Cele bune să se adune…

05.12.18 by

Cele bune să se adune…

Într-o ţară şi-ntr-o epocă în care sunt popularizate prin toată mass-media românească (şi preluată de cea străină) doar faptele negative, duc la neîncrederea în forţele proprii. „Prin noi înşine” era deviza sloganul liberalilor care au făcut România economică; azi avem liberali în ţară şi „populari” în afară, care votează contra intereselor ţării. Prezentarea cu perseverenţă, demnă de o acţiune nobilă, a ştirilor negative, duce, implicit la euroscepticism şi tare aş fi curios dacă la un eventual referendum, românii s-ar mai pronunţa în favoarea familiei statelor europene (care ne consideră colonie de tip medieval) sau ar vrea o ţară neutră, precum Austria, Elveţia, Luxemburg, Monaco etc., în care bugetul alocat înzestrării armatei ar fi distribuit sănătăţii, culturii, infrastructurii etc., cu parteneriate comerciale şi economice cu toate statele lumii, inclusiv cu China, „cea mai instruită ţară din lume”, cum a considerat-o Eminescu la vremea sa.
Faptele bune trec neobservate, ca şi cum ne-ar dăuna. Dacă presa „descoperă” un preot beat la volan face un caz şi trece cu vederea sutele de preoţi sau călugări cu vocaţie care acordă asistenţă socială altor sute de suflete nevinovate şi chinuite, inclusiv copii, cum este cazul Aşezământului preoţesc-social de la Valea Plopului.
În schowbiz-ul românesc aflăm că un manelist a fost bătut, că alte „vedete” sunt remarcate după numărul amanţilor şi li se oferă emisiuni tv ca adevărate modele. Pe cealaltă parte, sunt artişti care-şi respectă statutul, se respectă pe sine şi-şi respectă publicul.
Tudor Gheorghe, de pildă, inconfundabilul nostru actor, compozitor, interpret (neputându-l încadra într-o formulă) trudeşte din greu şi după pensionare, pregăteşte noi şi diferite spectacole în care pune în valoare adevărata cultură română (în timp ce alţii cultivă, cu succes bănesc, genuri ce ţin de subcultură sau pseudocultură).
Tudor Gheorghe a făcut şi altceva decât să încânte sufletele miilor de români: a dispus ca, din banii rezultaţi din concertele sale din Craiova să fie achiziţionaţi şi sădiţi pomi ornamentali în Bănie, începând cu Parcul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” şi continuând cu noul parc „Hanul Doctorului”.
Este incredibil şi impardonabil gestul consilierilor liberali, userişti şi pmpişti din Consiliul General al Primăriei Capitalei de a se opune acordării lui Tudor Gheorghe a titlului de cetăţean de onoare al Bucureştilor. Nu mai avem niciun respect pentru valorile naţionale?!
La Ţănţăreni, comună gorjeană are în componenţa sa şi satul Floreşti, în care a şezut, în vara anului 1878 Mihai Eminescu, la conacul junimistului N. Mandrea şi al soţiei sale, Zoe, nepoata lui N. Bălcescu. Aici, primarul comunei, prof. Maria Vasilescu, care conduce destinul acestei aşezări de peste 20 de ani, a reamenajat parcul pe locul în care era conacul cu pricina, complectează colecţia Muzeului „M. Eminescu”. În toate satele componente comunei Ţânţăreni, uliţele sunt asfaltate, apa curentă este trasă la fiecare gospodar, în faţa porţilor sunt sădite flori (ca-n Bucovina), casele se menţin curate. A reînfiinţat Festivalul anual „M. Eminescu” care are loc în luna iunie. Mai nou, a dezvelit alte două statui reprezentându-i pe Eminescu şi pe Tudor Vladimirescu (care-şi stabilise aici tabăra sa pandurească).
În somptuosul Palat Jean Mihail, azi Muzeul de Artă din Craiova, caricaturistul şi graficianul Gabriel Bratu a fost sărbătorit pentru cele şapte decenii de creaţie. Debutează la numai 14 ani, în pantaloni scurţi fiind, în cotidianul „Înainte”, continuând până azi să onoreze acest ziar (schimbat în „Cuvântul libertăţii”) cu spumoasele sale caricaturi însoţite de texte pline de haz şi umor (uneori usturător). Şi-a oferit serviciile şi altor publicaţii din ţară („Ramuri”, „Amfiteatru”, „Gazeta literară”, „Moftul român”, „Urzica”, „Harababura”, „Satiricon” etc.), are 240 de prezenţe în expoziţii locale şi naţionale, 32 de expoziţii personale deschise în ţară şi în străinătate (Danemarca, Canada) şi 129 de prezenţe la saloanele internaţionale de caricatură din numeroase oraşe de pe întregul Mapamond. El însuşi a organizat 12 ediţii ale Salonului Internaţional de Caricatură „N. Petrescu-Găină” din Craiova. Pentru aceste creaţii a primit numeroase premii şi a fost ales vicepreşedinte al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România (preşedinte: Ştefan Popa Popa’s) şi este cetăţean de onoare al Craiovei.
