„Cerul din inima mea”, autor Irina Lucia Mihalca – Premiul Special al Juriului al Juriului la Concursul International de Publicatii „EXPRESIA IDEII”, martie 2018

12.04.18 by

„Cerul din inima mea”, autor Irina Lucia Mihalca – Premiul Special al Juriului al Juriului la Concursul International de Publicatii „EXPRESIA IDEII”, martie 2018

Primim pentru publicare:
Volumul “Cerul din inima mea”, apãrut la Editura Eurostampa din Timişoara, 2017, se deschide cititorului printr-un poem remarcabil având acelaşi titlu asemeni unei porţi prin care se deschide sufletul autoarei Irina Lucia Mihalca, un univers frumos şi luminos dar fragil. ( « Cerul din noi ne vorbeşte, culorile sunt mai intense,/ Sãrut cerul acesta, un anotimp al iubirii,/ un anotimp al nostru.» sau « Un izvor se deschide mereu spre lume./ Tot ce am nevoie port lãuntric.» si « Cineva mi-a spus: -Vezi, asta-i biserica ta!/ atâta Luminã ai adus aici »).
Poeta se asociazã ori se substituie, prin iubire, pânã la dispariţie, cu o gingaşã floare exoticã, «Hoya», numitã şi « Floarea de cearã » în versuri precum « Te voi vedea ca Hoya înlãcrimatã » sau « Hoya şi femeia se amestecã, neutralizându-se » concluzionând « Iubirea, inefabila forţã / prin care se deschid / toate cupele florii pe cerul tãu de catifea! »
În universul poetei, iubirea şi existenţa sunt situate în « eternul prezent », acolo unde « totul trece şi curge » şi « nimic nu respirã » iar « Bãrbatul este ramura de care stã agãţatã femeia / pentru a-i depãna povestea, a-i transmite starea,/ a-i comunica sentimentul/ şi a-l duce în vizor ».
Periplul cititorului prin acest univers este permanent însoţit de cântecul îndrã-gostiţilor care se cautã fãrã încetare « Prin imensitatea cerului cãlãtorim printre stele ,/ modelãm visul în realitate, cãldura topeşte zãpada».
Fiecare poem prezent în carte este o cãlãtorie , o minunatã poveste care te far-mecã prin limbajul folosit (“femeie devoalatã”, “vis straveziu”, “lumina degetelor”, “binecuvântare albã”, “ceata sfârşitului”, “galben suspin”, “bucurii colorate”, etc.), cãci “ Fiecare om cu povestea sa / dintr-o poveste cresc noi poveşti”. Povestea iubirii e mereu aceeaşi, diferã doar personajele şi cãlãtoria pentru cã « Într-un râu nu poţi intra de douã ori,/ chiar dacã intrãm în apa din acelaşi loc va fi totuşi alta»; ele diferã doar dacã aleg ca sã zboare prin cerul cu stele ori sã se târascã pe pãmânt, cãci « Mulţi cãlãtoresc degeaba/ sau, poate, / nu s-au întâlnit cu adevãrul lor».
Pentru cã se vorbeşte despre cãlãtorie şi zbor, volumul Irinei Lucia Mihalca s-ar fi putut numi la fel de bine şi “Douã aripi în zborul spre luminã”, titlul poeziei sale de la pag.146, deşi parcã nu ar fi fost la fel de cuprinzãtor…
Poeta întreabã profund şi sublim: « Privim, de multe ori, cu ochii mari la stele,/ dar ele privesc, la noi, vreodatã ?/ Cu tine se–ntâmplã ceva, o viaţã de om! ». Ea mai constatã cã « În viaţã ne cãutãm tot pe noi,/ atingerea fiinţei, /o clipã , doar, prin care rãul îşi opreşte curgerea . », astfel cã « Atingem ceruri. Cu forţa a mii de voci/ ne cântam iubirea,/ suntem peste tot şi niciunde,/ mereu noi paşi şi trepte vor fi în toate… ». Existã şi un poem cu titlul « O poveste e viaţa », în care Irina Lucia Mihalca invitã la meditaţie asupra sensului vieţii şi obligativitãţii alegerii: « Nu toţi reuşesc sã gãseascã uşa tainicã./ Ca s-o gãseşti trebuie s-o cauţi,/ ca sã o cauţi trebuie sã ştii s-o faci./ Acolo e taina, puţini îi cunosc cifrul. ». 
Pentru autoarea cãrţii, « Realitatea este acolo unde eşti cu gândul, / stelele cunosc drumul, iar luna-l urmeazã,/ trebuie sã fii în visul cuiva pentru a-l visa». De aceea este iubirea importantã pentru cã ea devine un instrument de apreciere şi un reper, o certitudine. ( « În oglindã ne uitãm / – nu pentru a ne vedea imperfecţiunile -, / (ci) ca sã ne vedem perfecţi. ») Foarte interesant acest motiv al oglinzii în versurile Irinei Lucia Mihalca pentru cã descoperim prezenţa în carte şi o oglindã a apei în care se oglindeşte nu doar cerul, ci şi gândul omului, chipul sãu interior « un zbor peste apele – oglindite de stele, / o mare cu valurile care se sparg de ţãrmul sufletelor noastre, / un foc biruit de apã. / O uimitoare clipã de iubire! ».
Uneori, în cãutarea sensului vieţii, oglinda poate fi chiar şi pãmântul (« Priveşti în oglinda câmpiei din noi, / priveşti / şi continui obosit drumul. » Iar titlul poemului de la pagina 101 este «Oglinda de la capãtul drumului». La pagina 87, în poemul « Între chin şi sublim, o punte de nuferi » , oglinda este din nou prezentã atunci când ziua de mâine este consideratã « o filã nouã din oglinda tãcerii». Iar în poemul « Atingerea sufletului », de la pagina 72, poeta spune: « În armonia privirii tale mã oglindesc,/ adâncul din tine–l simt ».
Mai sunt desigur, pe lângã oglindã şi alte motive literare prezente în versurile Irinei Lucia Mihalca cum ar fi clepsidra, voalul, inima, zborul, lumina, apa, etc. care sporesc complexitatea mesajului şi obligã la reluarea lecturii. Iubirea se dovedeşte a fi mesajul şi laitmotivul cãrţii care strãbate timpul şi spaţiul, vehicolul miraculos al zborului uman « inima unei femei/ seamãnã cu o clepsidrã / în care , poate ,/ într-o zi n-o sã mai ai loc… »
Jocurile de cuvinte (« Un vis într-un vis–evantai! Simbolic vis! » sau « plutim şi nu ştim cum plutim,/ simţim şi nu ştim cum simţim », «Floarea de colţ a mãceşului iubirii», «Apocalipsul »), repetiţiile, sublinierile şi trimiterile mitologice ( «fiica lui Agamemnon », «Styx», «Lethe») şi mistice ( «Cavalerule semit,/ nicicând nu l-ai învins pe Allah» sau «Pãşesc în Sãlile Amenti, respir aerul mistic al serii») , din carte mãrturisesc o erudiţie (« rãmân o efigie în interiorul tãu », « lumi paralele », « eoni de ani », « Calea Lactee », « hoya, floarea inimii », « prin geometria luminii – un dar al vieţii -, / ceremonia inocenţei codificatã alchimic! », « rezoneazã chintesenţa matricei ») şi o spiritualitate aparte ale autoarei (« Respiraţia înseamnã viaţa, / dacã existã, existã şi viaţã! », « templul Luminii », « Du-mã spre rãsãritul soarelui lãuntric! »).
Ea foloseşte un limbaj doct din sfera ştiinţelor ( « cercuri concentrice » , adâncul faliilor », «simţiri magnetizate », « contururi, linii, puncte ») ori din domeniul muzical ( « Sonata Lunii în diferite game » sau « pe acordurile lui Bach», « Arta fugii », « pictura lui Bruegel ») .
Pe alocuri, dupa criterii aparent neânţelese, autoarea strecoarã cuvinte şi fraze în alte limbi strãine, poate, în scopul de a justifica universalitatea iubirii şi a vieţii « Alâcâsişhi tini calea… », « Le vent, le cri », etc.)

