CANDIDATURA MONICĂI MACOVEI, UN SIMPLU MOFT ?

15.08.14 by

CANDIDATURA MONICĂI MACOVEI, UN SIMPLU MOFT ?

Monica Macovei e un politician prea puțin agreat, chiar dacă, în toți acești ani, comportamentul domniei sale a fost unul deloc duplicitar, fapt care, de multe ori, i-a iritat pe toți cameleonii, indiferent cărui partid ar aparține aceștia. În momente de cumpănă pentru șubreda noastră democrație, atitudinea sa tranșantă a fost decisivă. Nu pe Băsescu l-a apărat atunci, ci noțiunea de stat de drept. Acum, doamna Monica Macovei, pentru care nu am absolut nicio tresărire emoțională, și-a anunțat oficial intenția de a candida la președinția țării. Dacă, prin absurd, va câștiga alegerile, o să mă prefac că nu am văzut și nu am auzit. Ar fi fost mai urât să ne pomenim în fruntea țării cu Nuți Udrea, diva masată vizual de jumătate din clasa politică și jumătate din politica de clasă. Această candidatură , în aparență, complică lucrurile pe dreapta eșichierului politic. Totuși, e posibil ca, în turul doi, puținele voturi obținute de doamna Macovei să se ducă la noul PNL? Cui folosește această candidatură? Dacă ne-am lua după zvonuri, nelipsite în asemenea situații, în spatele europerlamentarei s-ar afla miliardarul Soroș, un fel de pisică neagră de pustă scoasă din borșul de gulaș de către naționaliștii noștri, câți or mai fi. Cât de miliardar o fi americanul de origine maghiară nu mă interesează, știu doar că, la propriu, omul e de o zgârcenia incredibilă. Prin 1998 am câștigat locul I la Concursul Internațional de Poezie organizat de Liga Națională de Integrare Europeană (LINIE), sponsorizat și de Soroș. Am primit colosala sumă de 6 lei (60 000 de lei vechi). Bani trimiși prin poștă de rectorul de atunci al Universității Babeș-Bolyai, Andrei Marga. Să mai spună cineva, vorba proverbului, că și ungurii nu au printre ei câte un neam prost. Așadar, doamna Macovei nu are de ce să candideze pentru cine știe ce interese ale lui Soroș, pentru că, vorba românului : ”din două o va primi pe cea mai lungă”. Cred că mai degrabă e la mijloc vreun moft caracteristic femeilor care, deși sunt bine-mersi, încearcă să-și depășească…condiția!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*