CARLO TROYA a scris istoria europeană REALĂ !

05.04.16 by

CARLO TROYA a scris istoria europeană REALĂ !

Editura Uranus/ EU din Bucureşti ne oferă, în anul de graţie 2015, un volum revoluţionar, fascinant şi copleşitor prin puzderia de adevăruri istorice sintetizate cu acribie documentară, acurateţe stilistică şi fineţe de chirurg de talie mondială, ce stăpâneşte, la perfecţiune, laserul clarviziunii, ci nu pe acela al vagului. Volumul Argumente pentru rescrierea istoriei europene. Despre istoria şi arhitectura geto-gotică” – antologie reunind trei studii fundamentale ale istoricului italian Carlo Troya – este al treilea din colecţia ,,Marketing istoric”, în care au apărut, anterior: Hyperboreii şi zamolxismul, de Branislav Stefanovski & Al. Dabija (2013), respectiv, Getica de Iordanes (2014).
Însumând 584 de pagini (format A5), volumul a fost prezent în standurile expoziţiei de cărţi şi reviste din 30 noiembrie 2015, de la centrul Cultural din Zlatna (,,Târgul Aurului”), judeţul Alba, unde s-au desfăşurat lucrările a două secţiuni şi reuniunea în plen, de încheiere, a Congresului Spiritualităţii Româneşti.
Arhitectul volumului (editor şi autor al unei minuţioase prefeţe, de 34 de pagini) este Dl Dumitru Ioncică. Referenţi ştiinţifici: Gabriel Gheorghe şi Dr. Mircea Chelaru. Traducerea celor trei tronsoane ale cărţii aparţine doamnelor: Rodica-Adelina Locusteanu (Anexă la volumul al doilea sau ISTORICE GETICĂ SAU GOTICĂ); Ana-Maria Moraru (Apendice la volumul al doilea adică PARALIPOMENE LA FAPTELE GETICE SAU GOTICE sau FAPTELE DACO-GETO-NORMANDE); Paula Voicu (Apendice la volumul al doilea sau FAPTE VIZIGOTICE, urmat de Discurs despre arhitectura gotică). Textele în limba engleză sunt traduse de Mihaela Chiţac, iar cele din latină – de Sorana Man.
Toate textele publicate – acum, în premieră absolută, după mai mult de 160 (o sută şaizeci) de ani de la ediţia princeps – în această carte impresionantă sunt însoţite de versiunea originală, în italiană (pe pagina din stânga, iar pe cea din dreapta – transcrierea în română).
Volumul imprimat, recent, de Editura Uranus / EU din Bucureşti se încheie cu Nota bibliografică privind opera lui CARLO TROYA, care cuprinde 18 titluri de lucrări fundamentale, urmată de reproducerea fotografică a Tăbliţei 21 de la Sinaia: Fortificaţiile dacice din munţii Orăştiei.
Intitulat, cu modestie, dacă nu cumva chiar cu un soi de smerenie Prefaţa editorului, studiul introductiv – pentru că eseul Dlui Dumitru Ioncică întruneşte toate atributele obligatorii pentru un demers doctoral, academic – este structurat în opt micro-capitole, care, exceptându-l pe primul: Cine este Carlo Troya?, respectă/ rezumă vectorii de forţă ai studiilor marelui istoric italian: Geto-Dacii, Goţii, Facilităţi istorice: vandalii şi hunii, Goţii în Sud-Vest, Creştinarea geto-goţilor, Drumul spre Nord al ostrogoţilor, Despre arhitectura geto-gotică.
Percutant, primul paragraf al exegezei – scrise cu profesionalism şi aplomb de Dumitru Ioncică – respectă imperativul absolut cerut de scriitorul american Paul O’Neil: ,,Întotdeauna, apucă cititorul de gât în primul paragraf, afundă-ţi degetele în beregata lui în cel de-al doilea şi ţintuieşte-l de perete până la ultimul rând”.
