„Calul Titanilor”, cea mai mare statuie ecvestră din țară – expusă în București

21.08.13 by

„Calul Titanilor”, cea mai mare statuie ecvestră din țară – expusă în București

București, 14 august: Cea mai mare statuie ecvestră din România, ct1„Calul Titanilor”, realizată de tânăra sculptoriță în fier, Misha Diaconu, a fost expusă în parcul Titan din București. Peste 1600 de kilograme de fier și o înălțime de 7.50 metri sunt câteva dintre coordonatele lucrării.

Artista a gândit „Calul Titanilor” pornind de la ideea de robusteţe, dinamică: „Din punct de vedere compoziţional, am considerat că este mai bine să aibă mai multă monumentalitate. Având în vedere că este o structură de peste 7 metri, m-am orientat spre o compoziţie verticală.”, a declarat sculptorița. Lucrarea, realizată numai din oţel, în atelierele Altax, a fost creată folosind tehnica Repoussage, iar Misha Diaconu a lucrat timp de doi ani la realizarea ei.

Statuia a inaugurat Tabăra de Creație „Sculptura mileniului 3 – Eco-Music-Art”, sâmbătă 10 august, și va fi expusă pe toată durata acesteia, până pe 31 august. Pe durata acesteia, au loc ateliere de sculptură ce se desfăşoară zilnic între orele 9.00 şi 21.00, iar, în fiecare weekend, sunt deschise discuţiilor cu publicul doritor, între 11.00 – 13.00. Sculptorii Bogdan Hojbotă, Misha Diaconu, Carmen Tepşan, Corneliu Tache, Mara Breza şi Titi Ceară vor crea lucrări în cadrul taberei, iar la final, cele şase lucrări în marmură, lemn şi oţel vor rămâne în Parcul Titan.

Misha Diaconu a avut prima expoziție personala la Imbold, Galeria – „Materie și spirit” (ianuarie 2013) și a continuat recent cu cea de-a doua expoziție personală, „Orchestra inimilor sfărâmate”, la Palatul Mogoșoaia (iulie, a.c).

Unul dintre cei mai promițători sculptori români în metal, Misha Diaconu este cel mai adesea asociată cu sculpturi amplasate în spații neconvenționale din București, spații expuse de obicei unui trafic intens: „Violoncel”, expus permant la Muzeul de Artă Vizuală, Galați “Arlechinul”, expus în Piața Romană (Idelier) în perioada 2010-2011, numeroase sculpturi și instalații permanente – Atelierul de Producție, București (2011-prezent).

Imbold Galeria constituie un proiect permanent al Asociației Culturale Imbold și un spațiu independent de generare și expunere de artă contemporană. Printre proiectele de promovare ale Galeriei se numără artiștii Misha Diaconu, Victor Fota, Claudiu Ciobanu, Andrei Argaetic, Nicu „Kitră” Duță, Buzu Ana Andronic, proiectul colectiv de design responsabil „Furnitubes” și singurul festival de artă digitală din România – „PAF!”

Spațiul galeriei este dublat de cel al cafenelei de arte Acuarela, principala sursă de finanțare pentru proiectele Asociației Imbold.
http://www.behance.net/imbold
http://imboldgallery.com/
Parteneri: The Public Advisors, Acuarela, Hello Menthol
Parteneri media: Radio Guerilla, Șapte Seri, Zeppelin, TATAIA, Modernism.ro, Feeder.ro, Metropotam.ro, Hipmag.ro, Webcultura.ro, Port.ro, Sub25.ro, Orasulm.eu, Artclue.net, Decosieco.ro, Veiozaarte.ro, Gingergroup.ro, IqAds.

Asociația Culturală Imbold este o organizație non-guvernamentală care are ca scop promovarea industriilor creative și, în special, a artelor vizuale, din România.

Pentru informaţii suplimentare:
Florina Natu
Public Advisor
Mail: florina.natu@publicadvisors.ro
Tel: 0733.300.753
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*