Aşteaptă, nu pleca

21.05.14 by

Desigur, iubirea există,
cu sau fără titlu de împrumut,
Iris pierdut
prin culorile Paradisului,
– gând între cer şi pământ –
fiorul de viaţă,
chiar dacă ai păşit, de-atâtea ori,
pe cablul perfect întins peste Poarta Cerului,
acolo unde clipele par veşnicii,
acolo unde timpul e suspendat într-o lacrimă.

Oriunde ai fi,
oriunde ai merge, oriunde ai căuta,
Aşteaptă, nu pleca,
citeşte în ochii mei tot ce nu ne-am spus!
Tristă-i tăcerea, ochii îţi sunt închişi,
Ascultă, nu pleca,
priveşte-mă cu inima,
– o epifanie prin care te plimbi,
cu degetele, în căutarea unui sens –
acolo unde lumina se-arată în noi.
Spune-mi, unde o vom mai regăsi?

Căutări, mirări,
adâncimi în noi universuri,
speranţe care-şi aşteaptă înflorirea, bucurii,
abisul neliniştilor, antracitul durerilor, lacrimi…
Ce ai? De ce plângi? Un bărbat rareori plânge!
Zâmbetul pe care mi l-ai dăruit
lasă-l să zboare în cântecul ploii,
în lumina din noapte,
acolo unde pietrele dorm.
În tăcere te-ai risipit,
Să nu mă rătăcesc îţi las semne fără sens.

Desigur, iubirea există,
– nu eşti niciodată singur –
ieşi din tine, intră în poveste,
ascuns printre litere, regăsit în dragoste,
vei găsi sensul pe care-l tot cauţi.
Cu o mână poţi cuprinde şi înţelege,
priveşte prin lumina degetelor,
Unele iubiri nu se uită,
rămân în adâncul şi strălucirea cuvintelor…

Cheia timpului

În marea din adâncurile noastre
mă vei găsi, iubitule,
în pictura fumului,
risipit de orele timpului,
ca şi cum ceva continuă să curgă,
când vei simţi iubirea,
vei simţi şi dorinţa,
petale de lumină din fructul iubirii.

Un vis, de neuitat, am trăit cu tine,
în cea mai frumoasă călătorie,
nebunie sau nu,
inconştient am fost prins
în acest vârtej sau, poate,
e realitatea pură,
acel ceva ce noi, pământenii,
încă nu avem puterea să percepem!
S-a întâmplat pentru noi,
să mulţumim Cerului!

Simţi cum palpită inima noastră,
ascultă-i muzica unică,
las-o să curgă prin fiecare celulă,
nu o bloca, nu o mai bloca, simte tot.

Când vei fi copleşit de însingurare,
– deşertul în care suflă
doar pustiul nisipurilor mişcătoare –
vei găsi poarta mereu deschisă
şi-atunci vei simţi atingerea mâinilor mele.

De tine depinde ca tot ce-ai trăit
să fie, acolo, candelă vie,
am fost una cu Viaţa,
fără început şi fără sfârsit,
mai mult decât Viaţa şi Moartea.
Un cântec îţi cânt acum în cheia fericirii!

Ne-a fost dat un timp întâlnirii noastre,
dar cântecul nostru îşi poartă,
departe,
ecoul visului înflorit.
Acolo, frunzele copacului meu
îţi vor şopti:
marea eşti tu, marea sunt eu,
acel spaţiu imens,
mister, nelinişte, exaltare, fior,
melancolie, vibraţie,
pură emoţie, necuprinsul din infinit!

Dincolo de tăcerea albă,
un câmp de păpădie este acolo,
un câmp şi liniştea lui verde,
ai să rămâi cu mine, acolo, mereu,
priveşte-mă, priveşte-mă,
hai, vino, întinde mâna şi simte-mă!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*