BALCICUL – RĂSCOLITOR COLȚ DE LUME

09.06.15 by

BALCICUL – RĂSCOLITOR COLȚ DE LUME

Înainte de a pleca să vizitez Balcicul, locul de suflet al Reginei Maria, am trăit duioase aduceri aminte. Pentru mine, ca și pentru mulți alţi români, numele localității Balcic este aproape sinonim cu numele Reginei Maria, dar eu mai am un motiv în plus să-l consider aşa: în mintea şi sufletul meu, numele și chipul luminos al Reginei Maria a României se leagă de cea mai veche şi minunată amintire a chipului mamei mele…

Două evenimente au contribuit la aceste amintiri: înmormântarea Reginei Maria, în iulie 1938, la care au asistat și părinții mei, dar mai ales, cele trei volume ale rememorării vieții ei pline de sensibilitate aleasă, intitulate “Povestea vieții mele”, pentru care mama făcuse o adevărată pasiune. Relatările părinților despre înmormântarea regală, cu mare fast, în culoarea îndrăgită a reginei, culoarea mov, mi-a imprimat pentru toată viața preferința pentru această culoare sublimă. Era vreme de iarnă și parcă o văd și acum pe mama stând pe marginea patului cu cartea în mână și povestindu-ne sau făcând rezumatul fragmentelor citite care o frapaseră, dându-ne apoi citate și arătându-ne fotografiile din carte reproduse pe o foaie albă, cerată, care scotea foarte bine în evidență frumusețea, eleganța și distincția chipurilor regale. Nu exagerez dacă spun că am crescut la talpa țării având în casă ceva din atmosfera Casei regale, strecurată în viață noastră prin dragostea și respectul purtate acesteia de către părinții mei. Aceste volume atât de îndrăgite au trecut prin multe aventuri și au scăpat cu bine, părinții mei riscând urgia interzicerilor comuniste. Ecoul acelor imagini s-a reîmprospătat acum, când am vizitat Balcicul retrăind vibrante tablouri.

Viața Reginei Maria a fost plină de măreție și adevărata poveste a vieții ei, “cea mai frumoasă legendă”, cum o numea N. Iorga, a impresionat de-a lungul timpului pe multă lume, inclusiv pe Hitler. Plină de grație, diafană, frumoasă, făcea senzație, iar silueta sa înaltă și maiestuoasă era imposibil să nu fie remarcată, chiar de la primul contact vizual. Numele Reginei Maria are o rezonanță deosebită în istoria zbuciumată a neamului românesc Deși nu s-a născut pe pământ românesc, ea a fost o autentică regină a României. A iubit poporul român și țara până în ultima clipă a vieții ei, dându-i binecuvântarea, așa cum stă scris chiar în testamentul ei:

„Ţării mele și Poporului meu,

Când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. […] Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare.

Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelşugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. Am credința că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…”

Având o personalitatea puternică, a fost înzestrată în acelaşi timp şi cu o fire blândă, cu deosebită înclinaţie spre frumos, în toate expresiile lui. A fost admirată şi preţuită şi pentru abnegaţia cu care s-a străduit toată viaţa să facă bine, a fost în acelaşi timp regină, soldat, infirmieră, artist şi mai ales, un OM, un deosebit OM. Aceste însuşiri au făcut-o una dintre figurile emblematice, pline de încărcătură emoţională ale trecutului neamului nostru. Cu amintirea acestui chip aveam să mă întâlnesc acum la Balcic.

