Biserica și Marea Unire(VII).

16.08.18 by

Biserica și Marea Unire(VII).

Au urmat zile de înălţătoare bucurie a întregii naţiuni româneşti, când armatele române recucereau pas cu pas fiecare metru de pământ românesc, când aceleaşi armate au trecut victorioase Carpaţii. Presa vremii şi scrierile memorialistice din acel timp vorbesc de felul cum a fost primită armata română de populaţia locală, majoritar românească din satele şi oraşele Transilvaniei. Puţine momente atât de înălţătoare au fost date vreunui popor de-a lungul vremii!
Victoria Armatei române a fost fructificată cu folos de românii de pretutindeni. Anul 1918 a fost an de hotar în contextul marilor împliniri naţionale româneşti. Unirea cu Basarabia (aprilie 1918), Bucovina (octombrie 1918) şi cu Transilvania (1 dec. 1918) s-a împlinit. Era un act pecetluit cu mii de jertfe presărate pe câmpurile de luptă, cu mii de eroi aflaţi până astăzi în morminte ştiute sau neştiute. La aceste jertfe de viaţă şi de sânge se adăuga lucrarea mare a neamului românesc de pretutindeni. Am putea numi aici pe cei risipiţi prin ţările europene şi chiar pe cei de peste ocean. Poporul român îşi dovedea în faţa lumii maturitatea, forţa şi voinţa de a fi el însuşi, de a lupta până la jertfa supremă pentru înfăptuirea marilor sale idealuri.
Românii din Transilvania nu s-au lăsat mai prejos decât fraţii lor din Basarabia şi Bucovina. Anul 1918 a fost hotărâtor. Acţiunile politice întreprinse de fruntaşii intelectualităţii transilvănene reuniţi în Partidul Naţional Român au declanşat energii prounioniste nebănuite în rândul populaţiei româneşti din Transilvania. Ierarhii români, ortodocşi, cât şi greco-catolici, dintre care citez pe Ioan I. Papp al Aradului, Miron Cristea al Caransebeşului, Dimitrie Radu al Oradiei, Iuliu Hossu al Gherlei, Valeriu-Traian Frenţiu al Lugojului şi-au dat completa adeziune pentru cauza românească a unirii cu Ţara. Publicaţiile bisericeşti ale vremii, precum „Telegraful Român” de la Sibiu, ,,Biserica şi Şcoala” de la Arad, ,,Foaia Diecezană” de la Caransebeş, ,,Unirea” de la Blaj sau ,,Glasul Poporului” de la Sibiu s-au alăturat cu toată puterea lor de convingere altor publicaţii ardelene prounioniste şi au format opinia populară atât de necesară declanşării actului propriu-zis al Unirii.
În toate localităţile Transilvaniei şi Banatului au loc întruniri, adunări, manifestaţii, iar printre organizatorii şi mentorii acestora sunt şi preoţii. Profesorii de teologie de la Sibiu, clerici şi mireni, au avut un rol deosebit în pregătirea actului Unirii. La 1 Decembrie, toată populaţia românească a Transilvaniei era pregătită pentru Unire. Istorica zi de la 1 Decembrie 1918 o dovedeşte cu prisosinţă. Din toate satele şi oraşele Ardealului şi Banatului au venit la Alba Iulia delegaţi într-un entuziasm de nedescris. Cu adeziuni şi semnături din partea obştilor care-i delegaseră, reprezentanţii naţiei se duceau la Alba Iulia să-şi mărturisească crezul: noi vrem să fim una cu Ţara. Peste o sută de mii de români au fost acolo. Erau înveşmântaţi cu haine naţionale, fluturau steaguri şi eşarfe tricolore, cântau cântece patriotice, mobilizatoare. Ca un torent de ape veneau din munţi şi din câmpii tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, intelectuali şi oameni simpli, având în fruntea lor preoţi cu cruci şi steaguri, călăuziţi toţi de un singur ideal, de o singură bucurie: ctitoreau România Mare în acea zi de sărbătoare supremă. În dimineaţa zilei de 1 Decembrie au bătut clopotele tuturor bisericilor şi mânăstirilor din Transilvania şi Banat, vestind ziua ,,Învierii”, ziua ,,Unirii”. S-au ţinut cuvântări înflăcărate la Alba Iulia, dar şi în satele şi oraşele Transilvaniei, astfel încât hotărârea de la Alba Iulia era expresia voinţei unanime a întregii suflări româneşti din Transilvania şi Banat. Intelectualitatea transilvăneană, cunoscătoare a principiilor dreptului internaţional, consfinţea în Rezoluţia din 1 Decembrie 1918, pe baza principiului autodeterminării popoarelor, unirea Transilvaniei cu România. La citirea ei de către marele Vasile Goldiş, martorii oculari spun că s-a pornit ,,un uragan de aplauze, care a durat circa 10-15 minute. Fereastra fiind deschisă, lumea de