CE-NSEAMNĂ ZBORUL…

28.11.18 by

CE-NSEAMNĂ ZBORUL…

Mă-nalț pe cerul neted și sufletul mi-e plin.
Albastre gânduri, iată, mi le adăp din stele.
Și vântul poartă-n plete, miresme de pelin,
Se unduiesc copacii sub zările acele.

Ce-nseamnă zborul lacom, se vede-n astă seară:
Sub creștete de rouă, într-un altar senin,
Mi se inundă ființa cu topuri de cerneală,
Ce-au să-mplinească visul în anii care vin.

Înot adânc, sălbatic, pe creștete de lună,
Și-mi rotunjesc cuvântul sub cerul lunecos.
Într-un căuș al clipei, toți îngerii se-adună
Și torc, în falduri, firul, subțire și frumos.

Zadarnic, ochi de smoală mă săgetează-ntruna
Și vor, cu sânge rece, să rupă zborul sfânt,
Aceste aripi saltă, nu obosește una,
Sunt candelă aprinsă-ntre boltă și pământ.

IN CURSUL NOSTRU…

În cursul nostru, ne topim cu sete
Într-un izvor ce curge lin și dens,
Și clipele ne par întruna bete,
Atâta drum, atâta mers…

E jar de bucurie viața toată,
E plans adânc într-un tăciune ud,
E dor cioplit în munți înalți de piatră,
Lumin-ascunsă-n steaua de la sud.

În cursul nostru, frământăm ulcioare,
Cioplim în noi covoare și grădini,
Zvârlim în ploi, speranțele cu soare
Și-apoi ne semănăm printre arini.

DESTIN
M-adăpostește viața într-un căuș de rouă,
Mă-nlănțuie, cu sete, cu brațul ei firav,
Mă naște din nimica, mă moare-n lună nouă,
Mă culcă-n toamna, iute, ca pe un fir bolnav.

Mă ispitește viața cu-arome-mbătătoare,
Cu sori săpați în aur și făuriți frumos,
Și mă lovește aprig cu brațele-i avare,
Îmi pune aripi noi sau mă trântește jos.

Mă macină lent viața, ca pe un bob de sare,
Mă biciuie puternic, m-acoperă cu flori,
Mă soarbe cu tandrețe, mă-nvăluie-n culoare,
Mă risipește-n grabă, printre clăbuci de nori.

E viața risipire? E rai sau iad deodată?
În goana ei nebună, alunecă cu noi
Și colorează timpul c-un nume, doar o pată,
Ce se topeșe-n taină, în aur sau noroi.

Nu-i toamnă…

Nu-i toamnă, ca a noastră, nicăierea,
Bătută în cristale de argint,
Cu vânt suav și dulce cum e mierea,
Poieni aprinse care nu te mint,

Nu-i nicăieri arama ce lucește,
Și pomi ca niște lumânări de lut,
Nici galbenul pădurilor, pe creste,
Dar mai ales mirosul de pământ,

Nu-i nicăieri o toamnă ca a noastră,
Gravat-adânc ăn slovele de foc,
Nici iarba crudă, de sub bolt-albastră,
Nici cerul gri, cu toate la un loc,

Nu-i toamnă, ca a noastră, nicăierea,
Demn o purtăm, în noi, de când ne știm,
O-mpreunăm cu visul și tăcerea
Și-o bem, la masă-n cupele cu vin.
METAMORFOZE

Ne macină timpul în găuri de smoală,
Ne bântuie toamna cu fața ei goală,
Ne pierdem prin ceața oceanului dens,
Ne macină timpul în grabnicu-i mers,

Se macină carnea pe oase bătrâne,
De-a lungul, de-a latul, cascade în spume,
Ne pierdem și ochii, și gurile rele,
Ne macină timpul în negre himere,

Ne zgârie noaptea cu unghii de smoală,
Ne cheamă pământul cu fibra lui rară,
Și sângele curge prin găuri de fum,
Ne macină timpu-n copite de scrum.
ÎN MINE
În mine, se torc vremuri de-altădată,
Se rotunjesc ca miezul unui măr,
Sunt fire lungi de viață colorată,
Ce curg apoi, pe-o aripă de nor,

În mine se-ntorc doinele cu fața,
E-un jgheab imens, în care plâng cu foc,
În mine plânge cerul dimineața,
Și stelele își caută noroc,

Prin mine trec răspunsurile toate,
Se tălmăcesc pe-o rază de cristal,
În mine-i ziuă-aprinsă, dar și noapte,
În mine-i strigăt aspru de metal,

În mine sunt strămoși cu visuri nalte,
Istorii frământate dinadins,
În mine trăiesc dorurile toate,
Răzbate-n mine-atâta necuprins,

În mine, toamna ghemuită-și strange
Gutuile cu miezul lor dulceag,
În mine-i răsăritu-n stropi de sânge,
Și-apusul tot în gura unui mag,

De ce prin mine? Sunt doar fir de apă,
Sunt doar o frunză ruptă din copac,
O aripă deschisă, care saltă,
Și-un vis care răzbate-adânc, în larg,

Eu sunt cuprinsul unui cer de rouă,
Sunt oază răstignită-n univers,
Nu-mi trebuie comori, tai luna-n două
Și prind o stea și-o luminez prin vers,

Eu sunt albastrul pur din infinit,
Cuvintele îmi clocotesc sub tâmplă,
Voi? Doar cenușa bună de privit,
Prin care drăcușori sălbatici umblă,

Am tot ce vreau, am raiul la picioare
Și sub peniț-aștern doar flori de crin,
Am apa descântată în ulcioare,
Și-un suflet pur, atâta de senin,

Rămân în colțul nepătat de ură,
Rămân așa cum mi-am dorit a fi,
Nu-mi trebuie otravă și minciună,
Ci doar un ciripit de ciocârlii.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*