Biserica și Marea Unire(V)

23.07.18 by

Biserica și Marea Unire(V)

Duminică, 21 august, a avut loc un serviciu religios pentru consfinţirea frăţiei de arme româno-ruse oficiat de către mitropolitul primat cu mai mulţi preoţi români şi preotul bisericii ruse din Bucureşti. La această slujbă a participat ministrul rus Koziel Poklewski, colonelul Tartarinov, ministrul Angliei la Bucureşti, sir Barklai, ministrul Franţei, Saint Aulaire, ministrul Italiei, baron Fasciotti, miniştrii Belgiei şi Serbiei, cât şi multe oficialităţi române. Arhimandritul Galaction Cordun a ţinut o cuvântare, evidenţiind rolul acestei alianţe, ca şi preotul rus. Mitropolitul Konon a oficiat Marele Te-Deum pentru război şi înfrăţirea armatelor aliate. După aceasta s-a dat o recepţie la Ambasada Rusiei la Bucureşti.
În Ectenia Mare de la Liturghie şi Vecernie se spunea : „… Pentru ca să trimită de sus, iubitorilor de Hristos ostaşilor noştri, putere şi bărbăţie şi de asemenea ostaşilor aliaţilor noştri, ca să se poată împotrivi împreună vrăjmaşilor noştri, pentru restabilirea păcii şi izbăvirea tuturor popoarelor de toată nevoia şi împresurarea şi întristarea, liberându-i pe dânşii de grabă de jugul străin (…). Pentru ca să se dea de sus ostaşilor noştri celor răniţi pe câmpul de bătaie grabnică vindecare şi încetare a tuturor durerilor (…). Pentru ca să se întărească în ţara noastră pacea, slava şi binecuvântarea şi să ne izbăvim de toate întâmplările cele rele (…)”. La Ectenia de după Sfânta Evanghelie se spunea: „Scoală-te cu arma tăriei Tale şi Te ridică întru ajutorul nostru şi dă armatelor noastre şi ale aliaţilor noştri biruinţă contra vrăjmaşilor comuni şi contra celor ce au sfătuit rele asupra noastră (…). Atotştiutorule Împărate, Doamne, cu puterea dreptei Tale întăreşte Arma binecredincioasei noastre oştiri, ca să se sfărâme şi să umilească toate sfaturile şi îndrăzneala vrăjmaşilor noştri (…). Te atinge de inimile vrăjmaşilor noştri (…), întăreşte armatele noastre pentru slava numelui Tău, dând grabnică vindecare de răni ostaşilor noştri primite de ei pe câmpul de luptă de la duşmanii noştri, ridicându-i din patul suferinţei (…), trimite săgeţile Tale vrăjmaşilor noştri şi tulburarea Ta întru ei, aruncă fulgerele Tale înfricoşate şi-i risipeşte; trimite de sus puterea Ta şi-i robeşte pe ei” (…). Într-o rugăciune specială de la Sf. Liturghie se spunea: „… Binecredincioaselor armate însă şi armatelor populare care luptă împreună cu noi contra vrăjmaşului comun, dă-le, Doamne, întru mila Ta cea bogată, îndrăzneală multă, tărie şi bărbăţie (…)”.
Ţarul Nicolae a trimis o călduroasă telegramă mitropolitului Konon.
La Mânăstirea Pasărea se face azil de bătrâni pentru a se putea elibera Azilul „Elisabeta” pentru răniţii de pe front. Se telegrafiază la mânăstiri pentru recrutare de maici pentru a merge pe front. În timpul războiului clopotele la biserici n-au mai tras pentru slujbe, pentru a nu se confunda cu semnalele de apărare şi alarmă, ci decât „numai atunci când sunt vestite pentru apariţia aeroplanelor duşmane”. De la mânăstirile Pasărea şi Ţigăneşti au fost recrutate 28, respectiv 15 maici pentru serviciul de „Crucea Roşie”. S-au oferit benevol călugăriţe de la mânăstirile Ţigăneşti, Pasărea, Suzana, Samurcăşeşti, Zamfira, Nămăieşti şi Viforâta . Tuturor preoţilor nenominalizaţi li s-au dat următoarele ordine: să facă rugăciuni publice pe tot timpul războiului; să ajute familiile celor plecaţi pe front, să ridice moralul enoriaşilor. Li se suspendau preoţilor concediile pe toată durata războiului. În legătură cu familiile preoţilor mobilizaţi, acestea vor fi ajutate de preoţii suplinitori ai parohiilor respective. În parohiile unde sunt spitale pentru răniţi, preoţii erau obligaţi să facă toate serviciile gratuit.