Cu aceste dragi amintiri și cu încă multe altele pe care le-am purtat în gând și în inimă, am ajuns să îmi trăiesc visul de a face o vizită la Balcic, locul de odihnă preferat al Reginei Maria, pe care ea înşăşi l-a numit “Cuibul liniștit”. Nu mai credeam că voi ajunge această zi, mai ales că de ani buni îmi duc existența în îndepărtata Canada, dar nu aduce anul ce aduce ceasul și un eveniment fericit și neașteptat m-a adus, după un sfert de veac, la Mamaia, unde am avut parte şi de bucuria de a face o excursie de-o zi în Bulgaria. Bucuroasă că mă însoțește și prietena mea, Eugenia, în zori de zi am străbătut Dobrogea, paralel cu litoralul, am trecut lejer prin vamă și am ajuns în localitatea Balcic. Drumul celor 60 de kilometri de la Vama Veche până la Balcic mi-a oferit câteva imagini din Bulgaria de azi. Am avut timp și pentru depănarea unor amintiri legate de numele localității Balcic. Începând cu anul 1913, Balcicul împreună cu Cadrilaterul au făcut parte din România Mare. Aflându-se mai la sud, cu mai mult soare, cu dealuri și stânci din calcar alb, cu o climă mai aproape de cea mediteraneană, cu priveliști deschise spre mare în toată imensitatea și magnetismul ei, a devenit locul preferat al boemei românești, mai ales al mânuitorilor peniței și acuarelelor, dornici să găsească parfumuri și culori noi: Alexandru Satmari, Grigorescu, Petrașcu, Iser, Dărăscu, Tonitza, Pallady, locul unde au conferențiat, printre alții, Cezar Petrescu, Pamfil Șeicaru, Nae Ionescu, Nicolae Iorga și Mihail Jora. Aici au petrecut zile frumoase și Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu, Ion Pillat, Jean Bart, Cella Serghi, lăsând urmele trecerii lor în însemnări scrise. Emulația culturală a durat până în 1940, când Balcicul, ca de altfel întreg Cadrilaterul, a fost integrat teritoriului Bulgariei.

La îndemnul pictorului Alexandru Satmari, în anul 1924, Regina Maria a vizitat a doua oară Balcicul de care s-a îndrăgostit și a luat hotărârea să construiască aici o reședință în care să-și petreacă zilele de vară. Astăzi, din ce am observat dând ocol printr-o privire aruncată asupra Balcicului, dar și din câteva impresii ale celor care și-au petrecut vacanțele aici, localitatea nu se mai bucură de aceeaşi strălucire. Însă, dacă ajungi la Balcic și nu vizitezi castelul Reginei Maria, e clar că ai venit degeaba!

După ce am ajuns la locul de parcare al autobuzelor, situat la o distanță destul de mare față de intrare, scăpând de înghesuiala blocurilor socialiste și apoi de vânzătorii de suveniruri, de restaurante și bufete care te înecau cu fumul fleicilor și mirosurilor de mâncăruri condimentate şi cu meniuri scrise în ambele limbi, bulgară și română, ne-am apropiat de domeniul Reginei Maria. Am fost întâmpinați de o atmosferă cu totul deosebită. Când am intrat, mi s-a părut că am ajuns pe o insulă românească cu iz mediteranean ce trezea în mine mândria de a fi român, pentru că acest teritoriu, acum străin, a fost sfințit de o persoană cu trăiri românești și cu simț artistic rafinat, de Regina Maria a României. Pe măsură ce înaintam, în mine înfloreau tot mai puternic trăiri copleşitoare de o aleasă frumusețe, pentru că aveam în față o operă de artă realizată cu un desăvârșit bun gust și o deosebită sensibilitate.

Am citit cateva impresii pe internet despre acest loc, dar aici am întâlnit şi persoane care n-au fost atinse de emoţie, au venit, au fotografiat şi apoi au plecat în grabă să nu piardă ziua de plajă, pentru că nu cunoşteau istoria locului sau valorile de rafinată artă înglobate în tot ce s-a realizat aici; şi nici împrejurimile, cu frumuseţile lor naturale n-au reuşit să le imprime vreun fel de emoţie sau admiraţie. Ceea ce vede ochiul trebuie să treacă prin inimă şi prin cunoştinţele însuşite de-a lungul anilor. Castelul din Balcic deţine un alt fel de frumuseţi decât cele ce ne-au mai ieşit în cale. E o frumuseţe mai subtilă, oarecum ieşită din tipare, filtrată prin gustul deosebit al unei regine cu alese trăiri şi simţiri pentru frumos. De aceea, înainte de vizitare se impune o documentare, mai ales că domeniul acesta are o mare întindere şi e încărcat de obiective pe care le putem pierde din vedere, putem să ne rătăcim pe atâtea alei şi, mai ales, să scăpăm taine şi înţelesuri adânci.

