Cocalarul literar

23.10.13 by

Cocalarul  literar

Poate că nu l-aş fi văzut dacă nu ar fi avut imprudenţa să se declare şi astăzi urmărit. Măi, să fie! Tocmai el, cel care ocupase posturi călduţe fără să aibă măcar bacalaureatul. Ce fel de urmărire s-o fi năpustit asupra lui, de l-a apucat plăcerea publicării unor cărţi din banii unor cunoscute scule ale securităţii. Cocalarul literar se sinucide de atâtea ori până când impresionează pe câte unul care îi acordă cu gentileţe sprijin editorial. El se simte bine numai între cocalarii care-l laudă şi-l consideră neasemuit acordându-i-se şi premii. Cocalarul literar ţipă, face spume la gură şi se dă bolnav de lungă durată de se tot întreabă lumea de ce nu mai moare de atâta suferinţă. Numai că suferinţa lui încetează brusc dacă este vorba să primească un premiu până şi de la un festival de mâna a paisprezecea. Cocalarul literar se burzuluieşte dacă nu este lovit în existenţa sa cu un premiu. Cocalarul literar este zgârcit în vorbă şi foarte atent cu ieşirea în public, acreditând ideea că este un bun preţios ce nu se poate demonetiza pe lângă nişte creatori adevăraţi.
El stă în frunte ca păducele preferând mediocrităţi şi sfertodocţi celor cu reale calităţi culturale. Se complace şi domină asistenţa cu muţenia sa până într-atât încât mediocrii din jurul lui îl cred chiar valoros. Cocalarul literar are tot timpul impresia că trebuie plătit pentru orice fel de gest literar, ajunge deseori să-şi desconsidere familia. Nu se sinchiseşte să se recăsătorească, aruncând vina eşecului marital asupra soţiilor decedate, fie din cauza consumului excesiv de alcool, fie din cauza delirului de persecuţie. Ele s-au sinucis. El niciodată! El numai clămpăne prin diverse publicaţii sau întâlniri publice că este bântuit de asemenea gând. Iar când din asistenţă se aude câte o voce anonimă spunând că încă nu-i prea târziu, cocalarul tace. Despre ce ar fi putut el vorbi. Chiar şi atunci când un cocalar are facultate nu se vede că i-ar fi folosit la ceva. De regulă îşi dă cu părerea. O face stângaci, didactic, de parcă atunci ar fi fost smuls din ghearele beţiei, deşi a trecut ceva timp când era prizonierul lui Bachus. Cocalarului îi plac funcţiile mai ales când este conştient că-i sunt remunerate. Pretinde chiar şi favoruri pentru meritele sale închipuite. Fie o pensie de handicapat de gradul cel mai mare, fie o bursă pe viaţă de rentier de la uniune,fie un te miri ce avantaj de oriunde ar pica. El este indianist ba chiar sanscritolog şi e urmărit de cine ştie ce agentură. Dacă are ocazia,scuipa mâna de care s-a slujit. N-are nicio clipă sentimentul că ar fi bolnav. De fapt nici nu ştiu dacă există un tratament. Cert rămâne doar un lucru: cine se pune cu un cocalar literar se compromite. De aceea nu mai lungesc povestea acestui specimen tot de teama de a nu mă compromite.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*