“Cel mai frumos poem nu l-am scris încă.” – Interviu cu poeta Sanda Panait

16.05.12 by

“Cel mai frumos poem nu l-am scris încă.” –  Interviu cu poeta Sanda Panait

Fire creativă, pasionată de studiu, poeta Sanda Panait a fost și este o mare iubitoare de cultură. Membru activ al Fundației Culturale ANTARES din oraşul în care locuieşte – Galați, Sanda Panait are diverse colaborări la reviste de specialitate sau proiecte culturale. Poeta, care este licențiata a Facultății de Sociologie Psihologie “Spiru Haret”, Bucureşti, este preocupată și fascinată totodată, de științele umaniste. Vorbind despre sine, Sanda Panait ne mărturiseşte că în ceea ce o priveşte, copilăria este locul în care călătoreşte mental în timp, cu drag, pentru a se încărca de freamăt, veselie și frumos. Pentru ea, copilăria și părinții – mamă, tarancă simplă, dar o femeie cu o personalitate puternică, iar tatăl, un om dârz – sunt autentice repere în viață. Poetă s-a născut pe 29 octombrie 1969 în comuna Pechea din județul Galați, este căsătorită și are un fiu.

 

“Am scris şi scriu pentru că nu pot altfel”

 

Octavian Curpaş:  Ce anume te-a determinat să scrii?

 

Sanda Panait: Am început să scriu încă din copilărie, poezii despre mama în revista “Cutezătorii”, apoi acest lucru s-a manifestat permanent în jurnalele (2 la număr) pe care le-am ținut din adolescență până l-am născut pe Sebastian (fiul meu). Am scris și scriu pentru că nu pot altfel, pentru mine a scrie nu este o meserie, ci un fel de a fi. Scriind simt că mă descarc şi încarc în acelaşi timp. Scrisul îmi spală parcă sufletul de toată mizeria acumulată în viața de zi cu zi, în scris mă definesc și redefinesc, mă descopăr şi redescopăr simplu – scrisul este stâlpul de lumină din ființa mea, care atunci când mă zbat în întuneric mă luminează.

 

O.C.: Cine sunt mentorii tăi, cei care te-au ajutat să îți descoperi talentul și te-au încurajat să scrii?

 

S.P.: Cred că talentul mi l-a descoperit Jeni, una din amicile mele vechi, o moldoveancă de dincolo de Prut, căreia îi citeam adesea gândurile mele. Ea m-a făcut să-mi conştientizez talentul și să ies cu el în lume. Primul meu mentor a fost Corneliu Antoniu, om cu o valoare deosebită din punct de vedere literar, dar ce e foarte important, un mare descoperitor de talente. Văd și astăzi uimirea din ochii mei, în timp ce-mi descria adevărata lume a scrisului, îmi amintesc și acum câteva expresii cu care avea să mă pregătească pentru lungul drum al facerii mele literare: “Lumea scrisului este o lume murdară din care înflorește frumosul, trebuie să te gândeşti dacă poți să-i faci fată, poezia dacă nu eşti pregătit, este de o gelozie cumplită, ucide.” M-a speriat și fascinat în același timp. Apoi, mi-am luat curajul să trimit textele la un concurs de poezie și acolo l-am cunoscut pe cel de-al doilea mentor al meu, scriitorul Marius Tupan (de la a cărui dispariție uimitoare s-au împlinit în decembrie doi ani), un om extraordinar, o personalitate debordantă și care avea în comun ceva cu primul meu mentor: a publicat în revista Luceafărul, a cărui director era, cei mai mulți tineri din toate revistele de cultură. Din acel moment, am rămas prieteni foarte buni și mi-a încurajat mersul literar, ultima discuție am avut-o chiar înainte cu o zi ca el să se hotărască brusc, să se mute într-o stea, poate mai aproape de visele lui.

 

Debutul

 

O.C.: Ai debutat în revista “Luceafărul”, București, în anul 2000. Ştiu că debutul tău se leagă și de primirea unui premiu. Te rugăm să ne vorbeşti despre acest eveniment.

