Bucăţi de vis

24.06.14 by

Bucăţi de vis

Visul pentru mine a fost mereu o punte către infinit.
Un alegat zglobiu prin lumea lui ireală, o frământare de trăiri măreţe.
Câtă linişte şi câtă eleganţă mi-a dăruit visul meu, în nopţile târzii acoperite doar de sunetul cald al nopţii!
O parte din el l-am încuiat temeinic în adâncul sufletului meu.
Îl reînnod atunci când vreau să gust din sindrofia lui jucăuşă.
Dacă timpul îmi permite, îl extrag din tainica ascunzătoare.
Atunci prinde aripi şi îmi mângâie bucăţi din sufletul meu, suflet înaripat şi ascuns de privirile târzii ale celor ce nu au dreptul să-l privească.
Visul se joacă cu mine atunci când ochii mei obosiţi de lume, îşi ia răgaz pentru a-se privi doar în interior.
Nu-mi plac nopţile fără visuri!
Iubesc visurile ce se nasc în nopţi cu lună plină.
Atunci ele au culoare de rubin rostogolite prin unghere de lumină.
Vinovate îmi sunt visurile ce se nasc din aşteptări tardive şi nu-şi împletesc clipe de aur.
Îmi doresc visuri cusute cu aţă de argint şi aruncate în inimi ce poartă poveri.
Îmi doresc crâmpeie de vis găsite într-un bazar, şi de acolo, să le pot schimba în cufere de linişte şi să le arunc în mare.
O viaţă fără visuri este asemenea unui clopot fără clopotar.
Clocotesc în mine visuri înmugurite în verde de aprilie şi aşternute pe bucăţile albastre ale sufletului meu.
Cum să-mi recuperez visurile uitate?
De unde să-mi iau visurile,dacă ele s-au pierdut în negura somnului ce-şi aşternea covorul mătăsos pe genele mele pictate!
De unde?
Aşterne-mi Doamne visuri calde şi învaţă-mă să cred în ele.
O ploaie de visuri îmi doresc!
O ploaie de nopţi vegheate de îngeri şi împletite cu visuri măreţe.
Atunci când zorii îmi inundă faţa, doresc să am visuri curate.
Cele m-ai frumoase visuri, sunt visurile copilăriei.
Atunci visam că îmi voi construi castele de lumină din visuri verzi şi albastre, şi le voi purta prin timp.
Sau, că îmi voi atârna visurile pe şirag de mărgele, mândră de visurile mele!
Există şi somn fără visuri.
Somnul acela când lacrimile îţi inundă sufletul nemaivrând să dorească nici un strop de speranţă.
Speranţă ce a fost uitată sau sugrumată de prea mult elan.
Cine greşeşte speranţa că a murit, sau posesorul ei?
Cui să oferim alinare, sufletului sau speranţei să creadă în ea?
Visurile dor, şi sufletul doare, odată cu ele.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*