Calvarul limbii române

25.04.17 by

Calvarul limbii române

Este un adevăr indubitabil conform căruia amestecul (uneori brutal) al politicii în domenii de strictă specialitate, de care este străină, este totalmente nociv. De pildă, în sfera lingvisticii. O demonstrează cu documente şi argumente convingătoare lingvistul Vasile Bahnaru în lucrarea apărută sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei-Institutul de Filologie, Calvarul limbii române în timpul dominaţiei sovietice. Studiu şi documente de arhivă ( Chişinău, 2015).
Vasile Bahnaru s-a născut la 24 octombrie 1949, în satul basarabean Miclăuşeni, comuna Nisporeni, unde-şi efectuează studiile elementare şi liceale. Urmează Facultatea de Literatură din cadrul Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău (1972-1976), fiind profesor de limba şi literatura română la Şcoala medie 29 din Chişinău (1976-1977), laborant superior (din 1977), apoi cercetător ştiinţific (1982-1990, 2006-până în prezent), şef secţie (1990) şi director al Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (din 2010). Este doctor în filologie, specialitatea „Limbi romanice” (din 1985) şi doctor habitat în filologie, specialitatea „Limba română” (din 2009), urmând treptele carierei universitare, fiind profesor universitar (din 2015). A deţinut şi alte funcţii importante: director general al Departamentului de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Difuzare a Cărţilor (1990-1992), director adjunct al Centrului Naţional pentru Standarde de Limbă (1992-1993), director al Asociaţiei Naţionale de Terminologie (1993-1998), redactor la editura Ştiinţa (1998-2006).
Filolog consacrat, specialist în limba română şi în cele romanice (cu peste 180 de studii şi articole, şapte monografii, opt dicţionare şi două manuale – în unele figurând drept coautor), Vasile Bahnaru este redactorul şef al „Buletinului de lingvistică” (2009) şi al revistei „Philologica” (2010). A primit titlul onorific „Om emerit”, diplomă de recunoştinţă din partea Guvernului R. Moldova, Ordinul Republicii şi premiul „Grigore Vieru” al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2009).
În volumul Calvarul limbii române în timpul dominaţiei sovietice (404 p.), Vasile Bahnaru publică stenogramele sesiunii comune a Institutului de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a URSS şi a Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură al Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS (3-7 decembrie 1951, Chişinău), precum şi ale Şedinţei Sectorului de specialitate din cadrul Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură (Chişinău, 1954). Comentariile lui Vasile Bahnaru la aceste incredibile (sub raport ştiinţific) al acestor stenograme staliniste sunt pertinente şi ele ne dau măsura reală a activităţii ştiinţifice din instituţiile de specialitate din Basarabia, strivită de indicaţiile lui Stalin prin interpuşii săi, lingvişti care şi-au abandonat respectul pentru adevărul ştiinţific din plecăciune pentru „marele”dictator; el reconstituie atmosfera politică şi ideologică a acelor vremuri pe care le credeam / credem apuse pentru totdeauna. Lingvistul de la Chişinău întreprinde un demers absolut necesar pentru situaţia catastrofală în care a fost inclusă limba română. Calvarul este sintagma cea mai potrivită folosită de Vasile Bahnaru, oficialităţile staliniste (continuate de poststalinismul contemporan) inventând pur şi simpul limba şi poporul moldovenesc, falsificând grosolan „istoria românilor basarabeani, apartenenţa lor naţională, prin crearea unei naţiuni şi a unei limbi inexistente: naţiunea şi limba moldovenească, conducându-se de bimilenarul dicton latin «divide et impera!». Această politică a continuat să fie practicată până la prăbuşirea imperiului sovietic, iar forţele nostalgice ale regimului sovietic o practică cu succes şi în prezent”, cum scrie cu temei, autorul cărţii.


