Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca

27.04.16 by

Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca

Motto: „Oamenii simpli înțeleg mai bine decât cei cultivați sensul imaginilor. Vorbirea imaginii e mai complexă și mai directă decât cea a cuvintelor.” (Sf. Ioan Gură de aur).

Primul care a sesizat cu justețe sensul „luminii de tonuri deschise” din pictura Bisericii Drăgănescu n-a fost un om tocmai simplu. Inainte să fie întemnițat 17 ani fără să fi fost adusă nici o singură probă a inventatelor vinovății (1), fusese profesor de Ascetică și Mistică la Facultatea de Teologie din București. În locul lui (al profesorului Nichifor Crainic) avea să predea în 1945-1946 asistentul său, arhimandritul Benedict Ghius. În anul universitar 1946-1947 cursul de ascetică și mistică ortodoxă a fost predat de prof. Ioan Gh. Savin (2) specializat în filozofie și teologie la Berlin și Heidelberg, închis „administrativ” la Sighetul Marmației din 1950 până în 1955. Din 1940 (si apoi din 1944) refugiat de la Chișinău unde fusese profesor universitar de apologetică și de filozofia religiei, Ioan Gh. Savin, la 65 de ani, a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 când a fost arestată mare parte din secția de istorie a Academiei Române dizolvată în 1948. La catedra de Mistică a lui Nichifor Crainic (reabilitat post-mortem si reprimit după 1990 în Academie) a urmat prof. Stăniloae în 1947-1948, după aceea mistica a fost scoasă din programul de studii teologice. Din cursul ținut de prof. Ioan Gh. Savin ne-a reținut atenția figura lui Renan desenată în Biserica Drăgănescu de Părintele Arsenie sub umbră de aripi de diavol, întrucât „raționalismul protestant” (3) l-a făcut pe Renan să separe firea umană de firea divină, considerând că Mântuitorul ar fi fost un mistic trăind transe extatice. Problema este însă fals pusă, explica la cursul său profesorul I. G. Savin: „căci Iisus Hristos, fiind Dumnezeu și om în aceeași persoană, nu se putea desface în două, separând persoana divină, făcând-o obiect al contemplației, de cea umană, devenită subiect al contemplației, ca apoi să se contopească una în alta datorită uniunii mistice” (I. Gh. Savin, Mistica și ascetica ortodoxă, București, 2013, p.72). Cel mai potrivit partener de discuție pentru Renan care a considerat Biblia simplă sursă istorică relatând despre omul Iisus (E. Renan, Viața lui Iisus, 1863) nu putea fi decât „modernul” Nietzsche. Odată cu pictarea bisericii de la Drăgănescu, Părintele Arsenie Boca sintetizează buna înțelegere dintre cei doi prin următoarele cuvinte: „Ți-am spus să fii pe pace. Oamenii l-au creat pe Dumnezeu”, îi spune lui Nietszche întunecatului Renan pufăind o țigare de foi, ca și Churchill cu care seamănă leit (3). Congestionat la față, Nietzsche adaugă mândru de închipuita sa ispravă: „Iar eu l-am omorât!” (în registrul de jos, pictat în stânga naosului).
Intr-o scrisoare către călugărul iconar Arsenie Boca, autorul Nostalgiei Paradisului (4) scria în 1971 că „Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului” într-un stil nou adus de „pictura nouă după viziunea nouă” a fostului stareț de la Sâmbăta de Sus. Imaginea de nuanțe paradisiace a sfinților „mângâiați cu penelul” pe zidurile sacre ar reflecta „spiritul și chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus” (Nichifor Crainic, Iubite Părinte Arsenie, în vol. Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăției, Deva, 2006, p.331-333). Însăși treimea de ipostasuri ale lui Dumnezeu este descrisă de imnografii bisericii ca „o lumină în trei străluciri” (5).
