Asimptotă

19.12.12 by

Absurd.

Le-am întipărit pe soclul propriilor gânduri. Le-am frământat apoi am turnat peste ele vestigii rupte din suflet. Şi poate cuvintele sunt vinovate.

 

Umile dar încreţite de mâhnire. Cine va avea curajul să păşească în încâlceala mea de sentimente? Încremenite-n litiază…

 

Şi cât aş vrea să nu aştept. Şi cât aş vrea să acopăr fisura zămislită-n mine. Dar pătura sufletului îmboldită de dorinţă a început deja să se destrame. Dorinţă abrogată din care mă hrănesc cu o încăpăţânare devorantă.

 

Poate rana m-a minţit. Poate în degradarea propriilor himere m-am rătăcit. Nimic nu e întâmplător dar totul e absurd. M-am săturat să înghit fraze elucubrante. M-am săturat de umbra cuvântului meu sihastru. M-am săturat de impasibilitate. De idei revocabile, dorinţe casante, sentimente indiscutabile. De încercări schematizate. De frigul sălăşluit în propria cochilie. De povârnişuri. De genunea în care, printr-un tremur scobit, se naşte dorul . M-am săturat să mă tot apropii. M-am săturat să nu ating niciodată.

 

Absurd.

Aşteptare pironită-n chin. Decembrie?

 

Le-am întipărit pe soclul propriilor gânduri. Dar cine să le observe? Ochi ne-ochi şi cuvinte ne-cuvinte. Ne-nimic.

 

Decembrie? Absurd.

 

www.omniscop.ro 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*