Băsescu şi vaporul, se plimbă cu poporul

29.11.14 by

Băsescu şi vaporul, se plimbă cu poporul

Analiştii politici, realizatorii de emisiuni TV. mai ales, ba chiar şi oamenii simpli, corul parlamentar naţional şi alte entităţi de aici sau de aiurea îşi pun din ce în ce mai intens o singură şi obsesivă întrebare: „Ce va face sau unde va pleca Băsescu după ultima zi de mandat ?”. Unii deja îl văd direct în puşcărie, alţii, moşier la Nana sau maseur la PMP, ori (co)masat la DNA. S-a vehiculat şi varianta unui înalte misiuni în cadrul Uniunii Europene. Cert este că, prevăzător, nu cu mult timp în urmă, Traian Băsescu şi-a vizat brevetul de marinar profesionist, dând şi examenele aferente. Aşa că nu ar fi de mirare ca viitorul fost preşedinte să-şi ducă restul veacului printre muşchii/valurile „lacului rusesc” Marea Neagră, în calitate de comandant al vreunei fregate sub pavilion NATO. Astfel, politicienilor cu abonament perpetuu de patrioţi români le va ieşi din cap definitiv butada vadimistă că „singurul prieten al României e Marea Neagră”!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*