Volumul «Cerul din inima mea» ar putea fi considerat un inedit poem cinematografic suprarealist în care precizãrile şi concluziile autoarei alterneazã cu replicile şi visele personajelor ( cei doi îndrãgostiţi) în care cititorul intrã în contact cu o poezie unicã, trãitã, dar, mai ales, muncitã! Existã în texte multe apropieri literare, nu ştim dacã întâmplãtoare, cu poezia a doi titani români: Mihai Eminescu ( « Pe râul tãu alunec, în lumea ta pãtrund / sã-ţi vãd cerul senin şi uit ce caut, / şi uiţi cã sunt, uitãm de noi! ») şi Nichita Stãnescu ( « Nu toţi scriu poveştile pe pietre,/ nu toţi ştiu cã fiecare piatrã / are atâtea straturi şi tot atâtea poveşti» sau « Piesa se terminã cu un pui de albatros, / începe cu o pasãre maturã ») dar aceasta nu contestã meritul Irinei Lucia Mihalca de a fi reuşit o poezie genialã, net superioarã multora dintre creaţiile româneşti publicate în ultimul timp.
Recomandãm aceastã carte cititorilor erudiţi şi sau dornici sã guste reale momente de înãlţare şi exaltare.
© Mariana Bendou şi Vasile Ruşeţi
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*