COLIND CU PALMIER

08.08.16 by

De Crăciun
și palmierul de la colțul casei
e la fel de singur ca mine.

”Ce sunt arsurile de pe trunchi?”
îl întreb.

(Acasă-n Moldova
cum ninge prin sat!)

”Sunt urme de frunze,
săruturi de foc,
frunze ce-am fost și-au plecat.”

Ce-aș putea să-i răspund?
De-unde vorba de leac
să-i culeg, să i-o spun?

(Acasă-n Moldova,
ninge chiar și pe prund!)

După un timp.
Adusul aminte îl doare:
”Spune-mi și mie
ce-i aia ninsoare?
Ninge-mi asemeni
cum la voi se ninge-n Ajun.”

Greu nu ne-a fost să fim seară,
și pe mine m-ardeau săruturi de foc.

…se făcea că eram
pe partea cealaltă a lumii…
Florile dalbe, de-a fulgul se joc,
pe partea cealaltă a vremii și-a lumii,
pe luncă, pe gânduri, pe straie…

Am vrut ca să-i ning
înflorindu-mi toți merii Moldovei,
dar din ochi se topeau
florile dalbe pe-obraz șovăind
stropi rotunzi ca de ploaie…

”Singurătatea-i la fel
pe amândouă tărâmurile lumii”
a vrut să zică palmierul,
dar amândoi tăceam
izgoniți din același colind.

PASĂREA CU UMBRĂ DE PEȘTE

Era aceeași Pasăre
ce-ntru-nceput de lumi
se purta pe deasupra genunii
și-a firii
semănând peste-adâncuri de ape
lumina –
primul grăunț al iubirii.

Acum
era deasupra Celui care
își aplecase capul
spre fața râului,
să ne culeagă
lacrimile
din valurile verzi,
umbra fluidă, rotundă,
când iubirea o pierzi.

Unii ziceau c-ar fi soare,
alții – întruchiparea de nor
înspre grâu,
dar nu avea aripi, cum nici inima n-are,
ci numai flăcările-ntinse
a zbor.

Pasăre
a sfântului sărut!
Numai îndrăgostitul Te șoptește,
cum apele-și sorbeau
genunea spre-nceput
asemeni cu pleoapele,
din două – zborul întreit
al Păsării
cu umbră de pește.

PESTE VREMURI DE COLIND

Când începeau să se rumenească
măgurile serii,
plecam către Tine, Doamne,
să-ți înflorim toți merii
de-a florile dalbe.

Spre miezul nopții
ne trimeteai din adâncuri de codri
moștoaderii, moșgheorghii,
moșionii, stejarii și fagii.
Prin vis, începeau să-i colinde
pe magii
ce văzuseră steaua,
cum sfânta carte ne zice,
și-au mers peste măgurice,
până au stat
pe prispa Fiului de Împărat.

Tot de la Tine
ne veneau copiii brazilor,
amirosind a cetină și ger,
să ne coboare
colindul din cer
cu glas de clopoțel
subțire-n borangic,
iar dimineața ne trezeam,
în colțul de odaie,
cu îngerul lor mic
cântând atât de verde
de steaua Sfintei Fecioare.

Și-acum îl văd
cum o ținea în vârful bradului
cu amândouă mâinile, până la cer,
peste toate comorile
ce le cunoscuseră doar magii și cheia.
O, neastâmpărate lumini
cum săltau pe fiecare crenguță,
iar unele de-atâtea leruri
ecou-și aplecau spre rod și altui ler…

O, Doamne, ce bogat erai pe vremea-aceea!

FLORILE DALBE

Trei păstori de-ai runcului,
Vin să cânte Pruncului,
Florile dalbe,

Iar în brațe cu un miel,
E-un cioban mai mititel,
Florile dalbe.

Steaua de la oiște,
S-a oprit prin boiște,
Florile dalbe.

Vrea și ea domnescul strai,
Ca magii-n veșmânt de crai,
Florile dalbe.

Iosif, moșul zorilor
Dă colindătorilor,
Florile dalbe,

Din coșarcă darul bun
Și-un ”mulți ani!” pentru Crăciun,
Florile dalbe.

Îngeri – șoapta inului,
Suflă umbră crinului,
Florile dalbe,

Pruncul doarme sub colind,
Maicii Domnului zâmbind,
Florile dalbe.

DE-A FIREA APEI

De-a firea apei
din mine mă smulg,
magilor steaua
se-ascunde-ntr-un fulg.

De-a firea apei
Te caut așa
cum stropul de rouă
prin lacrima Ta.

De-a firea apei
aplec spicul meu…
Din tot curcubeul
doar roșul Ți-l beu.

Kitchener, Ontario
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*