Nici noi n-am reușit să cuprindem totul. Domeniul se desfășoară pe 35 hectare, de la țărm pe abruptul dealului, fiind alcătuit din mai multe grădini, unele de-a dreptul suspendate, cu mai multe clădiri cu destinații diferite, în total nouă la număr, şi multe alte obiective de vizitat pentru care nu ne-ar fi fost de-ajuns o zi lungă de vară. Așadar, intenția mea nu este să fac acum o prezentare amănunţită. Internetul abundă în asemenea informații. Eu am vrut comunic mai mult starea de spirit pe care am avut-o acolo.

A fost o zi de august foarte călduroasă, cam la 39 de grade Celsius, dar am pompat cât am putut în mine dorința de a mă ține bine pe picioare. Nu e lesne să faci acest lucru în preajma celor 80 de ani și cu balanța kilogramelor atârnând mai mult spre plus, şi să trăieşti o asemenea aventură. În timpul celor patru ore de vizită foarte obositoare, urcând și coborând continuu, am avut noroc cu sprijinul acordat cu multă răbdare de Eugenia. Însă mi-a dat putere să rezist şi voința și memoria afectivă, gama largă de trăiri, uimirea, încântarea, mirarea, bucuria de a călca pe aceste tărâmuri de la care îmi luasem speranța de a le mai vedea vreodată, deși mi-am dorit atât de mult, căci tot ce s-a desfășurat ca un evantai sub priviri mi s-a părut fermecător, fără nicio exagerare. Parcă eram pe o altă lume, totul părea rupt dintr-o poveste de demult, în care auzeam glasul mamei citind din cartea Reginei Maria. De la înălțimea de 30-40 de metri, stând pe peretele malului căptușit cu piatră roșie, cu scări și ganguri, cu terase, am putut admira în voie panorama orașului și să respir aerul curat dătător de energie. Armonia culorilor, albul de var, roșul țiglelor, gălbuiul marmurei, verdele copacilor și albastrul apelor, relieful deosebit, muntele coborând în trepte până în poalele mării, copacii seculari, amintirile din fragedă copilărie, rememorarea unor pagini ale istoriei noastre, pietrele, zarea depărtărilor, arhitectura clădirilor, totul în jur reflecta atmosfera timpurilor demult trecute și prezența spiritului marii noastre Regine. Totul părea rupt din alte vremuri, cele din anii copilăriei când simțeam cum se scurgea molcom, nezorit de nimic, un timp care îmi mâna gândul la ce e mai bun și mai frumos pe lume. Toate cele ce le-am văzut nu au făcut altceva decât să-mi trezească admirația pentru cum au fost gândite de sensibilitatea unei femei cu gust rafinat, având ca scop principal relaxarea, reuşind să țină aceste minuni departe de orice suflu politic, așa cum nu am simţit în alte domenii regale vizitate.

Ca cetățean român, vizitând castelul am avut o oarecare strângere de inimă. În ciuda cursului istoriei, deși se află pe teritoriul Bulgariei este, totuși, castelul nostru, al românilor, construit în perioada când Cadrilaterul aparținea României Mari. Nu mi-a plăcut faptul că bulgarii vor să șteargă prin omisiune sau să modifice un adevăr istoric prea evident. Ei au lăsat doar o simplă însemnare în limba română, iar despre Regina Maria, pe nicăieri nu se menționează că a fost a României. Chiar dacă am pierdut Cadrilaterul, Castelul din Balcic a rămas peste timp, peste istorie, Castelul Reginei Maria a României Mari.

