Comunicat din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România Gradul de libertate a presei defineşte o democraţie

04.02.13 by


Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România își exprimă nedumerirea și îngrijorarea cu privire la atitudinea Bruxelles-ului faţă de presa din ţara noastră.

Observaţiile din Raportul MCV, potrivit cărora sunt necesare  „revizuiri ale normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoțită de o protecție corespunzătoare a instituțiilor și a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum și pentru a pune la dispoziție măsuri reparatorii eficiente”, pot fi invocate de magistraţi şi politicieni români pentru a justifica noi inițiative menite să restrângă libertatea de exprimare prin presiuni economice sau măsuri legislative.

Este fără precedent ca un organism european, care are drept misiune să fie garantul principiilor democratice, printre care şi libertatea presei, să facă abstracție de cadrul legal în vigoare și de standardele care rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.    

Nu intenţionăm să susţinem că insulta şi calomnia trebuie tolerate. Considerăm, însă, că actuala legislație oferă suficiente instrumente de apărare celor care se consideră a fi victimele unor atacuri mediatice. Noul Cod Civil, Legea Audiovizualului și Legea de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii conțin prevederi explicite care protejează dreptul la demnitate, la imagine, la onoare, la viață privată. 

Principala valoare la care ţin jurnaliştii din UZPR este libertatea de exprimare, fără îngrădirea vreunei autorităţi, alta decât cea a Codului deotologic.

 

                                                                                                          UZPR

    
      

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*