COLINDUL CĂRȚII

08.12.13 by

colindând și scotocind
baladind și nemurind
din scaieți în păpădii
floarea raiului sădii

colindând întru dincòlo
la curți domnești în tremòlo
în răspăr de ierni răzbim
raza rimei o găsim

tulburare-aș tulbura
maluri de somn aș isca
și păsări de eghipet
șerpi de lună – ghem secret

crai de ierni – mânii de vânt
scumpul acoperământ
dinspre minte spre inìmă
dinspre vrajbă către crimă

se stârnesc duh și vecìi
pustiind povești pustii
din scheletele de stele
vestesc știme – bocesc iele

fântânile sparg oglinzi
numai cu mâna te-ntinzi
lună soră – frate soare
totu-i vrăjită scrisoare

schimbă-mi soarta pe-un pitac
neguțând visuri de drac
împacă aur și moarte
într-o carte – într-o carte

stăpânește și cunoaște
cu piciorul peste moaște
slova timpul rânduiește
ceru-l ară și nutrește

peștera din bethlehem
e lumină și blestem:
pace-n duh – vifor în sânge
maica de dumnezeu plânge

începe război de îngeri
vrei nu vrei – pe filă sângeri
magii gângăvesc preasfânt
pe hristosul din cuvânt

zodii scrise fără seamă
isihii de foc pe geană
lir delir întru nadir
se smerește un satir

gheața strunei prorocește
arde-n ger – povestea crește
ning în vii entelehii
struguri cai și cununii

răstigniți pe sfânta rimă
raiul înflorit din tină
pironit s-a pironit
ne-am spălat de asfințit
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*