Biserica și Marea Unire(IV)

05.07.18 by

Biserica și Marea Unire(IV)

Intrarea României în Războiul Balcanic şi apoi în Primul Război Mondial nu a însemnat alinierea la o situaţie de conjunctură. România îşi cunoştea bine interesele, care, la acea vreme îi erau ameninţate şi a intrat în luptă pentru împlinirea lor. Avea de apărat, în primul rând, independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială şi însăşi fiinţa neamului românesc; avea de câştigat, în al doilea rând, unitatea teritorială şi spirituală cu toţi românii din provinciile româneşti rupte din trupul Patriei – mamă de-a lungul vremii, avea de realizat România Mare în hotarele vechii Dacii. Episcopul Râmnicului de atunci spunea: ,, Suferinţele românilor de veacuri, suspinul lor după libertate, năzuinţele lor de a-şi vedea visurile împlinite, dorinţa de demult a străbunilor noştri de a vedea uniţi laolaltă pe toţi ci ce vorbesc şi simt româneşte va duce la realizarea idealului nostru naţional”. Responsabilitatea, costurile şi riscurile erau imense, aşa cum s-a văzut, dar idealul era suprem. Atunci, ori niciodată!
Redactorul Badea Mangâru de la ,,Biserica Ortodoxă Română” făcea bilanţul anului 1915 şi privea cu îngrijorare şi speranţă spre cel următor: „Anul 1915 este anul negru, este anul al cărui zăbranic este făcut din lacrimile, suspinele şi jalbele mamelor, soţiilor şi orfanilor. Este ţesut din chinurile celor ce şi-au dat sfârşitul departe de tot ce au avut mai scump, departe de părinţi unii, departe şi de soţie şi de copilaşi, pe lângă neagra mizerie ce-au îndurat, pe lângă dorul de ţară şi ai lor, ce i-a frământat şi focul ce i-a dogorit în lumea veşniciei (…). Anul 1915 este anul cel mai vijelios, cel mai urât şi cel mai criminal din câţi a cunoscut omenirea (…). Niciodată şi în nici o vreme nu întâlnim în istoria popoarelor un măcel mai îngrozitor, săvârşit cu arta cea mai perfecţionată în distrugere şi cu premeditarea cea mai îndelungată (…). Anul 1915 s-a născut în sânge, s-a botezat cu sânge, s-a hrănit cu lăcomie toată viaţa sa cu sânge şi şi-a dat sfârşitul sufocat tot în sânge. O clipă nu s-a abătut de la acest dezastru, un moment nu s-a odihnit; continuu a sfâşiat şi a batjocorit. Anul 1915 a trimis regi în pribegie, iar pe alţii i-a înălţat în trufie. În palatele pustiite ale celor ce bat pe la uşile altora ca să le dea ospitalitate şi să-i adăpostească şi-au dat mâna potenţialii învingători ai momentului, şi-au dat mâna, s-au felicitat şi au benchetuit. S-au exterminat popoare din patrimoniul lor, iar cei rămaşi i-a înjugat la carul robiei, al suferinţelor, al chinurilor şi al batjocurilor”.
Noul an 1916 este întâmpinat cu teamă şi speranţă de către episcopul Nifon Niculescu: „Ca român, sufletul meu e stăpânit de grija vremurilor atât de grele prin care trece scumpa noastră Românie. Este adevărat că suntem o ţară mică, că jur-împrejurul nostru para focului se înalţă tot mai cotropitoare, că totuşi, prin acest foc va trebui să răzbim pentru a realiza idealul nostru naţional, oricâtă durere ne-ar pricinui. Ca ierarh al vostru însă, sufletul meu este plin de cea mai caldă speranţă, neîndoioasă, că neamul nostru va izbuti, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi prin puterile lui, să-şi îndeplinească marea şi frumoasa datorie la care este chemată generaţia de astăzi (…). Ca păstor al vostru, ca român şi ca mai bătrân frate al vostru, vă zic: Sus inimile noastre către floarea de aur a idealului nostru naţional! Steagurile noastre de luptă sunt steaguri de vitejie încercată, totdeauna biruitoare! Aşa vor fi şi acum”.
Într-o cuvântare de răspuns, preotul Anghel Constantinescu a spus: „Cu multă duioşie ne aducem aminte de poveţele părinteşti ce aţi dat preoţilor la conferinţele pastorale din toamna trecută. Aţi dat sfaturi şi îndemnuri, pe de o parte preoţilor mobilizaţi, cum să îmbărbăteze trupele şi să facă serviciile divine în campanie, cum să mângâie şi să îngrijească pe cei răniţi, şi în fine, cum să-şi îndeplinească cu punctualitate datoriile sfinte faţă de cei morţi cu glorie pe câmpul de luptă, iar pe de altă parte aţi dat îndrumări şi preoţilor care rămân în parohii cum trebuie să ajute pe cei nevoiaşi, cum să le cultive ogoarele şi să le strângă bucatele şi, în sfârşit, cum să mângâie pe văduve şi pe cei care vor rămâne orfani de tată. Ba mai mult, cu prilejul conferinţelor aţi poftit pe doi medici-colonei ca să ţină preoţilor conferinţe cu privire la rolul şi îndatoririle preotului în campanie din punct de vedere sanitar”.