 

S.P.: Aşa cum aminteam mai devreme, în mai 2000, am participat pentru prima dată la un concurs de poezie “Costache Conachi”, Tecuci, Galați, unde președintele juriului era criticul Dan Cristea, iar membri juriului: Marius Tupan, Cezar Ivanescu, Valeriu Stancu, Cassian Maria Spiridon, Stelian Vicol. Mi-au mărturisit ulterior (cu toți rămânând în relații de prietenie din acel moment), că a fost o dispută între ei, o parte din ei dorind să iau premiu I și altă parte II, ca într-un final, să împart locul I cu un băiat din Iaşi, de al cărui destin poetic n-am mai auzit, din păcate. Scriitorul Marius Tupan a fost plăcut impresionat de talentul, chiar dacă destul de timid din poemele mele, acordându-mi și premiul revistei Luceafărul. Este pur și simplu momentul decisiv în evoluția mea literară.

 

O.C.: După acest premiu au mai urmat și alte distincții literare. Care sunt acestea? Care dintre ele ți se pare cea mai importantă pentru cariera ta literară?

 

S.P.: Odată depăşită timiditatea începătorului, am trimis după câteva luni, versuri la un alt concurs național de poezie, dedicat marelui Nichita, din Mehedinți – “Sensul Iubirii”, unde am luat locul III, stârnind astfel interesul pentru publicațiile de specialitate din tară. După 2 ani, am fost onorată cu premiul pentru debut în volum, la festivalul internațional de poezie “Serile de literatură ale revistei ANTARES”. Din motive personale, a urmat apoi o pauză în implicarea destul de activă pe care o aveam în acel moment în viața literară festivaluri, concursuri, publicații, etc. Am revenit în 2009, iar în decembrie am fost premiată de Revista Porto Franco cu Premiul ION TRANDAFIR pentru poezie, 2009 iar în ianuarie 2010 am fost onorată cu o DIPLOMA de EXCELENTA din partea bibliotecii VA Urechea. Cel mai important premiu din păcate, nu voi mai fi aici să-l ridic, dacă îl voi primi: nemurirea.

 

“Fulgerul de nisip”

 

O.C.: Eşti autoarea volumelor de versuri “Fulger de nisip” (2000), “Timp rătăcit” (2005), “Fără îngeri” (2009). Ce au în comun aceste volume și ce aduce inedit, fiecare dintre ele?

 

S.P.: În mod cert, toate poemele mele au în comun personalitatea mea, frământările autodefinirii mele psihologice, sociale, literare. Mai au în comun imagistica, atunci când mă despoi de traiul de zi cu zi și mă întorc în poezie simt și trăiesc lucrurile într-un anume fel, pe care încerc să-l redau cât de fidel pot cu ajutorul versului. La capătul fiecărui poem nu rămâi cu nimic, decât cu o imagine ce ar fi putut fi definitivă, cu imaginea unei lumi în stare de grație. Cred că diferența volumelor o da evoluția mea, sunt un coleric conştient de valoarea lui, dar în permanență competiție cu mine, îmi place să mă autodepăşesc permanent, astfel încât Sanda de astăzi să aibă rădăcinile în ieri și plantele în mâine. Ce face diferența între volume? Diferența este dată de maturizarea mea artistica, de unghiul din care privesc viața, iubirea, natura, moartea, etc. tot universul temelor abordate de mine. E ca într-un tablou, atunci când lumina cade pe o altă latură, se schimbă sensul și forma mesajului.

 

O.C.: Ai un volum preferat? Dar un poem preferat?

 

S.P.: Paradoxal, volumul preferat este cel care încă… n-a apărut și cred că mereu va fi aşa. Parafrazând, aş spune că cel mai frumos poem nu l-am scris încă…!! Și totuşi: Fulgerul de nisip din volumul cu acelaşi nume, Tango-n apus și Lux din Fără Îngeri.

 

ANTARES

 

O.C.: Ce este Fundația Culturală Antares?

 

S.P.: Este fundația culturală care în 1997 a dat prima revista culturală privată din România, de după revoluție: ANTARES. Este fundația care a înființat în acelaşi an, festivalul internațional de literatură “Serile de poezie ale revistei Antares”, care a ajuns la a 11-a ediție și meritul pentru contribuția la dezvoltarea și promovarea literaturii romane “Ordinul Cavalerilor Danubieni” (au fost decorați de-a lungul timpului: Fănuș Neagu, Nicolaie Breban, D.R. Popescu, Cezar Ivanescu, Marius Tupan, Vasile Spiridon, Dan Cristea, Ion Flora, etc), fundația care a dezvoltat cultural zona, ducând literatura română peste tot în lume.

 

O.C.: Care este rolul tău acolo?

