la sosirea în gară, până la obținerea locului în cimitir, iar, dacă ai pretenții mai mari, pot să-ți aducă și acte de proprietate semnate și parafrate pentru câteva hectare în rai. Te pun în legătură cu medici, cu procurori, cu judecători, cu politicieni și parlamentari, cu universitari, cu clopotari, cu femei de serviciu chiar, ce mai, îți oferă tot ce vrei și cum vrei, numai bani să le dai. Am putea spune chiar că există meseria de pilă, iar cei care apelează la serviciile ei se numesc piloși. Și pe unii și pe alții îi întâlnești la tot pasul. Câteodată se ascund de ochii lumii și lucrează în subterane, după cortine și în umbra nopții, alteori, fără teamă și rușine, sfidează semenii, societatea, statul, legea, buna-cuviință, pe Dumnezeu Însuși, etalându-și averile, podoabele, relațiile, faptele.
Înainte de 1989 statul se structurase ca o imensă piramidă. Fiecare, începând de la baza societății, de la opincă, avea câte o pilă: la partid, la miliție, la securitate, în administrație, la spital etc. Exista o adevărată mafie subterană, bazată pe pile, relații, telefoane. Puteai rezolva orice, oricând și cu oricine, dacă aveai ,,omul potrivit”, care ,,să te arunce în scăldătoare”. Un telefon era destul ca să-ți deschidă uși grele de plumb, să-ți pună pe-o hârtie o semnătură, să obții un sac de făină, o canistră de benzină, un litru de ulei, un loc la liceu, facultate, la o întreprindere. Un telefon te punea în posesia unor bunuri îndelung visate de oamenii de rînd, fără pile, precum o butelie, un televizor color, un apartament, o mașină. Era destul să se afle de tine că ești ,,nepotul” lui ,,tov. cutare”, că nici directorul instituției nu-ți trecea pe dinainte. Era destul să se afle că ești ,,protejata” lui ,,tov. cutare”, că aveai toate șansele să ajungi sus-sus, chiar dacă miroseai a bârsană mioritică. Nepoțica sau nepoțelul, ca să nu mai vorbesc de prințese și coconi, chiar și din rasa bălțată românească, ajungeau departe, în structurile cele mai înalte, tocmai fiindcă ,,prezentau încredere”, ,,nu făceau probleme”, ,,aveau origini sănătoase”, ,,dosar beton”!
După 1989 a urmat o scută perioadă de haos. S-au prăbușit structuri politice, încrengături mafiote, a dispărut de pe scenă o anumită categorie de oameni și cu ei tone întregi de pile. O mare parte a concetățenilor noștri s-au trezit deodată complet descoperiți. Idolii în care crezuseră, care le asigurau protecția și perspectivele de viitor au fost demolați, coborâți de pe socluri. Mulți dintre noi am bâjbâit o vreme, parcă eram legați la ochi, fiindcă nu puteam înțelege cum este să mergem pe picioare proprii, fără umbrele de protecție, fără pile, fără relații. Unele pile dispăruseră, altele încă nu crescuseră! Unii se entuziasmau de libertate, de perspectivele nevisate pe care le sperau în viitor, alții plângeau după vremurile când își formaseră păienjenișuri întregi de pile și de relații. Alte vremuri, alți oameni! Din păcate, ,,altă Mărie, aceeași pălărie!” Noile mărimuri ale zilei, hămesite și însetate de putere, de avere, de plăcere, au focalizat repede în jurul lor câte o rețea tot mai numeroasă și mai stufoasă de ,,fani”, de ,,piloși”, ,,de favoriți” și ,,favorite”. O întreagă pleiadă de rude, de faliți și parveniți au ocupat cu repeziciune posturile ,,călduțe” și bine plătite. Mult trâmbițata economie de piață a făcut ca să fie scoase la vânzare ca niște zdrențe de mâna a doua: cinstea, dreptatea, sănătatea, cultura, școala, creierele etc. Analfabeți notorii și-au cumpărat diplome de la ghișeu, ne-au cumpărat voturile cu o sticlă de bere și ne-au reprezentat în foruri-cheie din țară și din străinătate. Oameni a căror cultură se rezuma la răsfoirea câtorva ,,almanahe” s-au atârnat când de-o pilă, când de alta, fie că a fost vorba de indivizi, fie de formații politice, și au ajuns în protipendada țării, în structuri de conducere, au ajuns să învârtească banii cu lopata.
Ne mai mirăm, că atâția medici, intelectuali de marcă, inventatori și alte categorii de elită pleacă în cele patru zări să-și câștige pâinea; ne mai mirăm, când aflăm că atâția care până ieri erau adevărate vedete pe scena socială sau politică nu au fost decât niște escroci și infractori ordinari!
Sistemul de pile și relații a fost și rămâne la înălțime! Întrebarea e: până când?
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*