Revista ,,Biserica Ortodoxă Română” consemna momentul intrării României în război astfel: „Nici nu se putea altfel, căci stând locului, aproape s-ar fi sinucis (…). Fraţii noştri de peste Carpaţi, din Bucovina, Transilvania şi Ungaria ar fi fost striviţi cu desăvârşire(…). Calea ne-o arătase şi unii din marii noştri domni: Mihai Viteazul pusese stăpânire pe Ardeal, Ştefan cel Mare stăpânea, de asemenea, ţinuturi în Ardeal. Fără Ardeal, existenţa neamului românesc e periclitată. Prin urmare, războiul nostru contra Austro-Ungariei e războiul sfânt al întregii suflări româneşti”. Se reproduce textul declaraţiei de război a României făcută Austro-Ungariei şi Mesajul regal către ţară cu privire la război şi mobilizare: „În noi, în virtuţile, în vitejia noastră stă cu putinţa de a reda dreptul ca într-o Românie întregită şi liberă, de la Tisa până la Mare să propăşească în pace, potrivit datinelor şi aspiraţiunilor gintei noastre”. Se redă Mesajul regal către armată: „V-am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, a(le) căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi dezrobi vă îndeamnă la biruinţă ca vrednici urmaşi ai ostaşilor care au învins la Războieni, la Călugăreni şi la Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să îi îndurăm însă greutăţile şi cu ajutorul lui Dumnezeu izbânda va fi a voastră. Arătaţi-vă deci demni de gloria străbună. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi” Se redă apelul lui I. G. Duca adresat Bisericii Ortodoxe Române pentru rugăciune şi ajutor: „Preoţii să fie neadormiţi în mijlocul credincioşilor, ajutând cu sfatul şi cu fapta. Trăim momentele de jertfă supremă”.
Episcopul Calist Ialomiţeanu, în pastorala din 16 august scria: „Suferinţele românilor de veacuri, suspinul lor după libertate, năzuinţa lor de a-şi vedea visurile împlinite, dorinţa de demult a străbunilor noştri de a vedea uniţi laolaltă pe toţi cei ce vorbesc şi scriu româneşte, dorul lor de a vedea patria străbună curăţită de rămăşiţele popoarelor barbare, care au străbătut, cu timp şi fără timp, în lung şi în lat, pământul blagoslovit al ţării româneşti, grijă ce au avut şi conducătorii poporului românesc, din trecut şi din prezent, de a libera de sub dominaţia popoarelor streine nouă de neam şi de lege pe toţi fraţii noştri, cum şi unirea lor laolaltă (…) precum şi conducerea lor după una şi aceiaşi lege, cu una şi aceiaşi biserică strămoşească, astăzi s-au împlinit (…). Frumos a fost şi este idealul nostru naţional dar, pentru ca să se poată îndeplini, se cer jertfe, se cer oameni care să se lupte ziua şi noaptea spre a răpune la pământ pe duşman şi spre a-l pune în poziţie ca să dea libertate tuturor fraţilor noştri români (…). Bătrânii au rămas pe drum fără nici un sprijin, femeile plâng, plânge toată suflarea românească, căci tunul a început să bubuie cu putere la marginile Ţării Româneşti şi voinicii se luptă din răsputeri ca leii, pentru a duce la bun sfârşit ţara şi a strânge în mănunchi pe toţi fiii României de pretutindeni (…). Deci, pentru acest sfârşit, voi, preoţi, cu Crucea în frunte, să înălţaţi rugăciuni către ceruri, neîncetat, în tot timpul, şi la sărbători şi la celelalte zile cuvioase, să amintiţi în sfintele voastre jertfe şi în rugăciunile ce le faceţi, precum se cuvine, pururea numele fraţilor voştri care au plecat să lupte(…). Astfel fiind, se cade ca preoţii să lepede de la sine toată grija cea lumească şi îngerii protectori să ne vadă pe noi(…). Preoţi, puneţi-vă în fruntea tuturor comitetelor însărcinate cu îngrijirea celor rămaşi şi ai celor duşi pe câmpul de război (…). Veţi îngriji ca, din toate strădaniile şi strânsura voastră să daţi tuturor (…). Îndemnaţi pe cei rămaşi acasă şi înşivă să vă puneţi în fruntea mulţimii satelor, ca să mergeţi să strângeţi de pe câmp şi din holde produsul seminţelor celor ce au plecat la luptă pentru izbăvirea neamului”.
