Cinci într-unul ! (file de jurnal paranormal)

02.08.12 by

Cinci într-unul !     (file de jurnal paranormal)

 

I. NAPOLI

 

Nu mi s-a mai întâmplat să aterizez în mijlocul unui oraş. După 20 de minute eram deja cazaţi la Hotelul San Giorgio. Ne-a găzduit cu generozitate, inclusiv internet wireless 24 din 24. Numai că timpul presa şi am prea apelat la virtual.

Ora 19. Părăsim hotelul. La recepţie, suntem sfătuiţi, cu o teamă nedisimulată, să nu mai ieşim prin oraş la ora asta. La fel păţim şi pe stradă. Când întrebam de o direcţie anume, toţi se uitau la ceas. De parcă pericolul venea la oră fixă. Vă amintiţi ? ”Este ora unu / Omul negru n-a venit !”. Am hălăduit, însă, pe tot felul de străduţe şi nu mi s-a părut chiar atât de periculos. Poate eram bine adaptat la mediu. Poate pentru că aveam bodyguard. Poate …

Iulie. Un soare cu toate suliţele  în dotare îi urmărea pe pământeni într-un oraş care arată, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, ca-n filmele anilor 50.

Poţi circula uşor utilizând mijloacele de transport în comun, inclusiv metroul. Cele mai multe cu air condition, dat la maximum, ceea ce măreşte disconfortul la părăsirea lor.  Mai puţin cele cu care poţi face organizat turul oraşului. Dar e păcat să ratezi mersul la pas pe străduţele ce fac de neuitat oraşul !

Asfalt nu prea găseşti, materialul dăruit de Vezuviu, granit sau bazalt, fiind prelucrat şi intens folosit la pavarea caldarâmului, trotuarelor … Autoturismele, adică maşinuţele, apar şi dispar, după ce te lipeşti automat de pereţii caselor. De era să intru peste o Anna Magnani, care tocmai îşi savura ţigara în balconaşul de la … parter.

Am crezut că cel mai murdar oraş, din cele văzute până acum, este Istanbulul. Aş recomanda bucureşteanului cârcotaş să facă o talpă pe străzile urbei de la poalele Vezuviului. Ferentariul pare de vis. Al treilea oraş al Italiei, Napoli, geme sub asediul gunoaielor. Zona cu cea mai mare densitate a oraşului, mare parte a centrului istoric, arată ca un ghetou uriaş. O realitate cu mirosuri greu de uitat. Îi vedeam pe Alberto Sordi pe după fiecare colţ. Sau pe celebrul Toto, născut în cartierul săracilor Sanità Rione din Napoli, cu o poveste de viaţă incredibilă.

Partea comercială din Quartieri Spagnoli este aproape de standardele europene. De la Galleria Umberto I, un masiv monument de arhitectură (instantaneu mi s-a deschis fişierul cu Galleria Vittorio Emanuele II din Milano), o iei pe Via Veneto. Se află vizavi de Teatrul Regal San Carlo, cel mai vechi teatru liric din lume, de lângă Piazza del Plebiscito. De nu doreşti o iei pe Via Chiaia sau  pe exclusivista Via dei Mille cu preţuri de te-apucă … mila de propriul buzunar. De clasă de mijloc. Din România. 

Găseşti cam tot ce se oferă prin lumea bună. Informaţie obţinută de la bodyguard.

Nici un magazin de firmă nu i-a scapat, ochiului ei profesionist de ardeleancă, până în piaţa dominată de un Dante ce răbda cu stoicism razele marelui galben. Iar maestrul Bellini, fiecare cu piaţa lui, se uita îngrijorat la urmele grele lăsate, de chefliii de peste noapte, la baza soclului său. Graffitiştii, ca şi gunoaiele, au reuşit să-şi pună amprenta pe tot oraşul Doare cerul a rămas liber.

Cum în plan e şi celebrul Pompei, nu am adăstat la muzeul cu pricina şi nici prin catacombe, nefiind mare fan al mumiilor şi stafiilor de orice fel.

