Concert de jazz în primă audiţie, la Filarmonica „Oltenia” Craiova

17.01.18 by

Concert de jazz în primă audiţie, la Filarmonica „Oltenia” Craiova

Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” Craiova, dirijată de maestrul Alexandru Iosub, prezintă în primă audiţie vineri, 19 ianuarie 2018, ora 19:00, un concert de jazz în interpretarea trompetistului Sergiu Cârstea.
Acumulând o vastă experienţă ce numără sute de spectacole de operă şi operetă, zeci şi zeci de concerte dirijate la Craiova şi în alte centre culturale din ţară şi din străinătate, dirijorul Alexandru Iosub s-a impus în viaţa spirituală olteană ca o personalitate artistică de primă linie, evoluţia sa fiind bine primită de public şi de către specialişti. Este cunoscut şi în calitate de compozitor, scriind muzică de scenă pentru Opera Română Craiova şi Teatrul pentru Copii şi Tineret “Colibri” – Craiova; de asemenea, a orchestrat lucrări pentru ansambluri diverse.
Sergiu Cârstea, muzician basarabean stabilit în România, s-a specializat la Conservatorul Superior de Muzică din Paris, în domeniul interpretării instrumentale – trompetă, la clasa profesorilor Pierre Thibaud, Jean Douay şi Antoine Curé. Ca solist, a concertat în compania orchestrelor simfonice din Chişinău, Plovdiv, cu Orchestra „Piotr Ilici Ceaikovski” din Rusia şi „Europa Symphony” din Viena, cu ansambluri orchestrale din Franţa, Germania, Spania, Italia, precum şi cu Filarmonici din România. Sergiu Cârstea este fondator al Cvintetului „Moldova Brass” din Chişinău, fondator şi preşedinte al Asociaţiei de Instrumentişti – Alămuri „Romanian Brass Society”. În prezent, este şef partidă trompetă la Opera Naţională Română – Timişoara şi profesor de trompetă în cadrul Facultăţii de Muzică – Universitatea de Vest – Timişoara.

***
Concertul de jazz pentru trompetă și orchestră, op. 43 a fost compus de Dumitru Bughici în anul 1974, fiind dedicat trompetistului român Iancu Văduva, pe atunci coleg cu autorul la Conservatorul din București. Lucrarea este conceput tripartit, două părți rapide încadrând mișcarea lentă. Materialul tematic folosit de compozitor este original, inspirat din motivele jazzistice caracteristice perioadei, iar orchestrația luxuriantă potențează și capacitățile expresive ale planului acompaniator.
Concertul de jazz va fi precedat de uvertura operei romantice în patru acte Euryanthe de Carl Maria von Weber, prezentată în premieră la Viena în anul 1823. Deşi libretul este alambicat, inspirat de subiectul unui roman cavaleresc francez, opera s-a bucurat de aprecierea publicului, datorită exclusiv forţei expresive a muzici. Seara de 19 ianuarie 2018, de la Filarmonica „Oltenia” Craiova se va încheia cu Simfonia nr. 2 în Re major, op. 73 de Johannes Brahms, un poem închinat frumuseţilor naturii. Caracterul idilic al muzicii l-a determinat pe dirijorul Felix Weingartner să o compare cu „un peisaj olandez în apus de soare”.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment