Cântecul mâinilor, auzul ochilor

19.12.12 by

 

 

“Daca deschizi ochii bine, poti vedea stelele a caror muzica o auzi demult”.

Elevii Centrului Scolar “Beethoven” nu au auzit niciodata muzica stelelor. Si nici nu o vor auzi vreodata.

            Le-au  ramas pentru ascultat, numai ochii. Si pentru grait, numai mainile.

            Doua maini, cu trei degete stranse caus, ca un potir de ghiocel, leganate in aer, inseamna “Colindam”.  Este gestul colindatorului care scutura un clopotel.

            Mainile ne colinda din nou. “Colindam”.

            Doua palme ridicate, cu fata spre noi, care coboara, cu degetele fluturandu-si falangele, inseamna “iarna”. Este gestul cu care Dumnezeul Tacutei Simfonii Universale rasfira din nori, fulgi de zapada.

            Asa incepe pentru elevii fara grai si auz, un colind.

            “Colindam, colindam, iarna”

            Gesturile si  ochii. Pe acompaniamentul tacerii. Acesta este colindul lor, incropit dintr-un  alt fel de alfabet.

            Fiecare deget, clapa unui pian.

            Fiecare miscare, o apasare pe clape.

            Fiecare nuanta, un ton, un timbru, o masura, un ritm.

            Grupul de colindatori nu a auzit si nu va auzi niciodata.

            Dar canta cu mainile. Si asculta cu ochii.

            Un colind pe care il aud numai sufletele lor.

            Ii privesc si ma gandesc in fata cator simfonii universale ale binelui si frumosului, mainile celor care aud si vorbesc adasta indiferente sa imagineze speranta, iar ochii si urechile lor  raman in voluptatea intunericului si a surzeniei.

            Colindul elevilor continua.

            O palma deschisa, care se roteste, peste incheietura altei palme deschise, fixa.

            Doua palme care se deschid, ca o fereastra.

            “Pe la usi, pe la feresti “.

            Gest de clopotel.

“Cu colinde”…

            Palmele lor, departate, in unghi drept, se apropie, si isi ating varfurile degetelor, stranse manunchi. Apoi palmele se departeaza iar, spre unghiul drept.

            Doua aripi, vaslind prin aer.

            Zborul este romanesc. Romanesc inseamna zbor.

            …”romanesti”.

            Romanesc este si motto-ul scolii “Beethoven” , in toata cunoasterea si libertatea lui etern umana

            “Dati-le aripi si lasati-i sa zboare”.

            Fiecare deget, pana unei aripi.

            Fiecare miscare a palmei, un elan al vietii.

            Fiecare catime de intelegere si armonie, un inceput de plutire si  bucurie.

            Oda Bucuriei Zborului Universal.

 

            17-18 decembrie 2012, Craiova

 

 www.omniscop.ro

Related Posts

Share This

Leave a Comment

*