Înainte de intrarea în domeniu ne-a întâmpinat “Ghereta Santinelei”, un arc de triumf în miniatură. În stânga și în dreapta sunt niște adâncituri în zidurile de piatră, care reprezintă locurile în care stăteau gărzile Castelului. Aflată la o distanță destul de mică de intrare, ușor în stânga, se află “Fântâna de argint”, în care dacă se aruncă un bănuț se va împlini o dorință, așa cum spune legenda.

În drumul spre vila “Cuibul liniștit”, pașii îți sunt călăuziți prin ” Grădina lui Allah”, o minune cu alei pavate cu piatră adusă din Maroc. Grădina adăpostește celebra colecție de cactuși de o frumusețe rară. De fapt, întreg domeniul este o întreagă grădină botanică, adăpostind peste 3.000 de specii de plante, unele dintre ele rare; însă piesa de rezistentă o constituie această colecție de 250 de cactuși, una din cele mai importante din Europa așa după cum afirma ghidul. Grădina are și o zonă care imită celebrul labirint cretan, construit cu materiale aduse chiar din Insula Creta. Complexul cuprinde, înafară de acest parc botanic, și alte grădini, operă comună a peisagistului elvețian Jules Jannin și a Reginei Maria, înseşi. Trecerea de la o grădină la alta se face pe neobservate, vizitatorii fiind ghidaţi de niște alei pe deasupra cărora se întinde viţă-de-vie, sau trecând peste poduri suspendate, ca niște ruperi de ritm în desfășurarea imaginilor. Unitatea grădinii văzute ca un întreg, este realizată prin terase din care cad perdele colorate de flori și plante agățătoare. Printre atâtea obiective de vizitat, n-am scăpat “Curtea englezească”, “Cascada” și “Puntea suspinelor” care o străbate; acestea ne-au oferit o priveliște absolut spectaculoasă. Apa învolburată a unui râu cade de la o înălțime de 10-15 metri. Această Cascadă minunată are o porțiune unde se zice că dacă îți pui o dorință și pășești cu ochii închiși peste câteva trepte, se îndeplinește.

Grădina oferă, însă, mult mai multe surprise, din care am apucat să văd şi eu vreo câteva. “Templul apei” e o construcție cu arcade pictate pe interior în cărămiziu și albastru puternic, susținute de coloane imense și având în interior bazine în care altădată se afla apa. Este și o “Roată de moară” care a fost făcută din dorința expresă a reginei și am admirat imaginea văzând-o funcţionând ca în vremurile de atunci.

Trecând printr-o grădină care adăpostește o colecție superbă de trandafiri și urcând câteva trepte de piatră, am ajuns la Capela “Stella Maris” (Steaua Mării). Aici se găsește unica inscripție în limba română păstrată de pe întreg domeniul, o placă de marmură albă pe care stă scris, cu litere aproape șterse şi peste care crește iederă, faptul că domeniul a fost construit de Regina Maria, fără să se menţioneze a cui regină a fost. Capela este foarte mică, construită din piatră și pictată complet în interior. O curte mică, cu o fântână și pietre funerare creștine pot fi văzute chiar lângă Capelă. În timp ce Capela era încă în construcție, Regina Maria a României și-a exprimat dorința ca inima ei să fie îngropată aici. După moartea sa, așa cum se știe, inima a fost conservată și pusă într-o casetă de argint, învăluită în două steaguri, cel românesc și cel britanic, și apoi aşezate într-o altă casetă mai mare, din argint aurit cu ornamente din pietre prețioase pe care Regina o primise în dar la sosirea în țară. Cele două casete cu inima sa au fost aduse cu vechiul bric “Mircea” și depuse în capela “Stella Maris”, cu toate onorurile: tunurile distrugătorului “Regina Maria” au tras 21 de salve, iar gorniştii companiei au sunat stingerea.

După pierderea Cadrilaterului, fiica sa, principesa Ileana a ordonat construcția capelei “Inima Reginei Maria” la Bran, după modelul celei din Balcic. Acolo au fost depuse casetele cu inima, într-un sarcofag de marmură.EB2

Cele doua casete in care a fost depusa inima Reginei Maria

Cele doua casete in care a fost depusa inima Reginei Maria

Însă în 1968, capela a fost profanată de comuniști şi inima a fost scoasă din sarcofagul de marmură spart cu răngile și dusă apoi, împreună cu casetele, la Muzeul de Istorie.

În apropierea Castelului se află Tronul Reginei Maria, adică un fotoliu din marmură aflat la umbra unui copac, având în dreptul lui o măsuță din piatră. Era locul preferat al Reginei, aici și-a făcut mai multe fotografii. De aici putea să privească marea, în toată splendoarea ei; am privit-o și eu prin ochii Reginei Maria, simțind că am în preajmă spiritele părinților mei ce mă însoțeau peste tot…

Pentru orice eventualitate, Regina Maria și-a construit aici și un Mormânt care a rămas gol, deoarece a fost înmormântată la Mănăstirea Curtea de Argeș; doar inima sa, la propriu și la figurat, a rămas la Balcic, și asta doar pentru o perioadă scurtă. Am avut un moment de emoție deosebită, de imensă mirare citind cuvintele scrise acolo, de parcă i le dictasem eu: “Poate că în lumea de azi există mai multă ură decât dragoste. Dar dragostea e mai puternică și într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea trebuie să invingă”.

Sunt cuvinte care subliniază sensibilitatea deosebită a Reginei. De fapt, în orice loc te afli, îi simți prezența încărcată de iubire ce ți se transmite și te stăpânește multă vreme. Iubirea Reginei pentru aceste locuri a fost profundă. A fost fericită în zilele trăite aici și a simțit că se contopește cu acest loc fermecat: “…am avut ca o simțire că locul acesta ori mă așteptase de totdeauna pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în așteptarea lui […]. Făceam parte din loc și locul făcea parte din mine.” (Maria, Regină a României, “Casele mele de vis”, 1930).

Când ne-am apropiat de Castel, am trecut pe o alee numită “Aleea vinurilor” și urcând pe niște trepte am ajuns în fața unei crame unde vizitatorii degustă în voie numeroase feluri de vinuri bulgărești, dar și țuică, rachiu, lichioruri. Eugenia și cu mine am degustat numai câteva soiuri de vinuri foarte dulci, care ar fi putut să te îmbete numai cu parfumul lor. Mai târziu am regretat că nu am cumpărat câteva sticle, însă ne-a fost frică să nu ne încărcăm cu bagaje de mână pe care trebuia să le cărăm după noi o zi întreagă.

În acest loc edenic, scăldat în soare, așezat pe locul cel mai înalt şi dominând peisajul, dar în imediata vecinătate a mării de care îl desparte doar faleza, se înalță Castelul, clădirea centrală și cea mai importantă. Așezarea terasată pe malul mării este o splendoare. M-am străduit să prind de sus cât mai multe imagini care să-mitămână lipite de suflet pentru mai mult timp. De acolo nu știi niciodată în ce parte să te îndrepți, oriunde întorci privirea ai impresia că aceea este direcția potrivită. Castelul nu este mai mare decât o vilă, are 14 camere, două terase și un balcon, dar numele de “Castel” i se datorează doar faptului că a fost locuit de o regină. De fapt, pe plăcuța de la intrare scrie: Vila “Cuibul Liniștit”, denumire care definește mai bine destinația acestei construcții. Construcția a început în anul 1926 și împreună cu grădina s-a finalizat în 1936. Arhitecții Augustino și Amerigo au fost aduși din Italia. E construit de-a lungul a trei terase, pe două nivele, înalţat în armonia câtorva stiluri arhitectonice, maur, mediteranean și cel al caselor bulgăreşti, pentru a se încadra discret în aspectul oriental al zonei. Are pereți groși, de culoare albă și în exterior și în interior, acoperișuri de tiglă roșie străjuite de un minaret, cel mai ușor de recunoscut din tot complexul. Acesta nu are un rol religios, fiind folosit cel mult ca turn de observație, dar a fost amplasat datorită respectului pe care regina îl avea pentru civilizația turcă. În balconul minaretului-far se află și o harpă eoliană.