Poetul Vasile Voiculescu, practic ucis în temnița comunistă după arestarea sa în așa-zisul lot al Rugului Aprins (6) îi mărturisea indianistului Ion Larian Postolache că experiențele sale mistice l-au purtat prin cele mai felurite spiritualități (budism, teosofie, ocultism) ca să se întoarcă apoi la Platon (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Noetica luminii, în vol. Mistica Platonică, Slobozia, 1999, pp.114-132; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2016/02/noetica-luminii.pdf ) dar să sfârșească „prin a dori lumina cea albă, cea adevărată. Și am ieșit afară la ea cu ochii la cer” (7).
Arhim. Benedict Ghiuș (1904-1990) – a cărui studenție bucureșteană a fost scurtă, dar fericit plasată în timp (8) – precizase cu filozofică limpezime că există o înțelegere total raționalistă pentru care „chipul și asemănarea lui Dumnezeu în om” ignoră „chemarea omului la trăirea divină”. Pentru Sfinții Părinți, chipul lipsit de asemănare este întunecat, asemănarea fiind „frumusețea cea firească a chipului”. A crede că asemănarea se reduce la „conștiință, voință liberă și rațiune” reprezintă o înțelegere total raționalisă și ca urmare „total trunchiată” (arhim. Benedict Ghiuș, Taina răscumpărării …). După ce fusese în 1937 prefect de studii la Internatul Teologic din Cernăuți și pe urmă profesor la Liceul Seminarial din Bălți, părintele Benedict Ghiuș a fost hirotonit ierodiacon de mitropolitul Gurie Grosu care l-a adus la Chișinău. Părintele Arsenie Boca s-a aflat și el la Chișinău – de la începutul lui octombrie 1939 cu o bursă de trei luni (9) locuind „în obștea monahală de pe lângă Palatul Arhieresc din Chișinău” (Pr. Streza Nicolae Zian, Catisme ale Părintelui Arsenie Boca, 2008). La întoarcerea Părintelui Arsenie în decembrie 1939, el a avut acea experiență de neuitat în gara de la Chișinău.
Diadoh al Foticeei, căruia profesorul Ioan G. Savin de la Chișinău îi consacră un loc de cinste în cursul său de mistică, înțelegea prin păcatul originar o întunecare la chip a omului, spălată prin botez, care însă nu dă încă „asemănarea”. Chipul lui Dumnezeu în noi, „asemănarea se câștigă prin sforțarea noastră proprie și o atingem desăvârșit când dragostea lucrează în noi desăvîrșit” (Mistica și ascetica ortodoxă, 2013, p.98).
După smulgerea Bucovinei de Nord și a Basarabiei prin înțelegerea dintre Stalin și Hitler, când numărul refugiaților români a atins câteva sute de mii de oameni, rofesorul Savin și pr. Benedict Ghius s-au refugiat de la Chișinău la București. În ianuarie 1943 arhim. B. Ghiuș a fost ales Episcop de Hotin. Fiind scolit la Strasbourg si în bune relații cu Monseniorul Vladimir Ghica, neprietenii săi îl acuzasera de alunecari…papistase. Nu se știe dacă din această pricină numirea sa ca episcop n-a fost confirmată și nici dacă ulterior s-a plasat în aceeasi categorie dezavantajoasă faptul că în cei șase ani de temniță comunistă, când să facă si el o minune, arhim. Benedict Ghius a salvat de la moarte un preot unit (vezi Tertulian Langa, Trecând pragul tăcerii, 2008, p. 311). La una din anchetările prin torturare de după arestarea sa în noaptea de 13/14 iunie 1958, Benedict Ghiuș descrie activitatea asociației Rugul Aprins (1944-1948) ca „o experiență duhovnicească. Ea consta din îndemnul la credință, la rugăciune, la disciplină de sine, la muncă și la fapte de dragoste față de aproapele”.
Pe când era „ctitor de frunte al Filocaliei românești”, ierom. Arsenie Boca spusese că „noi nu suntem născuți de timp, ci de veșnicie. Deși trăim o vreme îmbrăcați de lumea aceasta, ni se întâmplă adesea ca fratele vis și sora moarte să ne dea târcoale și să ne despice făptura în două. Atunci scăpăm de chingile lumii văzute și ne trezim într-un alt fel de a fi și de a cunoaște”. In finalul interpretării sale dată parabolei fiului pierdut, starețul Mănăstirii Brâncoveanu se arătase interesat de „cauza pentru care omul ajunge să piardă chipul lui Dumnezeu” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O nouă interpretare a Parabolei Fiului Rătăcitor, în rev. „Origini. Romanian Roots”, ISSN 1094-5814, vol. XVI, July-Dec. 2012, pp.52-55).
