Bine: tac. Dar nu acum!

05.04.12 by

Oricât a fost de insolit, după unii neavenit, după alţii periculos, după javre chiar nesuferit, gestul tânărului locotenent Gheorghe Alexandru, parcă se numea- vedeţi, începem să-i uităm şi numele- era semnul unui Suflet curat şi idealist. Omul şi-a pus cariera şi viaţa în săgeata unei singure idei. Noi, protestatarii de fotoliu, am jurat că o să-l apărăm, măcar cu amintirea. N-a fost aşa. Jigodiile l-au încolţit, i-au înfipt dinţii lor murdari în chiar mijlocul Sufletului său imaculat. A foat degradat, a fost zvârlit, cât colo, în ţărână… În scurt timp nu ne vom mai aminti nici numele lui… Suntem un neam emoţional, dar fără convingeri ferme şi, mai ales, perene. Lăsăm jigodiile să se aşeze în imediata noastă apropiere, ba le mai şi mângâiem pe creştet, pe motiv că sunt şi ei oameni. Nu: jigodiile nu sunt oameni, nu sunt nici măcar câini. Faptul că au siluit tulpina adevărat-puternică a poporului român, nu e de iertat. Dar nici noi nu putem fi iertaţi pentru că ne părăsim simbolurile, că le privim prin gaura cheii, ca să vedem cum se chinuie şi, mai ales, ca să ne satisfacem curiozitatea neroadă: oare reuşesc să desfacă nodul frânghiei cu care au fost priponite? Tânărul locotenent n-a reuşit. Şi niciun român adevărat şi curajos nu va reuşi. Pe motiv că fiecare dintre noi, cei încă necuprinşi de mana jigodiei, dacă nu avem în raniţă bastonul de mareşal, avem în plasa de plastic, în care ne ascundem merindele tot mai scumpe, şi cârja de jigodie. Acum jigodismul a ajuns la 20%. Câţi vor fi peste un an? Sau… câţi vom fi ? Pentru că, atenţie, jigodia e ca râia : „se ia”!
PS: Tot pe „comentarii”, cineva se arată îngrijorat de soarta elevilor mei, câtă vreme, citez, „tu te plimbi pe la Bălţi, bei şnapsuri cu ambasadorul teuton… dar elevii tăi ce fac?!” Fac bine… Merg la concursuri de matematică şi câştigă premii… Pari să mă cunoşti , aşa că nu spui, în locul meu, câţi elevi a trimis în ultimii ani „profesoraşul” la Olimpiada de Matematică, faza Naţională? Sau câte premii au obţinut, chiar anul acesta, la „Traian Lalescu”, cum mă somează să spun, tot pe comentarii, o coafeză… Dacă eu zic, par că mă laud. Spune-o tu! Dacă vrei, te iniţiez şi pe tine, şi pe coafeză, la „armetică”, aşa cum, prost, reciţi. Numai dacă  vă  înscrieţii anul ăsta pe lista mea, la anu’ pot să vă „iau”: uneori, eu pregătesc şi proşti…

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*