 

S.P.: N-am o poziție oficială, pentru că timpul nu-mi permite să fiu zilnic prezenta acolo, dar neoficial, sunt membru activ, mă implic în adunarea materialelor pentru revistă, uneori chiar selecția său editarea lor, de participarea la organizarea diverselor activități ale fundației, precum: lecturi publice, manifestări culturale cu diferite ocazii, festival, etc., dar pot spune că sunt și liantul care de multe ori, uneşte personalități pline de orgolii nefondate, pentru că nemurirea doar opera ne-o asigura, nu-i aşa? Anul acesta voi fi și unul din directorii festivalului de poezie. Am în comun în acest moment, cu revista ANTARES un proiect, o revistă pentru copii, se va numi ANTARES-Planeta Piticuților și speram să apară din Martie și al cărei director sunt, mai sunt multe altele…

 

Cenaclul Literar „Noduri și Semne”, Galați

 

O.C.: De când eşti membră a Cenaclului Literar „Noduri și Semne”, Galați?

 

S.P.: Membră sunt din 98 cred, dacă îmi amintesc bine, dar activitatea mea în cenaclu a suferit destul de multe sincope, la puțină vreme, cca 2 ani, am simțit (cu tot respectul pentru cei care încă fac activitate acolo) ca locul meu nu e acolo, că pur și simplu mustesc într-o baltă, și eu îmi doream să devin somon… Aşa că, deşi am rămas amică cu mulți din cenaclu, foarte rar ajung acolo, pot spune mai mult din respect pentru amintirea locului în care am citit public propriile creații.

 

O.C.: Ce ai dori să ne împărtăşeşti din activitatea ta la acest cenaclu?

 

S.P.: N-am multe de împărtăşit, am lecturat de 2 ori propriile creații, am ascultat și am dat sfaturi nou-veniților, celor care aveau curajul uneori și obrăznicia alteori, de a citi, dar asta mult după ce voi fi fost recunoscută pentru valoarea talentului meu.

 

O.C.: La ce publicații colaborezi?

 

S.P.: De-a lungul vremii, am colaborat cu mai toate revistele de specialitate din țară: Luceafărul, Porto Franco, Antares, Convorbiri literare, Cronica, Contemporanul, Interfețe, Hyperion, Boema, Poezia, precum și cu ziare că: Viața liberă, Impact, Ora 25, Evenimentul zilei, etc.

 

“Poezia actuală… nu s-a definit perfect”

 

O.C.: Ce părere ai despre poezia contemporană?

 

S.P.: În toate vremurile de tranziție, când perspectiva scurtă înfățişează valori răsturnate, scriitorul crede în datoria lui să-şi aducă sprijinul în reformarea societății, din păcate cred că în contextul actual avem prea puține poezii și prea mulți poeți?!? Asta ca să nu-l citez pe Mihai Eminescu “e uşor a scrie versuri…” Important este ca poezia exista, că reuşeşte să facă față progresului tehnic, fie vorba între noi care tinde să ne transforme în nişte roboți sclavi ai consumismului material. Sincer, se scrie prea mult și se citeşte prea puțin. Dar niciodată poezia și filosofia n-au atins cote uimitoare de cititori. Poezia actuală cred că nu s-a definit perfect, aşa cum s-a definit în trecut: saptezecism, optzecism, etc… Poate că e și greu să mai vină ceva nou după Nichita…

 

O.C.: Cine sunt poeții contemporani ale căror scrieri îți place să le citești și iar să le citeşti?

 

S.P.: Din literatură româna va rămâne mereu în topul meu cel a cărui poezie și dacă s-ar scrie mâine ar fi perfectă și actuală-nichita Stănescu, am să-l flatez pe prietenul meu, scriitorul și preşedintele USR Galați/Brăila Corneliu Antoniu pe care recitindu-l am senzația că am scris eu câte un poem său altul – apoi a rămas în topul preferințelor mele, poetul cu care am crescut: Adrian Păunescu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu iar din cea universală scriitorul de origine turcă, laureat al premiului Nobel 2006 Orhah Pmunk, Garcia Marquez și OSHO, i-aş savura cu plăcere oriunde, oricând.

 

O.C.: Ce sfat ai dori să le dai celor care abia acum încep să scrie?

 

 

S.P.: Să se înarmeze cu răbdare, am spus-o și zilele trecute unui poet în cadrul Salonului Literar Axis Libri, să scrie indiferent de ce reacții stârnesc, să scrie dacă simt, de o mie de ori despre aceleaşi lucruri, fără teama de a cădea în ridicol, pentru că adevărata judecata n-o primeşti decât de la oameni excepționali, un autor este foarte rar recunoscut de contemporanii săi, îl recunoaşte posteritatea. Nimeni nu-ți poate garanta viitorul care este oricum, unul trist: trist dacă ratezi, trist dacă triumfi, pentru că te arunca de multe ori în vulgaritate.