Interiorul este de o simplitate desăvârșită, pereții sunt groși, de culoare albă, fără decorațiuni spectaculoase, doar niște firide în care sunt expuse diferite obiecte care au aparținut Reginei: dulapuri sculptate și pictate, oglinzi, scaune și un șemineu. Pe toate obiectele se află plăcuţe cu explicații care atestă apartenenţa Reginei Maria, dar din nou, nu se specifică a cărei țară a fost regină… Ușile masive, din lemn sculptat conferă un aer aristocrat. Prin ferestrele cu boltă străjuite de un grilaj se vede marea ca-ntr-un tablou de vis. Pe pereți sunt icoane și tablouri, unele pictate de ea, în special crinii, florile ei preferate. Sunt multe fotografii ale Reginei Maria în care putem admira silueta zveltă, frumusețea chipului, eleganța și și distincția croielilor frumoaselor ținute vestimentare cu podoabe regale, dintre care adesea apar mai multe șiraguri de mărgele lungi. Mă întrebam dacă fotografiile mele cu mai multe șiruri de mărgele lungi nu-și au izvorul tot în vremurile copilăriei, când admiram fotografiile din “Povestea vieții mele”imagini care să mi ss fi imprimat din prea multă admirație. Parcă îi auzeam mersul diafan prin camere, parcă îi simțeam prezența și parfumul suav…

Budoarul Reginei cuprinde baia de marmură, cu cada îngropată în piatră, cu chiuveta și măsuța de toaletă care au fost păstrate intact. Am aflat că apa era încălzită într-o ingenioasă instalație cu aburi. Simplitatea castelului se opune intenționat opulenței altor castele regale. Construcția în sine, împărțirea camerelor, decorul modest, dar de un desăvârșit bun gust denotă caracterul aparte, gusturile alese, sensibilitatea și sufletul frumos al celei care a fost Regina Maria a României, cunoscută pentru înclinația ei spre simplitate și rustic. Având o personalitate covârșitoare, cu un stil propriu de viaţă, și-a lăsat amprenta inconfundabilă și asupra domeniului de la Balcic. A colecționat și a creat lucrări artistice și și-a decorat interioarele și exterioarele clădirilor în care a locuit, fiind considerată unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. Întreg talentul artistic cu care a fost dăruită din plin de Dumnezeu, gustul rafinat pentru frumos, bogăţia sufletului romantic, sensibilitatea extraordinară de care dădea dovadă, toate acestea au înflorit acolo. Aceste locuri pe care ea le-a iubit atât de mult, păstrează și acum un parfum al sufletului său minunat. Peste tot domină un inspirat amestec romantic născut din armonie și bun gust, care te trimite cu gândul la frumusețe si iubire, dându-ţi senzația de relaxare și de liniște, ca-ntr-o vacanță fără de sfârșit.

Se spune că lucrurile și locurile pe unde au trăit oameni minunați aduc mărturii mai vii decât cuvintele despre urmele lăsate de sufletul lor. Balcicul este un astfel de loc. Așternând aceste rânduri pe hârtie, îmi dau seama că, oricum și orice aș spune, ele nu pot egala cu o vizită la Balcic, locul de suflet al Reginei Maria a României, loc care vorbește în viu grai celor mai mult de 400.000 de vizitatori anual.

Mi-am luat rămas bun mulțumindu-i marii noastre Regine pentru că ne-a lăsat aceste locuri încărcate de frumos și de emoție și am trimis un gând părinților mei care și-ar fi dorit atât de mult să calce pe urmele reginei lor iubite. Cu toate că aveam sufletul încărcat de frumuseți, m-am gândit cu regret la faptul că ultima dorință, în care cerea că inima să i se odihnească aici, nu i-a fost îndeplinită, dar și la faptul că acest domeniu nu ne mai aparține…

Dar dincolo de istorie şi dincolo de voința oamenilor, domeniul Reginei Maria rămâne un loc de puternică spiritualitate românească.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*