CHELTUIELI DE SUFLET

01.09.11 by

Anul acesta, in concediu, la mare, am cheltuit 2500 de paini pentru  Raiul meu, si a celor dragi, si 10 paini pentru Raiul celorlalti semeni.

Daca pentru Raiul meu am achitat benzina, hotelul de trei stele cu piscina si cu camera cu balcon si fereastra spre mare, micul dejun, masa, si toate obiectele ( in general, haine ), cumparate cu osebire  fetitei mele mai mici, Marina – pentru Raiul contemporanilor mei am lasat, in ordine, 3 paini, unei voluntare care colecta pe plaja donatii pentru sanatatea unor grav bolnavi, 2 paini, unei Regine a frumsusetii, batrana, murdara, si bolnava de nervi, in zdrente, pripasita langa scara unui hotel, in mijlocul unei gramezi de pungi  pline cu alte pungi goale, si 5 paini la manastirea Techirghiol, intr-o cutie a milei, din bisericuta de lemn, intr-o zi in care o maicuta canta.

Pe aproape, se afla mormantul parintelui Arsenie Papacioc, despre care sotia spunea ca la batranete, acum cativa ani, cand l-am vazut aici, nu mai putea pasi; eu i-am raspuns ca dimpotriva, era destul de vioi, si trecea pe alee ca un fuior de  vant, nu mai avea greutate, doar mainile intinse, de-a stanga si de-a dreapta, ca doua aripi, sa-si cumpaneasca cu ele mersul prin aer.

Bogat Raiul oferit de mine, familiei mele, cel de 2500 de paini, si modest Raiul platit  de mine semenilor, de 10 de paini, nu?

Si totusi, dupa cum veti vedea, si celor atat de nerisipitori cu dragostea li se ofera atat de mult, incat cu greu pot duce atata fericire.

Ne asezasem in fata camarutei in care a respirat, odata, parintele Papacioc. Sotia si fiica au plecat  sa faca fotografii.   O maicuta canta frumos, de undeva, nevazut. Si in fata, deasupra camarilor manastirii, se ridica o biserica noua. Ii vedeam turla, si doua turnuri. Si atunci mi-au venit in minte versuri. Versuri scrise de mine. Versuri pe care nu le tinusem  minte.

„Noi trei, doar Una suntem, şi-ntrebare

Dacă ne faceţi, care-i mai frumos,

Mai Bun, mai Drept, mai Sfânt, mai Domn, mai Mare –

Acela-i Bunul Dumnezeu: Hristos!”…

Au fost odata trei mari sfinti, al caror grai, minuni, si vieti, nu aveau asemanare, citisem. Si oamenii s-au certat  si invrajbit strasnic intre ei, cautand sa afle care dintre cei trei era cel mai mare…

POVESTEA CELUI MAI MARE DINTRE SFINŢI

Vasile, şi Grigorie, şi Ioan –

Cum vă cântau cei mici, pe fiecare!

Şi se certau, cum te-ai certa pe-un ban:

Care-i mai Sfânt? Mai Drept? Mai Bun? Mai Mare?

Şi toată pacea lor – din sfânt alean –

Era acum zaveră şi turbare –

Căci se certau, cum te-ai certa pe-un ban:

Din Sfinţii, trei,  au care e  mai Mare?

Şi se priveau cu ură de duşman –

Şi se loveau cu patimă ce doare  –

Vasile, sau Grigorie, sau Ioan –

Care din ei e Sfântul cel mai Mare?

Şi  din mioare blânde, cu păstor –

Ajuns-au lupi ce se rupeau în ghiare –

Doar pentru un răspuns mulţumitor:

Din toţi cei buni, şi Sfinţi, cine-i mai Mare?

Şi li s-au arătat la fiecare,

Cei trei, printr-un Episcop credincios:

Şi-aşa le-au spus: “Doar Unul este Mare,

Şi-acela-i Bunul Dumnezeu Hristos!

Iar noi, toţi trei, doar prafu-i pe cărare,

Şi cei din urmă fraţi mai mici, ce-i poartă

Iubirea pentru oameni, răbdătoare,

Şi sufletu-I cel Bun, din poartă-n poartă –

Noi trei, doar Una suntem, şi-ntrebare

Dacă ne faceţi, care-i mai frumos,

Mai Bun, mai Drept, mai Sfânt, mai Domn, mai Mare –

Acela-i Bunul Dumnezeu: Hristos!

Iar noi, în juru-i, turma de mioare –

Copii bătrâni, ce ni se zice Sfinţi –

Doar pentru că Îi facem ascultare,

Şi El ne dă Iubire de părinţi –“

Şi-au ascultat, atunci, cu-nfiorare –

Cei ce atât de-amarnic s-au certat –

Şi-au zis: “În veci de veci, doar Unu-i Mare:

Hristosul nostru – Domn Adevărat!

Iar noi, în juru-i, turma de mioare –

Copii bătrâni, şi fraţi de rugăminţi –

Doar pentru că Îi facem ascultare,

Şi El ne dă Iubire de părinţi –“

30 ianuarie 2009

Aceasta a fost povestea cheltuielilor mele din concediu. Si ea, in cele patru versuri, pe care mi le mai aduceam aminte, privind biserica cea noua, cu turla scunda, si doua turnuri, si acoperis de arama, si ascultand cantecul maicuitei, mi-au adus in ochi, in gat, si in suflet, o panza de  lacrimi. Ma intrebam, inainte ca versurile sa imi vina in minte, ce voi mai fi facut eu, la viata mea, pentru Raiul altora? Si mi-au picurat in memorie acele versuri.

Aaaa!… mi-am spus. Am mai facut ceva!!!…

Ce bune sunt versurile astea, daca au facut un nerisipitor al dragostei, ca mine, sa planga!….

29 august 2011

 

http://www.roportal.ro/cautare/cultura-4.htm

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*