BILETUL DIN CUTIA DE POŞTĂ

22.03.12 by

„Doamna mea, a scris el într-o zi. M-ai făcut să mă simt foarte bogat. Eram deasupra tuturor. Eram bucuros şi fericit. În cele din urmă m-am hotărât să plec, pentru că mi-am dat seama că simt, cum n-am simţit niciodată până aci, că suntem doi. Doi, da! Eu şi…pf.! Eu şi…, da, că suntem doi, fără ca tu să ne aduci împreună la masa ta. Ţi-am cerut-o, pentru a mă asigura dacă merită să-i cedez comoara mea. Nu ai acceptat, iar eu am plecat.

M-am prefăcut că mă împiedic şi m-am întors de mai multe ori, dar tot asta am simţit şi, plecând în grabă, mi-am uitat la tine sufletul, vorbele, clipele şi fluturii. Ah, fluturii mei! Numai tu ai ştiut să-i înmulţeşti, să-i hrăneşti şi să-i faci să nu zboare din mine.

Pe fotoliu mi-am uitat o îmbrăţişare. Pe balcon am lăsat o valijoară în care îmi ţineam zâmbetele şi toate întâmplările mele. Pe canapeaua din hol, în colţul din stânga, mi-am uitat emoţiile şi acea îmbrăţişare interesantă pe care mi-o dădeai de fiecare dată când mă odihneam, după ce urcam anevoios scările.

Acum însă, timpul meu s-a spart în bucăţi şi doare; noaptea bate darabana în pieptul meu; sistemul de canalizare s-a mutat în urechile mele, curgând prin el bucăţi din memoria mea integră; în fiecare moment plec şi vin; în fiecare moment iau hotărâri grave şi iarăşi alunec tot în făgaşul trecutului.

Restul … e întoarcere.”

*

– Domnul meu, te cunosc bine, cum nici tu nu te cunoşti. Ştiu cine eşti. Am fost tolerantă, am fost iertătoare, pentru ca tu să înveţi să faci la fel. Ţi-am încredinţat toate comorile mele, adunate în timp, şi am aşteptat răbdătoare să-mi fie iertat păcatul de a te fi iubit, cu tot ce venea în urma ta.

Revăd în fiecare zi tot ce ai uitat la mine, pe restul…, le întâlnesc întâmplător, ca pe tine. Dacă tu n-ai observat, îţi spun că, fluturii aceia erau din particule stelare şi n-ai să-i mai întâlneşti în altă parte. Când vei lua înapoi ce-ai uitat la mine, ei vor suferi şi se vor prăbuşi în apele ce vor curge între noi pentru mii de ani, iar noi vom rămâne izolaţi, fiecare pe ţărmul său pustiu şi rece.

Pentru tine, n-am avut decât o casă primitoare în care am găzduit cu drag „Iubirea” şi eram sigură că nu o poate nimeni divide în părţi, ce n-ar mai fi avut aceeaşi importanţă, pentru că ea era nevoia de noi amândoi. Acum, casa e confiscată de nişte necunoscuţi – ştii tu oare ce înseamnă să-ţi ia cineva casa? -, gândurile sunt mii, seci, contradictorii şi încearcă firav să se convertească ori de câte ori respiraţia ta se îndreaptă spre mine.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*