 

“Noaptea evreului”

 

O.C.: Ştiu că ai în curs de apariție un volum de versuri și un roman. Ai dori să le dezvălui cititorilor noştri câte ceva despre aceste cărți, ce aduc nou, ce teme abordezi, ce surse de inspirație ai avut?

 

S.P.: Complexitatea ideilor care mă inunda deseori în cascadă mă determina să scriu și să citesc mai multe cărți în acelaşi timp, prin alternanta. Fiind un pas nou și destul de îndrăzneț ca abordare, am să vorbesc despre roman. Romanul «Noaptea evreului» cred că vine să completeze complexitatea și valențele scriitoarei Sanda Panait. Este un roman la care lucrez de câțiva ani și a cărui idee m-a străfulgerat pur și simplu, într-o noapte. Se vrea a fi un roman complex, un roman cu inflexiuni socio psihologice, unde se împletesc procedee artistice care creează un univers captivant de inteligenta emoțională. Este povestea dramatică a unei fetițe care în urma accidentului părinților moşteneşte o avere și devine astfel ținta minții diabolice a surorii vitrege, care încearcă să o îngroape de vie, nu reuşeşte s-o ucidă, cade în comă și rămâne aşa cca 10 ani, iese din comă și suferă de amnezie până într-o noapte când întâlnind un domn evreu, acesta reușește să-i declanşeze brusc fluxul emoțional care deschide cutia Pandorii: îi revine memoria și reconstruieşte ca pe un joc de puzzle, fiecare moment al destinului de până atunci. Psihoze, vieți răsturnate, amestecuri de situații și devalizări ale unor caractere infecte din preajma să răstoarnă și pun personajul într-o altă lumină. Cred că am descifrat suficient, cât să vă stârnesc curiozitatea…

 

O.C.: Ce planuri de viitor are scriitoarea Sanda Panait?

 

S.P.: Să fac din scris principala mea preocupare, ştiu că nu întâmplător a plantat în ființa mea Dumnezeu fărâmă aceasta de talent, trebuie să fi avut un rost și acest rost trebuie să-l urmez, să trăiesc din scris și să ajut oamenii cu scrisul meu fie literatură, fie cărți de specialitate (psihologie). Știu, în contextul socio – politico-financiare din România de astăzi, pare o utopie și totuşi…, victoria aparține celor cu mentalitate de învingător.

 

“Nu știm niciodată cât de darnici vor fi zeii cu noi”

 

O.C.: Cum îți petreci timpul liber?

 

S.P.: Mmmm, urăsc asta: cum e timp liber…, adică să nu fac nimic???? E poate demagnetizata expresia, fiind adesea nefericit plasată. Eu n-am timp liber. Îmi place să-mi trăiesc viața aşa cum simt (de aceea am și trecut în mediul privat) și fiecare clipă e importantă fie că lucrez, citesc, scriu, o petrec cu familia ori prietenii, fie că mă plimb pur și simplu pe faleza Dunării sau alergând aiurea la volanul maşinii uitând uneori cine sunt, unde sunt…

 

O.C.: Ce hobby-uri ai?

 

S.P.: E greu de spus, literatură și psihologia sunt pentru mine și profesii (chiar dacă prost retribuite), e clar că fără ele nu pot și primul imbold este să mă îndrept spre ele când am o clipă la dispoziție, să citesc, scriu, meditez, să analizez, sunt lucruri pe care le-aş face iar și iar și iar… Mă fascinează astrologia, îmi place natura, iubesc fiecare copac, colină, fiecare colț de stânca din munte său fiecare strigăt al mării, fiecare manifestare a naturii. Ador să călătoresc în natură.

 

O.C.: Ce mesaj ai dori să le transmiți cititorilor noştri?

 

S.P.: Să se caute, să se găsească și să trăiască în deplină armonie cu ei înşişi și cu ceilalți, conştientizând importanta fiecărei clipe și a faptului că… nu știm niciodată cât de darnici vor fi zeii cu noi, cine ni-l garantează pe mâine…? Nimeni – atunci să-l iubim pe astăzi!

 

(Interviu realizat în martie 2010)

 

 

 


 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*