De peste munţi, din Transilvania şi din Banat, din Bucovina şi din Basarabia au început să vină grupuri mari de voluntari, români de la coarnele plugului, dar şi mulţi intelectuali, care-şi părăsiseră familiile şi plecaseră pe front să dea o mână de ajutor fraţilor lor. Numai la Războiul de Independenţă din 1877 neamul românesc mai dăduse un asemenea examen major. Organizarea rapidă a armatei române, succesele ei neaşteptate după trecerea Carpaţilor au mărit entuziasmul şi speranţa românilor de pretutindeni. Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei scria preoţilor în acele împrejurări măreţe: ,,După o aşteptare de veacuri, ceasul a sunat! Împlinirea dorinţei celei sfinte pentru unirea cu fraţii noştri s-a apropiat. De câteva zile, pe creştetul şi văile Carpaţilor oştirea noastră a început a arăta vitejia strămoşească(…). Nouă de azi ne e dat să întregim opera înaintaşilor noştri, închegând pace pentru vecie, ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă. UNIREA ROMÂNILOR de pe cele două părţi ale Carpaţilor. De la noi atârnă să scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei, unde Ştefan cel Mare doarme somnul de veci… Şi acum, onorate şi iubite părinte, în aceste vremuri grele, poporul păstoriei noastre şi noi, conducătorii lui sufleteşti, să ne aducem aminte că sfânta credinţă strămoşească, prin Biserica noastră naţională, ne-a unit pe toţi la un loc şi a întărit sufletul cu nădejdi şi braţul cu vitejie…. La muncă până la jertfă pentru fiecare dintre noi: cei tineri îmbrăcaţi în haină ostăşească şi cu arma în mână, să lupte cu vitejie.…pentru ţara lor; cei în vârstă, bărbaţi ori femei, să muncească fără preget, dând ţării cele de trebuinţă în vreme de război şi îngrijiri cu bunăvoinţă de cei rămaşi acasă în urma ostaşilor plecaţi; cei bătrâni şi în neputinţă a munci, adunaţi prin biserici, la oraşe şi sate, să ceară ajutor lui Dumnezeu pentru desăvârşita biruinţă a oştirei noastre asupra vrăjmaşilor. Până şi copiii să simtă însemnătatea acestor zile mari, de care să-şi aducă aminte de viitorul lor… Acum, orice român în toată fiinţa sa, se cuvine să simtă măreţia zilei pentru întregirea neamului şi să fie gata până la jertfa de sine pentru închegarea României Mari”. De aici înainte, Carpaţii să rămână ca o podoabă făcută de Dumnezeu ţării, ci nu ca un hotar despărţitor de fraţi. Plaiurile Bucovinei cu bătrâna Suceavă şi mormântul de la Putna al Marelui Ştefan să fie ca amintiri de vremuri slăvite şi nu de străini stăpânite… Prin cuvântul meu povestesc greutăţile trecutului, istorisesc vitejia străbună şi privesc cu încredere strălucirea viitorului. Dar, îndeosebi către voi mă adresez, iubiţii mei preoţi, care moşteniţi un nume câştigat de înaintaşii voştri în istoria neamului, ca să mergeţi înainte cu crucea în mână, căci oştirea e creştină. E vremea să reînnoim această sfântă zicătoare. Cei aleşi şi rânduiţi de-a însoţi armatele în război să-şi facă datoria până şi în tranşee, îndemnând la luptă pe ostaşi şi, de va fi nevoie, să moară împreună cu ei pentru lărgirea hotarelor şi mărirea ţării. Cei de la spitale de răniţi şi trenurile de ambulanţă, precum şi călugării şi călugăriţele de la „Crucea Roşie”să însoţească pe ostaşii răniţi, mângâindu-i şi explicându-le că rănile căpătate în război rămân cele mai frumoase podoabe ale unui ostaş viteaz. Preoţii din parohii vor binecuvânta şi încuraja pe cei ce pleacă în război, arătându-le recunoştinţa şi cinstea ce se dă acelora ce se jertfesc pentru ţară şi neam. Le va explica că în această viaţă se impun omului datorii cu mult mai mari decât acelea ale legăturilor pământeşti, oricât de sfinte şi scumpe ar fi ele. Nu mai puţin va purta de grijă pentru mângâierea şi ajutorarea familiilor celor plecaţi în război, asigurând că ţara le va ajuta în toate nevoile lor. În sfârşit, voi preoţi de parohii, în aceste ceasuri de război, prin sunete de clopote, ziua şi noaptea, veţi chema pe credincioşi la rugăciune, după cum ostaşii în timp de război, prin buciumul ostăşesc, sunt chemaţi la luptă”.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*