Ca student al Institutului de Arte plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti s-a remarcat şi ca actor pe scena Casei de Cultură „Gr. Preoteasa” (alături de Eugen Papadima, remarcabilul nostru psihanalist). Deşi născut şi crescut în buricul oraşului Craiova, Gabriel Bratu s-a manifestat şi ca un îndrumător cu vocaţie al folclorului şi tradiţiilor populare româneşti, în cadrul Casei Creaţiei Populare Oltenia, remarcându-l pe pictorul naiv Ghiţă Mitrăchiţă din Bârca lui Adrian Păunescu sau lansând cântăreţi de muzică populară. Le-a cunoscut pe celebrele Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătăreţu şi întreaga generaţie de aur a folclorului românesc. Cunoaşte istoria şi poveştile Craiovei, el, Gabriel Bratu, dar şi prietenul său, bibliofilul Barbu Bohoreanu, astfel încât un ziarist profesionist sau realizator radio-tv ar crea o adevărată fonotecă de aur înregistrându-i pe cei doi onorabili craioveni. A fost omagiat direct sau prin Caietul-program al expoziţiei personale la Muzeul de Artă pentru cei 70 de ani de caricatură în primul rând ca Om şi apoi ca un autentic artist de către prietenii şi admiratorii săi: Mircea Canţăr, Em. Ştefârţă, Ştefan Popa Popa’s, Cornel Udrea, M. Pânzaru-PIM, Dan Lupescu, Dodo Niţă şi, nu în ultimul rând, de Ion Prioteasa. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a demonstrat încă o dată că a investit enorm nu numai în cultură, infrastructură, industrie, servicii etc., dar mai ales a investit în oameni, chiar dacă unii l-au dezamăgit. Gabriel Bratu merita acest gest onorabil de recunoaştere a laturii sale umane şi artistice.

Municipiul Drobeta Turnu Severin a beneficiat de două mari personalităţi: I.G. Bibicescu şi Teodor Costescu care au onorat urbea nu numai prin activitatea lor profesională, ci mai ales prin actelor de caritate.
I.G. Bibicescu (1848-1924), cu studii de Drept la Bucureşti şi Paris, a fost ziarist la oficiosul liberal „Românul”, director al Băncii Naţionale (numit la 16 noiembrie 1895), viceguvernator (în 1914), guvernator. A publicat studii economice, dar şi „Poezii populare din Transilvania”, culese şi adnotate. A fost un autentic bibliofil, întreaga sa colecţie de carte donând-o, la rugămintea lui T. Costescu – oraşului Tr. Severin, fiind deschisă publicului în Palatul Culturii. A donat 20.000 volume astfel ca „Severinul să aibă cea mai frumoasă bibliotecă din ţară, după oraşele Bucureşti şi Iaşi”, cum notează T. Costescu. Biblioteca se deschide publicului la 23 oct. 1921, înfiinţând filiale în judeţ, donând cărţi în Banat, Serbia, Basarabia, Bucovina, Ardeal, Dobrogea. S-a opus deciziei guvernului şi regelui de a expedia tezaurul Băncii Naţionale la Moscova, a realizat unificarea monetară după făurirea României Mari.
Biblioteca „I.G. Bibicescu” este în curs de revenire în Palatul Culturii (după mutarea ei pentru a se efectua reparaţiile), atât fondul de carte cât şi mobilierul, ambele fiind vechi valori patrimoniale naţionale.
