Ciuleandra Albionului

02.05.11 by

Vineri, 29 aprilie 2011, omenirea a stat cu gura căscată câteva ore bune la nunta prinţului moştenitor al Regatului Unit, William, cu cetăţeanca de condiţie medie (conform comentariilor „avizate“ ale „experţilor“ în paranghelii mondene). În studiourile televiziunilor, tot felul de contribuabili au discutat şi au disputat „cestiunea“ rochiei miresei, coafurii acesteia, inelului, plus o diversitate de comicării.

Din punctul meu de vedere, întâmplarea de la Londra este versiunea upgradată a anului 2011 a Ciulendrei: o tânără, evident, „dotată“, pe parcursul mai multor ani l-a întărâtat pe prinţ, determinându-l s-o ia de nevastă. Până aici, mondenităţi şi lucruri perisabile.

Lucrul fundamental care mi-a rămas mie este acela că am văzut o desfăşurare de forţe economice, sociale, politice care au avut ca scop  să ne convingă, dacă mai era nevoie, că Marea Britanie este cu adevărat puterea nr. 1 a lumii, prin acribia cu care englezii păstrează şi respectă tradiţiile vechi de peste un mileniu.

Evenimentul ne-a arătat că monarhia britanică este stâlpul fundamental al statului şi că instituţia regalităţii este singura emblemă de luat în seamă. Micile amănunte subliniate în comentariile televizate privind diversitatea obiceiurilor oarecum ciudate ale englezilor n-au făcut decât să întărească observaţiile de mai sus.

Casa de Windsor a împuşcat mai mulţi iepuri dintr-o dată. Primul, şi-a refăcut imaginea ştirbită în ultimii 50 de ani prin divorţuri, certuri, mariaje cu semnul întrebării şi morţi suspecte. Tabloidizarea societăţii engleze a avut ca rezultat scăderea prestigiului instituţiei regale. Al doilea element de luat în considerare este acela că Elisabeta a II-a rămâne elementul fundamental de coagulare al acestei familii. Al treilea, poate cel mai important şi de luat aminte de către oricine are urechi de auzit şi cap cu care să judece, este că o ţară importantă nu poate străbate vicisitudinile istoriei decât respectând şi păstrând tradiţia.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*