Iată intro-ul editorului: ,,Publicăm pentru prima dată în limba română un ansamblu din scrierile istoricului italian Carlo Troya, apărute între anii 1844-1857, care dezvăluie un desen istoric incitant, în care neamul daco-geto-goţilor, unul şi acelaşi, apare ca făcător de istorie şi contributor masiv la etnogeneza popoarelor europene din zona de sud şi septentrională a Europei şi, totodată, exportator de cultură prin amprenta decisivă lăsată de aceiaşi daco-geto-goţi asupra culturii europene la începutul Evului Mediu”. Ai reţinut, Stimate Cititorule?… Pentru o rapidă deschidere a minţii tale şi pentru o grabnică fixare a acestor sintagme demne de memorat, le repetăm – conform pedagogiei tradiţionale : ,,unul şi acelaşi” – ,,neamul daco-geto-goţilor”, ,,făcător de istorie şi contributor MASIV la etnogeneza popoarelor europene (…), EXPORTATOR DE CULTURĂ prin amprenta decisivă lăsată (…) asupra culturii europene…”.
În al doilea paragraf, Dumitru Ioncică îşi înfige, temerar, degetele în beregata noastră, a cititorilor, afirmând tranşant şi dezarmant, lăsându-ne fără replică: ,,Dacă un asemenea demers ar fi venit din partea unui istoric român, în mod sigur, acesta ar fi fost taxat drept paranoic şi ar fi fost trimis la tratament sau, în cel mai bun caz, ar fi fost ignorat cu condescendenţa cuvenită. Totuşi, lucrurile stau un pic altfel”.
Urmează un microportret, pe cât de concis, pe atât de relevant, al autorului acestor texte ştiinţifice şocante, de acum mai bine de 160 de ani, publicate la Napoli, în Italia. Trăind între 1784-1858 (la decesul său, Mihai Eminescu împlinea opt ani), contele Carlo Troya – ne învederează cercetătorul operei sale: Dumitru Ioncică – ,,este un istoric cu o foarte serioasă pregătire juridică, om politic (a fost, la un moment dat, prim-ministru al regatului celor două Sicilii) şi totodată exponent al unei mişcări care preconiza o confederaţie de state italiene sub egidă papală”.
Istoricul Carlo Troya rămâne, în literatura de specialitate, ca autorul unei prodigioase Istorii a Italiei din Evul Mediu – Storia d’Italia del Medio Evo, în 15 volume, care totalizează în jur de 8.700 (opt mii şapte sute) de pagini, dintre care peste 3.500 (trei mii cinci sute) despre goţi. Opera istoricului Carlo Troya include şi o vastă exegeză referitoare la Codul Diplomatic Longobard. ,,Comentator inspirat al biografiei şi al operei lui Dante” – subliniază Dumitru Ioncică, în prefaţa sa -, Carlo Troya este recunoscut şi ca ,,autor al unui erudit şi substanţial Discurs despre arhitectura gotică”.
După ce precizează segmentele selectate – pentru volumul în română Argumente pentru rescrierea istoriei europene. Despre istoria şi arhitectura geto-goţilor -, editorul afirmă cât se poate de răspicat: ,,Carlo Troya demontează cea mai mare eroare a istoriei antice”, eroare pricinuită de Tacit şi Pliniu cel Tânăr, aceea că goţii, prin cele două ramuri, ostrogoţii şi vizigoţii, ar fi fost triburi germanice.
Este EROAREA care ,,a viciat atât istoria popoarelor europene, cât şi istoria arhitecturii europene” – constată, fără drept de echivoc, pe baza operei istorice a lui Carlo Troya, analistul său din zorii secolului XXI: Dumitru Ioncică. El evidenţiază, cât se poate de limpede: ,,Firul istoric general al acestor scrieri (…) este că goţii, a căror apariţie pe scena istorică europeană nu a fost niciodată explicată convingător de către istorici, ei bine, aceşti goţi (ostrogoţi, vizigoţi, gepizi şi alte etnii similare) sunt descendenţii şi continuatorii naturali ai daco-geţilor pomeniţi în istorie de Herodot, Strabon, Platon, Cicero, Diodor Siculul, Iordanes, ca să ne referim doar la câteva nume mari, iar transformarea fonetică geţi/ goţi este un fenomen istoric pe deplin explicabil în condiţiile istorice în care s-a produs”.
Portretul in aqua forte, pe care îngrijitorul ediţiei şi prefaţatorul versiunii în română i-l face istoricului italian aduce în prim-plan, ca într-un basorelief, săpat în piatra nemuririi, dimensiunea lui Carlo Troya de ,,savant de anvergură prin abordarea sa istorică amplă”, care face parte ,,din acea familie rară a erudiţilor aplicaţi”.