Teodor Costescu (1864-1939) a fost profesor, om politic, membru al Academiei Române, a construit pentru Turnu Severin, cu eforturi logistice şi financiare deosebite, un excelent Palat al Culturii, inaugurat în 1924, un monument de arhitectură şi funcţionalitate. A determinat, ca prefect al Mehedinţului, construirea a 121 de localuri noi de şcoală, cinci spitale, o şcoală de agricultură, farmacii săteşti, iar satul Vânjuleţ a devenit o aşezare model. După 1990, Palatul Culturii „T. Costescu” a intrat în reparaţii capitale, fiind reinaugurat în 2016, ca instituţie publică, cu multiple funcţionalităţi culturale. De atunci, actuala conducere a Palatului Culturii îi omagiază anual pe cei doi mari filantropi. Anul acesta, la 23 noiembrie 2018 la mormintele lor din Cimitirul Central a avut loc o slujbă de pomenire, iar la Palat şi un colocviu omagial, la care şi-au adus contribuţia intelectualii locului: Ileana Roman, Maria Cristina Firu, Victor Rusu, Cornel Boteanu, Mircea Borcoman, Val. Vasilescu, Mite Măneanu, Tudor Răţoi, Cristian Aniţa, Ion Olaru etc. Este un gest firesc al celor de azi pentru cei de ieri, patrioţi şi filantropi în adevăratul sens al cuvântului, ale căror gesturi se cer imitate şi în vremea noastră. Pentru aceasta este nevoie de reîntronarea spiritului civic în mentalul colectiv contemporan.
Despre comuna suceveană Dumbrăveni am mai scris cu prilejul Simpozionului Internaţional „M. Eminescu”, la care participă academicieni şi oameni de cultură din România, Basarabia, Bucovina, Turcia, Serbia etc. Recent, la 1 noiembrie 2018, Primăria Dumbrăveni (primar Ioan Pavăl, secretar Mihai Chiriac) a semnat un acord de colaborare cu Academia de Ştiinţe a R. Moldova (preşedinte: acad. Gh. Duca). Parteneriatul îşi propune acţiuni culturale şi ştiinţifice care „definesc identitatea naţională în Anul Centenar al Marii Uniri”. Deja Primăria Dumbrăveni este copartener în organizarea Congresului Mondial al Eminescologilor de la Chişinău, iniţiat şi coordonat de acad. Mihai Cimpoi, în colaborare cu Academia Română.
Ceea ce-şi propune concret şi inedit Primăria Dumbrtăveni este ridicarea unui monument dedicat limbii române şi va fi dezvelit pe 31 august 2019, de Ziua Limbii Române. „Monumentul limbii” (realizat de Vlad Basarab şi Andrei Ciubotaru) va reprezenta „poporul român de pretutindeni şi va deveni biblioteca de sinteză universală, ca timp şi spaţiu, a limbii române”. Monumentul va fi realizat în România şi va fi amplasat în Grădina Botanică din Chişinău (de ce nu în faţa Academiei de Ştiinţe sau pe Aleea Clasicilor?!).
La Chişinău, la editura Gunivas, acad. Mihai Cimpoi a elaborat ediţia a II-a, revăzută şi adăugită a Dicţionarului enciclopedic Mihai Eminescu, lucrare de referinţă şi unicat în cultura română.
La Bucureşti, Academia Română încheie ediţia a II-a revizuită, adăugită şi adusă la zi a Dicţionarului General al Literaturii Române (iniţiatorul şi coordonatorul general fiind acad. Eugen Simion), în 10 volume şi, probabil, o addenda. Fundaţia Naţională pentru Ştiinţăşi Artă a Academiei Române (condusă de Maya Simionescu şi Eugen Simion) a editat aproape 250 de titluri de carte românească şi universală, în colecţia „Opere fundamentale”, iniţiată, coordonată şi prevăzută cu câte un studiu introductiv de acad. Eugen Simion. Eforturile logistice, financiare şi de editare (în ediţii de lux), deşi mari, au fost depăşite şi încununate de succes.
Poate cineva socoti câte vieţi umane a salvat Raed Arafat prin crearea unei instituţii naţionale SMURD, cu sacrificii pe care le-a surmontat. La orice oră din zi şi de noapte, când se întâmplă câte o catastrofă, Raed Arafat este prezent şi dă explicaţiile de rigoare. Cunoscător perfect al limbii şi culturii române (spre deosebire de familia fostei case regale, prezentă preţ de o oră pe postul naţional de televiziune), doctorul Raed Arafat dovedeşte vocaţie, modestie, competenţa profesională. În noaptea accidentului lui Gr. Vieru (care trebuia, ca din Reni (Basarabia de Sud), unde-i prefaţase concertele lui Fuego, să ajungă la Galaţi, unde avea întâlniri cu cititorii, conform afişelor; la cerere, el a abandonat proiectul Galaţi spre a merge la Chişinău unde şi-a găsit sfârşitul), Adrian Păunescu l-a trimis la spitalul din Chişinău. Fără nicio aroganţă, Arafat s-a pus în slujba dr. Ghidirmic, încercând salvarea vieţii unui mare poet al neamului. Raed Arafat este un mare român şi el poate şi trebuie să fie dat ca model pentru acei „români” antinaţionali, europarlamentari care, votează împotriva României.