Însuşi I.V. Stalin, generalissem în toate, a scris (mai bine zis, a semnat) o carte, Marxismul şi problemele lingvistice, publicată iniţial în „Pravda” (20 iunie 1950), apoi în volum separat în tiraje de masă, carte ce a constituit „un impuls puternic pentru revizuirea concepţiilor marxiste despre limbă şi despre reluarea discuţiilor asupra limbii populaţiei din R.S.S. Moldovenească, un stimulent ideologic, politic şi teoretic pentru organizarea şi desfăşurarea sesiunii consacrate problemelor «lingvisticii moldoveneşti»” (V. Bahnaru).
Autocreata Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească de „măreţul terorist” Lenin a fost „laboratorul de experimentare a tezelor bolşevice vizând deznaţionalizarea românilor prin implimentarea teoriei moldovenismului, ştergerea memoriei româneşti şi inventarea unei noi limbi şi a unui «nou popor, moldovenesc», diferit de românii din dreapta Prutului”.
Schimbarea denumirii provinciei româneşti din Basarabia în R.A.S.S.M. nu-i un motiv să inventezi o limbă şi un popor; Varlaam a tipărit la Iaşi, în 1643, Carte românească de învăţătură şi nu Carte moldovenească, deşi Iaşiul era capitala Moldovei lui Ştefan cel Mare. Varlaam, însă, era un cărturar, în care adevărul ştiinţific primează, fiind conştient, ca şi cronicarii moldoveni, că el va da seamă de cele scrise contemporanilor şi posterităţii.
Vasile Baharu, ca un autentic om de ştiinţă, este conştient că politica lingvistică promovată de autorităţile staliniste, prin lingvişti de teapa lui N.I. Marr, vizează deznaţionalizarea populaţiei româneşti majoritare din Basarabia.
„Calvarul limbii române” începe în 1812, după prima anexare a Basarabiei la Imperiul Ţarist, când limba română a fost, pur şi simplu, eliminată din învăţământ, biserică, administraţie, iar din 1818, prin „Regulamentul organizării adminstrative a Basarabiei” limba moldovenească a fost declarată limbă oficială. După anularea autonomiei Basarabiei în 1828, limba rusă a înlocuit în totalitate limba română. În Basarabia, între 1812-1918, nu a existat nicio instituţie de învăţământ cu predare în limba română!
Actul Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918) nu a fost recunoscut de guvernele leninist-staliniste în privinţa limbii şi a românilor basarabeni şi au considerat că majoritatea populaţiei din acest ţinut constituie „un grup etno-naţional distinct în raport cu cel românesc, iar înglobarea basarabenilor într-un stat românesc unitar le uzurpase dreptul lor la audoterminare naţională” (V. Bahnaru). În perioada interbelică, „s-a hotărât – cum menţionează săptămânalul transnistrean „Plugarul roşu” din 21 august 1924 – că în şcoale, case şi în aşezăminte de cultură românească să se întrebuinţeze limba românească!”.
Reocuparea Basarabiei în 1940, urmarea ultimatului lui Stalin, a dus, din păcate, la reluarea teoriei ţariste, politica de modelare a identităţii moldoveneşti bazându-se pe: „1. intimidarea fizică, prin: a) foamete (1946-1948); b) deportarea elementelor culte şi prospere (1946-1952); c) arestarea şi condamnarea disidenţilor (1960-1980); 2. stimularea specificului lingvistic regional moldovenesc; 3. rusificare, prin: a) politici migraţioniste; b) excluderea limbii române din administraţie; c) limitarea continuă a posibilităţilor de a obţine educaţie la toate nivelurile în limba română”.
După Revoluţia basarabenilor din 31 august 1989, comunitatea ştiinţifică a restabilit adevărul, în ciuda unor teoreticieni de azi ai moldovenismului, precum Vasile Stati, Victor Stepaniuc, Ivan Ceban etc.
În urma unor sesiuni ştiinţifice comune ale Academiei Române (în mandatul de preşedinte al acad. Eugen Simion) şi al Academiei de Ştiinţe a R. Moldova (prin acad. Mihai Cimpoi), a fost restabilit adevărul lingvistic: limba română are patru dialecte (daco-român, aromân, meglenoromân şi istroromân), iar dialectul daco-român are mai multe graiuri (moldovenesc, muntenesc, bănăţean, maramureşan etc.), limba moldovenească fiind, de fapt, graiul moldovenesc. Restabilirea adevărului ştiinţific s-a datorat acestor sesiuni ştiinţifice de avengură: Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iaşi-Chişinău, 1994), Sesiunea Ştiinţifică a Academiei Române cu titlul „Limba română şi varietăţile ei locale” (Bucureşti, 31 octombrie 1994) şi Conferinţa Ştiinţifică „Limba română este numele corect al limbii noastre” (Chişinău, 20-21 iulie 1995). (Vezi în detaliu, antologia Limba română este patria mea. Studiu. Comunicări. Documente, ediţie revăzută şi adăugită, selecţie şi prefaţă:Al. Bantoş; cuvânt înainte: acad. M. Cimpoi, Chişinău, Casa Limbii Române, 2007).
Urmare acestor dezbateri ştiinţifice a fost recunoscut glotonimul limba română de către Curtea Constituţională a R. Moldova, la 5 decembrie 2013, constatând şi decizând că limba română este limba de stat a R. Moldova, aşa cum este precizat în Declaraţia de Independenţă a ţării. Astfel, „Curtea Constituţională hotărăşte: 1. În sensul preambulului Constituţiei, declaraţia de independenţă a R. Moldova face corp comun cu Constituţia. 2. În cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova”.
Vasile Bahnaru intreprinde un excelent excurs documentar şi ştiinţific privind Calvarul limbii române în timpul dominaţiei sovietice. Dacă în Basarabia, contextul istoric şi socio-politic este mai complicat, în Ţară cum se prezintă situaţia? Graţie „învăţăturii eliberatorului” Stalin, limba română nu mai era de sorginte latină, eliminând din alfabet litera â, înlocuind-o cu î, precum şi înlocuirea verbului suntem cu sîntem. S-au luptat lingviştii români (unii) pentru restabilirea adevărului. Au reuşit doar parţial: folosirea lui â doar în cuvântul România şi derivatele sale: român, româneşte. În 1993, Academia Română a reintrodus Regulile lui Sextil Puşcariu din 1934. Dar, ne întrebăm, cu stupoare şi indignare deopotrivă, de ce unele publicaţii periodice (chiar reviste de anvergură) folosesc tot formula stalinistă cu î, sfidând recomandările Academiei Române ?! În Serbia, s-a inventat, politic, o nouă limbă: limba vlahă, care se predă deja la Universitatea de Stat din Belgrad ?! Biata limba română cât (mai) trebuie să suporte calvarul alor săi ?!
Lucrarea lui Vasile Bahnaru, Calvarul limbii române în timpul dominaţiei sovietice. Studiu şi documente de arhivă, este bine documentată, scrisă cu acribie ştiinţifică şi, mai ales, extrem de necesară şi actuală.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*