La sfințirea Bisericii Drăgănescu (2 X 1983) i-a fost total interzis să ajungă. Legat de acea ocazie Părintele Arsenie Boca schițase ideile pe care le-ar fi dezvoltat dacă ar fi putut vorbi despre pictarea micuței biserici. În rândurile sale, el n-a menționat doar noutatea adusă de cele două registre „unul mai mare sus și altul, la o scară mai mică jos” în care a realizat pictura, ci a scris și despre evoluția „de la chip la asemănare” care ar fi „continuitatea de conștiință a atotprezenței lui Dumnezeu” (Părintele Arsenie Boca, Geneza picturii, în vol. „Capela Sixtină” a ortodoxiei românești: Biserica de la Drăgănescu, Deva, 2005, p. 16). Această continuitate de conștiință transpare din privirea sfinților, din chipurile lor luminate de ochii extrem de vii. Preotului paroh de la Drăgănescu îi părea, de pildă, că Paisie de la Neamț „parcă vorbește, parcă este viu, parcă ar sta să-l întrebi ceva.” (pr. Savian Bunescu, 1991, înregistrare video cu prezentarea Bisericii, fragmentar transcrisă în vol.4 de Mărturii, Ed. Agaton, Făgăraș, 2011, p. 207). Pentru Eliade, a cărui gândire filozofică răzbate din fiecare rând scris pe tema istoriei religiilor, mistica era credința în sfințenie (Jurnalul portughez, 23 sept. 1942).
După Simion Noul Teolog – citat de Părintele Benedict Ghiuș în lucrarea sa de doctorat din 1946, omul ar fi „chemat să se împărtășească de Dumnezeu, până a se face un dumnezeu-creat. Chemarea aceasta împlinită se numește asemănare”. (B. Ghiuș, Doctrina răscumpărării în imnografia Bisericii). In paginile concepute (probabil în 1983) despre pictura bisericii Drăgănescu, părintele Arsenie Boca a sugerat o gradație a asemănării, de la Maica Domnului care ar avea „cea mai mare asemănare cu Domnul Hristos”, la cei patru „martori ai Adevărului” care au fost evangheliștii. Accentul pus de Părintele Arsenie pe asemănare înțeleasă de el ca permanentă conștientizare a atotprezenței lui Dumnezeu face ca figurile sfinților, deși diferite, să aibă un aer comun. Aceasta a dus în 2007 la „descoperirea” autorului icoanei cu Sfânta Parascheva expusă la biserica Sfântul Antonie. În acea biserică de la Curtea Veche paroh fusese preotul Popescu Victor (1897- 1978) cu care Nae Ionescu scosese în 1928 revista „Logos”, preot căruia sub comuniști nu i s-a mai publicat nici o scriere. Anchetat pe 23 oct. 1968 după arestarea preotului Spiridon Cândea, fratele lui Cioran, avocatul Aurel Cioran (locuind într-o pivniță după cei 12 ani de închisoare) declarase că parohul de la Bogata Olteană era nemultumit de lipsa „posibilității de informare și tipărire a unor lucrări cu conținut religios” (Cioran și Securitatea, Iași, 2009, p.242; în acest sens, grăitoare este însăși lungimea intervalului de timp dintre 1948 și 1976 necesară cenzurii în cazul publicării celei de-a doua jumătăți a Filocaliei, primele patru volume tipărite între 1946 și 1948 fiind rezultatul eforturilor a patru mari personalități ale culturii românești: D. Stăniloae, Părintele Arsenie Boca, N. Crainic, Zorica Lațcu, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Părintele Arsenie Boca, Zorica Lațcu și Nichifor Crainic în culisele Filocaliei românești; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ).