În cadenţă din ce în ce mai captivantă, Dumitru Ioncică argumentează că istoricul italian porneşte de la Iordanes, ,,singurul istoric contemporan cu epoca getului Teodoric cel Mare” . Mai mult decât atât, Carlo Troya îl completează, ,,îl clarifică şi-l îmbogăţeşte” pe Iordanes, ,,apelând la sursele istorice încă disponibile la vremea sa”, după care menţionează irevocabil: ,,Este, totodată, singurul istoric care oferă lumii un tablou general şi coerent în legătură cu ce s-a întâmplat în Europa în primul mileniu şi jumătate al erei noastre – în care, atenţie!, protagoniştii scenei europene sunt geto-goţii”.
Înscrierea în context istoric şi conexiunile de rafinament irefragabil continuă astfel: ,,Este o perioadă istorică densă, consistentă, schimbătoare şi zbuciumată, care pregăteşte afirmarea creştinismului ca religie, cultură, dar şi ca putere politică şi se anunţă primele crochiuri ale statelor europene”.
Operând şi obligatoria racordare la evoluţia cercetărilor ştiinţifice din ultimul veac -, Dumitru Ioncică ţine să evidenţieze, pe deplin întemeiată, calitatea de vizionar a lui Carlo Troya, dat fiind că tot ceea ce acesta a scris acum 160 de ani ,,vine să confirme rezultatele cercetărilor pluridisciplinare recente despre istoria veche a românilor, adică a celor care continuă în acest areal neamul antic al geto-dacilor, cu toate transformările şi denumirile istorice suferite”.
Exegetul precizează doar unul dintre rezultatele spectaculoase ale cercetărilor ştiinţifice de la cumpăna mileniilor: şi anume ,,confirmarea scrisului geto-dacic, făcută prin descoperirea Tăbliţelor de la Sinaia”.
Cu deloc disimulată mulţumire întru spirit românesc şi mândrie naţională -, înzestratul editor român notează: ,,Carlo Troya este un superb şi generos avocat pro bono al neamului nostru, inteligent şi obsedat de adevăr. El ne oferă, peste timp, cel mai frumos şi cel mai veridic act de identitate al poporului român.”.
După ce menţionează că Iacob Grimm (unul dintre celebrii fraţi, autori de literatură fascinantă pentru copii şi tineret) îi reproşa contemporanului său, Carlo Troya, că ,,în condiţiile istorice complicate ale Italiei din acea vreme (…), se ocupă de istoria dacilor” -, exegetul Dumitru Ioncică evocă descrierea caracterului lui Troya realizată de istoricul francez Charles de Tocqueville, care afirmă: ,,…a uitat repede prezentul, în favoarea trecutului, încearcă (…) să ne convingă asupra identităţii Dacilor, Geţilor, Goţilor şi Normanzilor, pe care noi, oricum, NU o contestăm. Ce fericit trebuie să fie acest om – continuă Tocqueville – care, în astfel de momente, mai este capabil să se intereseze de Daci şi de Goţi”.
Imediat după această evidenţiere, editorul pune degetul pe o rană imensă, cât deşertul Sahara, Tibetul şi Gobi la un loc, rană incredibilă, produsă de ignoranţa – privind acest subiect – probată gros, de-a lungul unui secol şi jumătate, de specialiştii noştri în domeniu.
Scriem ignoranţă, ci nu imbecilitate ori trădare – pentru că, totuşi, totuşi, ne vine greu să credem că toţi cărturarii noştri de marcă au fost implicaţi în vreo conspiraţie ocultă… Desigur, cu excepţia reprezentanţilor Şcolii Ardelene, agenţi clari ai papistaşilor, cumpăraţi de Vatican, pentru a debusola şi a şterge creierelor românilor, pentru a-i aburi cu falsul istoric în conformitate cu care ,,de la Râm ne tragem”.
Enorma rană istorică este generată de aparenţa (realitatea?!?) că acest învăţat, Carlo Troya, a rămas ,,complet necunoscut mediilor istorice şi academice din România. Nici un istoric român, mare sau mic, NU-l cunoaşte sau cel puţin NU l-a semnalat în vreo lucrare istorică scrisă. Nici Iorga, nici Pârvan, nici Hasdeu, nici Densusianu, ca să nu mai vorbim de istoricii Academiei Române, mai recenţi ori actuali, NU-l menţionează”.
Ofuscarea şi năduful lui Dumitru Ioncică se amplifică exponenţial, pe măsura detalierii uimirilor sale: ,,NU putem spune că istoricii români nu cunoşteau limba italiană (n.n. ba chiar, unii dintre ei, erau şcoliţi până la nuanţe de mare fineţe, îndeplinind şi funcţii de înalţi demnitari ai statului român în Italia!!).