Şi tot la subiectul străinii care ne-au iubit/iubesc România cu nedisimulată sinceritate, îl trecem, fără şovăire, pe prinţul Charles, moştenitorul Casei Regale Britanice. Declarându-se urmaş al lui Vlad Ţepeş (domnitorul hulit într-un manual de istorie „alternativ”, scris de trei istorici români), rudă cu renumita contesă Claudine Rhedey, înmormântată la Sângiorgiul de Pădure (stră-străbunica Reginei Elisabeta a Marii Britanii), prinţul Charles a făcut o uriaşă şi binemeritată propagandă României, a deschis în centrul Londrei un magazin cu produse ecologice româneşti şi l-a adus pe carismaticul reporter de la BBC, Charlei Ottely, care a prezentat ţara noastră într-un serial-documentar de televiziune, Chipurile României, la modul superlativ. În faţa lor ne scoatem pălăria!
Anthony Quinn (1915-2001), a jucat în Zorba grecul, făcând cunoscut lumii dansul popular grecesc „sirtaki”. A jucat magistral şi în filmul Ora 25 (împreună cu Virna Lisi), după romanul omonim al scriitorului Constantin Virgil Ghiorghiu (1916-1992), obligat de un decret regal din noiembrie 1944 să rămână în străinătate (împreună cu toţi scriitorii şi filosofii români ataşaţi cultural sau de presă la ambasadele României înainte de 23 august 1944). Filmul de excepţie, Ora 25 a fost realizat 1967 la Hollyood s-a filmat în Timocul sârbesc, Franţa şi Italia, toţi actorii fiind străini. Anthony Quinn a jucat, în acest film, şi hora românească, îmbrăcat în straie populare româneşti. Noi n-am ştiut să popularizăm în lume acest film şi această horă, cum a făcut grecii. Mai mult, la moartea celebrului actor nici măcar nu s-a amintit c-a jucat şi într-un film românesc. Într-unul din turneele de succes ale lui Tudor Gheorghe în SUA, menestrelul român, îmbrăcat într-un „cojoc de Dăbuleni cu laibăr de Vădastra”, a fost zărit în barul unui teatru de pe Broodway de celebrul actor american care l-a abordat, întrebându-l dacă haina este indiană: „I-am spus că e românească. «A! România» – zice. Am proiectat un film”, spune Quinn cu mândrie.(în cartea interviu realizată de Mircea Pospai).
Străinii, Prinţul Charles, Raed Arafat, Charlei Ottely sunt mai români decât mulţi dintre conaţionalii noştri care-şi urăsc şi hulesc ţara.
Toate aceste fapte bune adeveresc din plin proverbul cum că omul sfinţeşte locul şi lasă un nume bun pe pământ şi în posteritate.
Tudor Nedelcea
P.S. 1. În cinstea Centenarului, familia regală a fost activă; dorea cu orice preţ să se remarce. Astfel, prinţesa Lia, îmbrăcată ca şi soţul ei, în straie româneşti, a mâncat, în postul mare, „porc de ceafă”. Când solicită retrocedări peste retrocedări, tot aşa pocesc cuvintele şi noţiunile?!
2. Aproape că s-a oficializat denumirea Parcului Carol I ! Or, se ştie, parcul a fost donat de mitropolitul Filaret II, fost episcop de Râmnic, un cărturar al vremii: a tradus, împreună cu Chesarie, Mineele, care cuprindeau o „predoslovie” (prefaţă), cu date despre istoria noastră, dar şi alte cărţi de cult. Ales mitropolit în 1792, pentru trei ani (moare în 1795), lasă prin testament moşii şi locuri din Bucureşti pentru educaţia copiilor orfani. Regele Carol este legat de acest parc prin organizarea, în 1906, a unei expoziţii privind realizările dinastiei sale în cele patru decenii ( de unde, probabil, s-a inspirat Dej şi Ceauşescu). Este moral şi legal să-i respectăm cu evlavie pe cei care au făcut acte de caritate şi nicidecum pe cei care şi le-au însuşit!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*