Între anii 1934 și 1948 pr. Victor Popescu fusese bibliotecar și duhovnic la Seminarul Central „Radu Vodă”. Era perioada când Părintele Arsenie era student la Belle Arte și la Academia de Muzică Religioasă, fiind cazat în căminul studențesc de la „Radu Vodă”. Desigur că Părintele Arsenie Boca l-a cunoscut în acei ani pe viitorul preot paroh de la biserica Sfântul Antonie. Și cum hramul Bisericii de la Bogata Olteană (a cărei frescă pictată de Părintele Arsenie Boca a fost distrusă de securiști cu ciocanul) este Sf. Parascheva, e foarte probabil ca icoana să fi fost pictată pentru acea biserică al cărui paroh fusese arestat după invazia Cehoslovaciei din 1968, din octombrie 1968, fiind întemnițat până în 1971. Mai fascinantă decât descoperirea autorului micii icoane cu Sfânta Parascheva (pornind de la asemănarea ei cu icoana Învierii Domnului de la Biserica Drăgănescu ilustrând textul Tatianei Sergiu, Părintele Arsenie Boca sau Universul sfânt al culorilor din volumul Unde a fost biserica?, București, 2001, pp.165-168) ne pare însă cealaltă revelație avută de același student la Teologie (Alexandru Valentin Crăciun). Ne referim la visul prin care în 2007 i s-a descoperit partea pictată de Părintele Arsenie Boca la biserica Elefterie cel Nou (10) precum și semnificația ei ascunsă 46 de ani. Deși angajat ca pictor secund, Părintele Arsenie Boca a pictat întreaga boltă a altarului. Icoana o reprezintă pe Maica Domnului ținându-l în brațe pe Iisus copil în haine de pușcăriaș (Formula As, nr. 822/ 2008). Printr-o uimitoare revelație i s-a arătat studentului cum zeghea se poate transforma în raze dumnezeiești inundând cu lumina harului întunericul celulelor de temniță politică. O mistică a luminii aflată la îndemâna prea multor martiri ai temnițelor comuniste…
„Întrebat-am luminata ciorârlie,/ Candelă ce leagănă-n tărie/ Undelemnul cântecului sfânt:/ Unde sunt cei care nu mai sunt?/ Unde sunt cei care nu mai sunt?/ zis-a ciiocârlia: s-au ascuns/ În lumina celui nepătruns.” (acad. Nichifor Crainic, detenție politică între anii 1947- 1962).

1. vezi Nichifor Crainic, Răspuns la actul meu de acuzare, în vol. Memorii. Pribeag în țara mea, Muzeul Literaturii Române, București, f.a., ed. îngr. de Al. Condeescu, p. 251. Părintele Arsenie Boca l-a ascuns la Mânăstirea Brâncoveanu pe Crainic în iarna anului 1944 până în primăvara anului 1945, faimosul stareț fiind și cel care a salvat manuscrisele lui Nichifor Crainic după ce acesta a fost închis. Maica Zamfira, care-i fusese studentă la București, a dactilografiat și ascuns memoriile lui N. Crainic. Despre sărbătorirea fostului director al „Gândirii” la împlinirea vârstei de 80 de ani la care, printre mulți alti invitați a participat și poetul Radu Gyr, a se citi Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu; on-line: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/ .
2. Refugiat de la Chișinău, prof. Ioan Gh. Savin fusese profesor universitar de apologetică și de filozofia religiei din 1927, de la înființarea Facultății de Teologie (vezi Ioan Gh. Savin, Mistica și ascetica ortodoxă, București, 2013). Volumul este editat de Nemira și prezintă titluri greșite în foarte lacunara listă de scrieri, la biografie nemenționându-se anii detenției ilegale din închisoarea de la Sighetul Marmației, cum a tot pretins cenzura comunistă. În loc de Ființa și originea religiei, București, 1937, cei de la Nemira trec Știința și originea religiei (1937). La vremea terorii ideologice comuniste, pe listele cenzurii (vezi Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. 1945-1989, Ed. Enciclopedică, București, 2000, p. 453) figurau 7 scrieri ale profesorului revenit la Facultatea de Teologie din Chișinău, după recâștigarea provinciei cotropite vreme de un an de sovietici. Printre ele se află si studiul Ironie și istorie, publicat la Chișinău în 1943.