Reproducem, în cele ce urmează, pasajul cu acuzele cele mai grave, sângerânde ca rănile Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, în amurgul domniei sale, peste Moldova întreagă: ,,Dacă e să continuăm şirul mirărilor, nu ne putem explica de ce istoriografia română NU cunoaşte sau ignoră redutabilul tratat The Cambridge History of India (şase volume) publicat în 1922. În primul volum al acestui tratat se demonstrează, de exemplu, că Vedele ca literatură şi filozofie, îşi au originea în zona Carpaţilor şi că reprezintă cultura anticilor pelasgi migraţi în mileniul trei din Carpaţi în India şi NU invers, cum susţine în mod superficial şi total neadevărat istoria şi lingvistica europeană, inclusiv istoria şi lingvistica română.”.
Aproape clocotind de o mâhnire colosală, Dumitru Ioncică îşi continuă, cu fervoare debordantă, disecţia, întrebându-se, pe ton grav, acuzator, de cor din tragediile antice greceşti: ,,De ce tratatul lui Robert Sheringham, de la 1670, De Anglorum Gentis Origine Disceptatio, în care se demonstrează, în peste 600 (n.n. şase sute) de pagini că străbunii anglilor au fost geţii, NU este cunoscut de istoricii români? Sau Tăbliţele de la Sinaia, care confirmă argumentaţia istoricului italian privind trecutul nostru daco-getic? Şi nici constatarea celor de la UCLA, şi apoi de la Cambridge privind faptul că în mileniul cinci înainte de Hristos în Europa cele mai multe dovezi arheologice referitoare la existenţa vreunei culturi se găseau cu precădere în arealul populat azi de români?”.
Pentru a pune un ultim şi extrem de dureros punct ,,acestor mirări şi acestor ciudăţenii” – precizând că scrierile lui Carlo Troya au fost tipărite în pragul anului istoric 1848 -, Dumitru Ioncică nu se sfieşte să facă trimitere la o altă anomalie teribilă – şi anume aceea că, în acele vremuri, ,,Ion Heliade Rădulescu se căznea să potrivească limba română tradiţională cu veşmântul total nepotrivit al limbii italiene”.
Apoi, Dl Ioncică încearcă, totuşi, să pună acest ultim punct dureros, făcând eforturi supraomeneşti de a smulge un zâmbet sarcastic: ,,Poate că, aşa cum îmi spunea un prieten, ameţeala ideii romanităţii limbii române era aşa de intensă încât nimic altceva NU se mai putea vedea împrejurul istoriei”.
Înainte de a cita cea din urmă judecată de valoare, prin care Dumitru Ioncică îşi încheie capitolul Cine este Carlo Troya -, vă rog să-mi îngăduiţi, stimaţi cititori, a transcrie două afirmaţii categorice, aparţinând unor istorici de peste Ocean, care au cercetat marile situri arheologice, muzeele de istorie şi marile biblioteci de pe Terra.
1. Dr. Daniel Ruzo (arheolog peruan): ,,Carpaţii se află într-o regiune a lumii unde este situat centrul european al celei mai vechi culturi cunoscută la ora actuală”.
2. William Schiller (arheolog american, cu decenii de studii şi cercetări pe teren, în toată lumea): ,,Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte azi poporul român, răspândindu-se, apoi, atât la Răsărit, cât şi spre Apus, acum 13-15 mii de ani”.
Cu un, parcă, ultim oftat visceral, istoric şi metafizic, Dumitru Ioncică îşi încheie, astfel, excursul său ştiinţific: ,,Dacă opera istorică a lui Carlo Troya ar fi fost cunoscută în România, multe cărţi sau lucrări de referinţă, tratate de istorie, dicţionare, istoria propriu-zisă şi istoria arhitecturii ar fi arătat ALTFEL şi multe confuzii privind originea reală a goţilor s-ar fi risipit, iar adevărul rostit de istoricul italian în urmă cu peste 160 de ani: ,,Nici un popor afară de acesta – căruia grecii i-au dat apelativul barbar – nu a avut o istorie mai antică şi mai certă decât cea a geţilor sau goţilor” ar fi avut astăzi altă rezonanţă”.
Doamne, ocroteşte-i pe români!
..//..
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*