Călător in universuri

06.10.16 by

Pe întinderea pustie pe care veşnic chip de om
Nu s-a smuls din letargie spre oprobriul tuturor,
Nu-i calcul demn de întâietate al istoricului timp,
Nici filă veche de magie incaşii în fapte răzgândind,

Cum nu se poate, nu se ştie, ori nu se vrea a se mai şti,
Călătoria începută se îndreaptă tragic spre pustii;
Deşerturi mii ce nu s-ar vede de îngemănarea norilor
Ascund defectele luminii, şi chiar perfecţiunea lor…

Abstracte frunzele în verde şi florile pe limbul lor,
Concret se entuziasmează de trecere, de călător;
Sunt şi mirifice ansambluri arhitectonice de vis,
Sunt totodată şi mistere pe care lumea le-a închis.

Tot interzise par culorii luminile strălucitoare,
Întunecate timpuri reci prin crezămant se îndreaptă oare?
Cuvinte nu-s, nu are cine – oricare visul le-ar fi fost,
Să le rostească cu iubire şi să pătrundă al lor rost.

Este tăcere domnitoare în universurile reci,
E haosul o întâmplare a sferelor din pietre seci,
Încât la mii ani depărtare de vechea Terra, de Pământ,
Cu cremene înaintate au scris pe sfere locul sfânt,

Înscrisul lor abstract, ori neînţeles în felul său,
Trezeşte astăzi mii de zvonuri ca un izvor rătăcitor;
Cu şoapte reci un corp ciudat alungă mâna ce-l cuprinde
Alungă ca un gând perdant, iluziile prin cuvinte…

Cândva, demult, demult uitat printre întrebări nemuritoare,
Despre tărâmul învechit şi primenit de sărbătoare,
Renăscând zi după zi ca din visare fragedele răsărituri,
Şi, adormind pe metereze, când timp renaşte din zenituri,

Pe când chemarea te îndeamnă spre iubire pe Pământ,
Universal ne împărtăşeşte darul vieţilor cel sfânt;
Cum nu ai vrut a şti vreodată vreun timp anume ai încetat
A mai iubi dintre minuni pe fetele de împărat,

Cum neîncrezător în versul pe care însuţi l-ai furat,
În somnul viu de veghe a nopţii din cărţile ce-ai învăţat,
Cum aspru fiind la privire nu ţi-ai prins cugetul în dans
Cu alte spirite intense, şi cum ai mai pierdut un vals!

Puţinul vremii peste care mult timp havuz e hărăzit
Este pierdut printre secunde, mai apoi este socotit,
Cu mâinile îmbrăţisând ilustră steaua ce devine
Îmbie un copil demult să îmbrăţişeze pe oricine.

Copiii lumilor sunt martori şi se complac la infinit,
Uitând de ape în tangajuri, ei s-ar complace negreşit,
Nu ştie lumea ce e gândul care în cugete străbate,
Şi cum de l-ar trăi Pământul cel cutreierat de ape.

Nu ar mai prisosi cu vorbe călător în universuri,
Şi nu s-ar mântui prin fapte decât atunci când ele au sensuri;
Subtile versuri, dar intense se recitesc târziu în zori,
Târzie vârsta de pe Terra recucerind tărâmuri noi.

Şi tot astfel, spre infinituri, de parcă-s două, nu v-am spus
Cum că în lume încă plouă cu stropi de apă Cel De Sus?
Iisus Cel Viu ar plânge, poate, avutul lor ca pe-un nimic,
Şi ca o mare bogăţie de el s-ar bucura un pic…

Este ca o diversitate ce nu şi-a regăsit un loc,
Aş vrea să am întâietate universală, şi să pot
Să scriu cu foc pe o tăblie de lut cât ciobul de argint,
Şi s-o păstrez ca pe-o minune între minunile albind,

Să descifrez cuneiformic întâiul cifru în calea lor,
Să le acopăr cu nisipuri, şi să mi le prefac în zbor,
Ca păsările care îşi poartă pe aripile întunecate,
Un cioc de apă a deznădejdii, dar şi de ape resemnate.

Numai o clipă de s-ar strânge ca să mă împresure mai mult,
Eu arderile aş întreţine, dar sunt abia un om plăpând,
O fiinţă care iroseşte cu înţelepciune zorile,
Şi pe care orice poveste o poartă dulce nopţile.

Din meditările înscrise just pe cerurile de renume,
Un cerc ca de întâietate, dreptate poartă în albe spume,
Nu se trece înnoptării chiar timpul de ar stinge Luna,
Ce din nisip şi apă ar naşte tărâmuri noi ca întotdeauna.

Pe altădată , măreţie, însemnatate , ori mistere!
Pe altădată , parcă strigă albastre mâini cu toate cele!
Călător în universuri am descoperit un vis,
Dar, cu toată înţelepciunea, el îmi rămâne nedescris.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*