afară a auzit hotărârea pronunţată şi a izbucnit în chiote de bucurie, care s-au transmis departe, până la ultimul om ce aştepta cu sufletul la gură marea hotărâre…. Mulţi plângeau, alţii îngenuncheau şi, înălţându-şi privirile şi mâinile spre cer rosteau rugăciuni atât de fierbinţi, că trebuiau să se audă până la al şaptelea cer. Am înnebunit cu toţii, năzărindu-ni-se că vedem în văzduh pe însuşi Mihai, Mircea, Ştefan, Avram Iancu. Credeam în acea zi că şi sfinţii din cer poartă costume naţionale româneşti, iar Dumnezeu haina albă a dreptăţii pentru toţi”. Episcopul Aradului, Ioan I. Papp, trăgea concluziile cuvenite la terminarea Marii Adunări: ,,Ne-am prezentat… in corpore la această sărbătoare naţională ca să dăm probe învederate că ori de câte ori se tractează despre soarta neamului românesc, clerul şi poporul credincios, ca fii adevăraţi una sunt în cugete şi simţiri, sunt una în dorinţele şi aspiraţiile naţionale”. Episcopul Miron Cristea al Caransebeşului, viitorul patriarh, completa: ,,Nu putem şi nici nu avem lipsă să retezăm Carpaţii, căci ei sunt şi trebuie să rămână şi în viitor inima românismului, dar simţesc că astăzi, prin glasul unanim al mulţimii celei mari, vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească”. Din delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand la Bucureşti Hotărârea Adunării Naţionale din Alba Iulia au făcut parte şi episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu.
Hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia avea să fie consfinţită la Conferinţa de Pace de la Trianon printr-un tratat internaţional recunoscut şi parafat de toate statele europene participante, inclusiv de Ungaria.
Unirea de la 1918 trebuia consolidată pe plan intern şi recunoscută pe plan internaţional. Nu peste tot aveam prieteni. Un prim pas pentru consolidarea Unirii era unitatea bisericească. Biserica Ortodoxă Română era împărţită în conformitate cu vechea configuraţie politică. Mitropolitul primat Miron Cristea face eforturi susţinute pentru unificarea religioasă. Are în jurul lui ierarhii din întreaga Românie, preoţii şi credincioşii. Întrunirile care au loc în diferite oraşe ale ţării dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Prima întrunire a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la care participau şi ierarhii din provinciile româneşti alipite de curând Patriei – mamă s-a petrecut în 1919 la Bucureşti. În strânsă colaborare cu autorităţile de stat, s-a formulat proiectul ,,Legii şi Statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române”, care va apare în 1925. Prin aceasta se ridica instituţia la nivel de Patriarhat. Punerea ei în aplicare s-a făcut în acelaşi an, împlinindu-se astfel şi aspiraţia de veacuri a Bisericii noastre de a fi pe deplin autocefală şi autonomă.
Unirea de la 1918 a fost împlinirea unor aspiraţii de veacuri ale tuturor categoriilor sociale româneşti, de la simplu ţăran până la omul politic. Că ea nu a rezistat prea mult în timp, faptul nu s-a datorat dezbinărilor interne, ci raptului istoric Ribentrop-Molotov din 1940, când iarăşi au fost smulse de la sânul Patriei-mamă provincii româneşti străvechi, precum Basarabia şi Bucovina. Alte multe decenii aveau să rămână sub administraţie străină, deşi, în realitate, conştiinţa apartenenţei de spaţiul românesc nu a lipsit niciodată, iar dorinţa de reunificare a sălăşluit în sufletul românesc, deşi nu a putut fi întotdeauna exprimată cu tărie. Abia evenimentele din 1989 care au bulversat Europa de Răsărit au făcut ca să renască speranţa că idealul multimilenar al neamului românesc va avea condiţii prielnice să se împlinească. Realităţile istorice erau însă destul de vitrege şi nu au permis reunificarea politico-administrativă. S-a putut realiza însă, deşi parţial, reunificarea religioasă. Ne referim la înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei sub jurisdicţia Patriarhiei Române, mitropolie la care au aderat numeroşi preoţi şi credincioşi.
Unirea de la 1918 a fost o etapă din istoria atât de zbuciumată a neamului românesc. Ea a dovedit că împlinirea este posibilă. Aceasta ne dă speranţe pentru prezent şi pentru viitor.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*