3. Nae Ionescu despre protestantism (video Bacău, Isabela Vasiliu-Scraba despre cursul naeionescian „Problema mântuirii la Faust”; on-line https://www.youtube.com/watch?v=we8dUIgk2ck , ). Despre filozofia lui Nae Ionescu a se vedea vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica şi în dubla ei înfăţişare, Slobozia, 2000 http://www.scribd.com/doc/132110995/Isabela-Vasiliu-Scraba-METAFIZICA-LUI-NAE-IONESCU-in-unica-%C8%99i-dubla-ei-inf%C4%83%C8%9Bi%C8%99are ; şi vol.: I.V.Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Ţuţea, Cioran, Noica, M.Eliade, M. Vulcănescu şi Vasile Băncilă, Slobozia, 2000 http://www.isabelavs.go.ro/Discip/discip.html ).
4. vezi N. Baciu, L-Europe de l-Est trahie et vendue. Les erreues tragiques de Churchill et Roosevelt. Les documents secrets accusent, 1985; cartea tradusă în engleză și în germană a apărut în romanește după 1990 cu titlul Yalta si crucificarea României; a se vedea și N. Baciu, Agonia României, București, Ed. Saeculum, 1997.
5. Cărțile acad. Nichifor Crainic fuseseră și ele interzise, scoase din librării și din bibliotecile publice. Peste 15 volume apăreau pe listele cenzurii (Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. 1945-1989, Ed. Enciclopedică, București, 2000, p. 133). Este meritul soților Petru și Magda Ursache de a fi re-editat Nostalgia paradisului după căderea comunismului, urmată de N. Crainic, Puncte cardinale în haos, Ed. Timpul, Iași, 1996, cu o prefață a profesorului universitar Petru Ursache, pp.5-13.
6. apud. Benedict Ghiuș, Taina răscumpărării în imnografia ortodoxă, București, Editura Institutului Biblic si de misiune al B.O.R, 1998, p. 18.
7. Pe 17 ian. 2014 în fișa lui Vasile Voiculescu (1884-1963) din ro-wiki (controlată de administratori cu interese ascunse, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ) era menționat numele proletcultistului Ov. Crohmălniceanu, fără a mai fi pomeniți și alți critici sau autori români care au scris pagini memorabile despre dr. Vasile Voiculescu, precum Bazil Munteanu, Perpessicius, Vladimir Străinu, Dinu Pillat, Adrian Maniu, Ovidiu Papadima, C-tin Ciopraga, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eugen Simion, Serban Cioculescu, G. Călinescu, etc. „Uitată” era si categoria de martir al închisorilor comuniste (categorie pe care mafioții care controlează Wikipedia.ro o tot șterg, deconspirându-se astfel ca urmași ai celor care au masacrat timp de două decenii sute de mii de români în închisori politice cu regim de exterminare), categorie în care a fost silit să intre poetul Vasile Voiculescu, arestat la 73 de ani (pe 5 august 1958) pentru „vina” de a fi scris poezie mistică. Condamnat la 5 ani, Vasile Voiculescu a decedat după patru ani de temniță grea si încă un an de dureri atroce, după „mutarea” pe targă, la 30 aprilie 1962, din închisoarea Aiudului la Dispensarul TBC-Turda, urmată de țidula de eliberare din închisoare pe 2 mai 1962. În eseul meu despre WIKIPEDIA. Ro, semnalasem manipularea din umbră a acestei enciclopedii on-line, control asupra căruia atrăgea atenția însăși echipa care inițiase proiectul. Prin menționarea criticului stalinist din garda veche a Anei Pauker, transpare odată în plus cripto-comunismul mafiei din umbră care face ca Wikipedia.ro să nu fie „o sursă obiectivă de informare” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri, http://www.scribd.com/doc/171896306/Isabela-Vasiliu-Scraba-Wikipedia-ro-citit%C4%83-printre-randuri). Iată recunoașterea „vinovăției” scriitorului, din dosarele Securității condusă din umbră de Alexandru Nicolschi/ Nicolau/Grumberg, general NKVD aflat până în 1962 în structurile de vârf ale instituției (vezi S. Rădulescu-Zoner, Poporul Român