Napoli este un oraş uşor de vizitat. Circa 400 de biserici, din care 150 în centrul istoric, te alină cu răcoarea şi liniştea interioarelor sale. La tot pasul dai de zeci de palate, răspândite prin cele 10 sectoare ale oraşului cu peste un million de locuitori, încât te întrebi, dacă nu or fi, unele, ca supermarketurile de pe litoralul grecesc. Mici, mici !

 

Numai pe strada care taie practic centrul oraşului vechi în două, Spaccanapoli, se află: Palazzo Filomarino, cu celebrul locatar Benedetto Croce, Palazzo Venezia, Palazzo Petrucci, Palazzo Pinelli, Palazzo del Panormita, Palazzo di Sangro, Palazzo di Sangro di Casacalenda, Palazzo Marigliano ...

Adaug şi altele, care merită atenţie: Palazzo del Panormita, cea mai frumoasă clădire renascentistă din oraș. Palazzo San Giacomo din Piaţa Municipio. Sau Palazzo Doria d’Angri. Ei, aici, e aici ! De la balconul clădirii Giuseppe Garibaldi a declarat unirea Regatului celor două Sicilii. Era 7 septembrie 1860. Palazzo Pignatelli – dăruit împreună cu colecţiile de mobilă şi porţelanuri statului italian. Palazzo Arcivescovile, reşedinţa arhiepicopilor napolitani. Palazzo Firrao (sec. al XVI-lea în stil renascentist, apoi barocizat) cu o faţadă plină de statuile regilor napolitani. Nu în cele din urmă, Palazzo Capodimonte, reşedinţa de vară a regilor Regatului Napoli, situat pe dealul cu acelaşi nume. Aici găsim Galeria Naţională din Napoli (cu ceva picturi ale lui Tiziano, Caravaggio … cam subţire), precum şi alt muzeu de porţelanuri.

Închei trecerea în revistă cu Palatul Regal, din Piazza Plebiscito, construit la începutul secolului al XVIII-lea. Un amestec bizar de stiluri. În aripa de est se află Biblioteca Naţională Vittorio Emanuele III, a treia din Italia, cu numai puţin de un million şi jumătate de volume, printre care şi cele 1800 de papirusuri recuperate de la Herculaneum. Fratele Pompeiului. Faţada vestică, cea dinspre dinspre Piaţa Plebiscitului (pentru unirea de la 1860), este decorată cu statuile marilor regi al Regatului Napoli, ce privesc la grupurile ecvestre cu Carol al III-lea de Bourbon (fondator al dinastiei de Bourbon) şi fiul său Ferdinand IV în şei. Păzesc intrarea în Bazilica San Francesco di Paola, ce aduce, uşor, cu Pantheonul din Roma. Caii sunt realizaţi personal de Antonio Canova, reprezentant al neoclasicismului european. Aş vrea să ajung odată şi la Sankt Petersuburg să-i admir varianta pentru cele trei graţii: Aglaia, Euphrosyne şi Thalia.

Pătrundem în Piazza del Gesu Nuovo. Biserica Gesu Nuovo, cu o faţadă nonconvenţională, are un interior baroc impresionant. În aceeaşi piaţă se află Basilica Santa Chiara, cea mai mare clădire gotică din oraş, care adăposteşte mormintele a 12 regi şi regine ale regatelor  Napoli şi Sicilia. O piaţă supravegheată permanent de armată. Am avut o stare de nelinişte. La Duomo di Napoli se păstrează sângele lui San Gennaro, patronul oraşului. O altă biserică impunătoare a oraşului, Madre di Buon Consiglio, aduce cu cea de la Vatican, pe care urma să o revăd în zilele următoare.

Castelul Nuovo, ridicat la 1275, refăcut-extins pe la 1599 şi pus în valoare turistică din 1982, domină golful şi zona din care vom lua barca spre Capri.

Uitam să vă spun că pe la 1030, ducele Sergiu al IV îi chemă pe normanzi să apere zona de ameninţarea bizantină, salvând astfel Napoli (Noua cetate), fosta colonie grecească, preluată de romani, devenită ducat bizantin, ulterior independent şi, apoi, capitală a regatului napolitan până la crearea Italiei Mari. (va urma)

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*