La 4/16 august 1916 România a semnat Tratatul de alianţă cu ţările Antantei. Încă din ziua de 15 august, ziua Sfintei Marii Mari se sunase mobilizarea. Din toate satele şi oraşele româneşti curgeau râuri de tineri, dar şi râuri de lacrimi şi de rugăciuni. Mobilizarea armatei şi poziţia Bisericii Ortodoxe Române au fost consemnate printr-o impunătoare slujbă la catedrala patriarhală din Bucureşti: ,,S-au introdus ectenii şi rugăciuni” pentru starea de război. Mitropolitul Primat „a pronunţat o patriotică şi bine cugetată predică, începând cu citaţia: „Acum a sosit vremea care ne sfinţeşte pe toţi şi ne aşteaptă dreptul judecător” pentru realizarea visului milenar al străbunilor neamului românesc. Citând principalele date ale istoriei neamului, meritele străbunilor, după istorie şi fapte în conservarea limbii române şi a religiunii, monumentele religioase ale acestora şi patriotismul lor, continuitatea neîntreruptă a neamului nostru ca viguroasă santinelă romană de la Traian până la formarea Principatelor Moldo-Române şi faptele prin care au trecut până în zilele noastre; de asemenea, amintind în această cuvântare şi enumerând nedreptăţile suferite cu timpul de la năvălitorii şi împilătorii străini; teritoriile sfâşiate din Patria noastră dimprejur, drepturile ce le avem de moştenire (…). ,,Datoria noastră este ca cu încredere în Dumnezeu să urmărim drepturile noastre pretutindeni, iar pentru prezent să mulţumim că Providenţa Dumnezeiască ne-a deschis cea mai frumoasă şi favorabilă ocaziune pentru actuala reîncepere a realizării drepturilor noastre de revendicare. Sus să avem inimile! Având credinţă în Dumnezeu, care ne asigură prin Sfânta Evanghelie că şi munţii se pot muta din locul lor pe baza credinţei nestrămutate a unui popor”. A urmat un Te-Deum special pentru caz de război. S-a recomandat tuturor ierarhilor să urmeze asemenea.
În aceiaşi zi, Ministrul Cultelor, I. G. Duca, a telegrafiat Mitropolitului Primat : „În clipa în care armata română porneşte la luptă pentru a înfăptui idealul naţional al neamului nostru, gândul tuturor se îndreaptă cu încredere întru Cel Atotputernic şi caută întărire sufletească de la credinţa strămoşească ce a susţinut pe înaintaşii noştri în toate grelele lupte pe care au fost siliţi să le poarte de-a lungul veacurilor, spre a purta, păstra şi înălţa statul acesta. Rog deci pe Înalt Prea Sfinţia Voastră să ia imediat măsuri ca pretutindeni preoţii să binecuvânteze pe cei ce cu atâta avânt pleacă să se jertfească pentru mărirea şi gloria neamului şi totodată să se facă în toate bisericile din de Dumnezeu păzita Eparhie pe care o păstoriţi cuvenitele rugăciuni pentru izbânda oştilor române”.
În telegrama mitropolitului primat Konon trimisă tuturor episcopilor eparhioţi (15 august 1916) se spunea: „Acum a sosit vremea care sfinţeşte pe toţi şi ne aşteaptă dreapta realizare a visurilor părinţilor şi a străbunilor neamului românesc. După iconomia dumnezeiască vedem cum se petrec lucruri extraordinare în împrejurul ţării noastre. În aceste momente pretutindeni a sunat ora deşteptării cu toate mişcările necesare şi în această clipă în care armata română binecredincioasă porneşte la luptă pentru a înfăptui idealul naţional al neamului nostru, cu toţii trebuie să avem sus inimile cu credinţa tare în Cel Atotputernic. Gândul tuturor se îndreaptă cu încredere în Bunătatea şi ajutorul dumnezeiesc spre întărirea sufletească în credinţa strămoşească, care a susţinut pe părinţii şi strămoşii noştri în grelele şi periculoasele împrejurări prin care ne-am strecurat şi pe care străbunii noştri au fost siliţi a le înfrunta de-a lungul veacurilor, spre a păstra şi a înălţa moştenirea şi patria străbună (…). Noi, în conformitate cu dorinţa generală, am hotărât să se ia imediat măsuri ca pretutindeni clerul ortodox să binecuvânteze şi să încurajeze pe ostaşii noştri, care cu atâta avânt pleacă ca să se jertfească pentru mărirea şi gloria neamului nostru. Pentru care am dispus să se facă în toate bisericile din Dumnezeu păzita Eparhie pe care o păstorim împreună cu P.P.S.S. Ierarhi eparhioţi, anume orânduind cuvenitele rugăciuni pentru strălucita izbândă a oştirilor române”. Este dat decretul (1916 aug. 14) de mobilizare a armatei române în noaptea de 14/15 august, orele 2. Este dat textul decretului privind starea de asediu, Rugăciune cu Te-Deum şi ectenii pentru armata ruso-română.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*