anti-semit? in rev. Căminul Românesc, an 30, nr.2 (117), iunie 2011): „Recunosc că am scris și difuzat poezii începând din anul 1947 și până în prezent. Eu [Vasile Voiculescu] am scris multe poezii cu conținut religios de îndemn la o viață duhovnicească (de rupere de viață) care, prin interpretare, pot părea a avea un caracter dușmănos față de regim, așa cum este poezia Noul arhitect [V. Voiculescu, Gânduri albe, Cartea Românească, București,1986, p.274] și altele, cum sînt poeziile Neagra labă , Cerșetorul și altele” (semnat: Vasile Voiculescu). Cât a fost arestat, biroul său de lucru a fost devastat de organele represive ale statului polițenesc, biblioteca distrusă si chiar acolo, în camera unde locuise dr. Vasile Voiculescu până la arestare, îi fuseseră instalați chiriași. Pe patul de moarte, înainte de a -și da duhul, poetul martirizat i-a zis fiului său mai mic: „Ionică, eu mor! M-au omorât! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu.” (Vasile Voiculescu, 25 aprilie 1963, vezi dr. Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu. Anii de detenție, Buzău, 1993).
8. Horia Ion Groza, Rugul aprins: Părintele Benedict, dr. V. Voiculescu, în rev. „Origini II/ 2012, p.48.
9. După ce intrase în învățământul superior prin concurs, arhim. Benedict Ghiuș i-a fost profesor Părintelui Sofian Boghiu care era în anul III de Teologie si care peste ani a scris despre fostul său profesor un întreg volum: Benedict Ghiuș, duhovnicul inimii, Ed. România Creștină,1998. Înaine de plecarea lui Benedict Ghiuș pentru studii la Strasbourg, studiile sale bucureștene de teologie în paralel cu filozofia au durat un singur an la vremea Asociației Criterion înființată de Petru Comarnescu, Mircea Vulcănescu (cel care a fost asasinat în închisoare, vezi video din 25 nov.2011, Tecuci, Colocviul Mircea Vulcănescu, http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ ) și Mircea Eliade. După Țuțea, la conferințele Criterionului, cel mai apreciat era metafizicianul Nae Ionescu, „singurul filozof român care a făcut școală” ( vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Himera Școlii de la Păltiniș ironizată de Noica; online http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera%20scolii%20de%20la%20Paltinis%20ironizata%20de%20Noica.htm ; precum si I. Vasiliu-Scraba, Himera disciopolatului de la Păltiniș, prilej de fină ironie din partea lui Noica; online http://www.omniscop.ro/himera-discipolatului-de-la-paltinis-pretext-de-fina-ironie-din-partea-lui-noica/ ; Petre Țuțea a supraviețuit regimului de exterminare din temnițele comuniste unde a pătimit peste 11 ani). În jurnalul ținut în Portugalia, diplomatul Mircea Eliade consemna pe 1 oct. 1944 că își „păstrează liniștea spunând de câte ori poate Tatăl nostru” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade si detractorii lui; sau online http://www.clipa.com/a7934-Isabela-Vasiliu-Scraba-Eliade-si-detractorii-lui-sau-Rafuiala-oamenilor-de-r226-nd-cu-omul-superior.aspx ).
10. Perioada bursei primită de Părintele Arsenie Boca trei luni de la Chișinău nu este menționată în lucrarea de licență în teologie publicată de Ioan Gânscă la Cluj în 2002 sub titlul O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns ; online, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ).
11. Părintele Arsenie i-a spus preotului paroh Savian ca n-a mai pictat nici o altă biserică, „a lucrat doar puțin la Elefterie”. Biserica Drăgănescu e prima si ultima, făcută ca o „jertfă, ca un omagiu”. Pentru darul care i l-a dat Dumnezeu, lasă în urma lui „această pictură, ca să fie pentru toți” (Părintele Arsenie- un om mai presus de oameni, Făgăraș, 2011, p.210).
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*